Conversano, Puglia

Coneversano este genul de destinatie  pe care nu o gasesti mentionata prin majoritatea ghidurilor turistice.
Si e mare pacat.
E la 15 minute de Polignano (cu autobuzul), de fapt  e situat pe primul deal ce se inalta dupa platoul de la tarmul marii. Din Bari se ajunge usor cu trenul ( Ferrovie Sud Est, 40 minute).

Localitatea a fost sediul stapanitorilor locali, ultimii fiind din familia aragoneza Acquaviva, si va povesteam de ei cand pomeneam de ce Alberobello e o localitate atat de deosebita.

Fiind un mare sediu nobiliar, desigur are un castel. Impunator pe din afara, el inca mai are nevoie de lucrari de renovare. Adaposteste o pinacoteca cu lucrarile artistilor care au trait la curtea ducilor Acquaviva, sunt si cateva capodopere de valoare universala acolo. Vestea proasta este ca, desi teoretic pinacoteca se poate vizita, programul de vizitare e unul nazuros. Deh, Coversano nu e chiar un oras turistic, cum va avertizam, deci nu va asteptati ca muzeograful sa-si petreaca toata ziua in castel asteptand sa pice un vizitator iluzoriu.

Tot legat de de operele ducilor acestia aveau o resedinta de vanatoare in afara zidurilor orasului, ma refer la orasul vechi pentru ca astazi si aceasta resedin ta se afla in oras. Resedinta este o bijuterie de arhitectura renascentista, dar din nou dezamagire, este proprietate privata si nu puteti vedea din ea decat o latura, aproape neinteresanta.

Veti fi insa pe deplin recompensati de o plimbare pe stradutele vechii urbe. Care are un aer spaniol incontestabil.

Turnurile zidurilor orasului s-au transformat in case.

Si pentru ca e Italia, totul e in dialog, chiar si casele.

Bonus, cel mai bun restaurant, Pasha. Pasha e chiar langa castel, imposibil de ratat. Mancare sa te lingi pe degete, mai ieftin decat o carciumioara fara mari fite din Romania. Terina rustica con melanzane. Raviolli con carciofi,. Miam! Si o inghetata fara egal.

Alberobello, Puglia

Era un site de călătorii care nota locurile cutreierate în "endorfine". Ideea era să aprecieze nu minunăţiile arhitectonice văzute, nu extravaganţele tehnologice, de modă sau bogăţie pipăite în călătorie, nu exotismul locurilor, nu faima, ci un lucru simplu, dar greu de exprimat, cât de bine te poţi simţi în acele locuri.

Într-o scurtă călătorie ce am făcut în Puglia (Apulia), zonă din sudul Italiei (tocul cizmei cum ar veni) nu cea mai bătută de turişti (când eşti la concurenţă cu Veneţia, Florenţa şi Roma e greu să atragi atenţia) am descoperit un loc care merită maximul de endorfine ca notă.

Un soare cald pe un cer albastru, localităţi care nu se laudă  cu capadopere, dar sunt ele însaşi capodopere, oameni binevoitori şi sociabili, gata să schimbe o vorbă chiar şi cu ciudatul turist agăţat de aparatul de fotografiat, condiţii excelente, fără să simţi că se atentează din toate părţile la buzunarul tău.

Multi ajung in Puglia pentru Alberobello, o mică localitate  care este în întregime monument UNESCO.

Ce e aşa special acolo? Este o localitate compusă (cel puţin zona sa veche) în întregime din trulli.

Trullo este un tip arhitectonic caracteristic zonei. Este o construcţie integrală din piatră, inclusiv acoperişul, fără mortar. Iniţial era utilizată ca sălaş temporar de păstori sau ca depozit pentru roadele câmpului. 

Ducele local, cu reşedinţa într-un oraş apropiat, Conversano (voi povesti şi despre el), dorind să defrişeze pădurile ce erau pe la 1600 prin acele locuri, ca să-şi sporească veniturile, a colonizat familii în Alberobello. Partea neplăcută pentru duce era o lege care funcţiona în acele timpuri prin care nobilii care întemeiau noi localităţi trebuia să plătească o taxă regelui destul de mare. Aşa că ducele a pus condiţii coloniştilor, nu au voie să-şi facă case normale, ci doar sub forma acelor sălaşuri temporare, că dacă venea vreun control de la centru să nu se poată spune că e vreo aşezare nouă. Evaziune fiscală în toată regula. Aşa s-a constituit Alberobello ca oraş de trulli.

Locul e fascinant, desprins parcă dintr-un basm. Ajută şi cadrul natural din jur cu plantaţii de măslini şi vii, ici colo cireşi, smochini, sau un rest de pădure.

Bari, Puglia

Calatoria mea in Puglia a inceput la Bari. Motivul e simplu, Wizz are o cursa directa din Bucuresti. Fiti cu ochii pe oferte si e posibil sa prindeti un pret bun, astfel incat o excursie in Puglia sa fie comparabila, la pret, cu o deplasare cu trenul intr-un oras mai indepartat din tara.

Aeroportul din Bari seamana foarte mult cu Otopeniul, incat efectiv am avut impresia ca am aterizat pe acelasi aeroport. Sigur, fluxurile de calatori determina structuri asemanatoare, peste tot, dar asa senzatie de a ateriza in acelasi loc ca la plecare nu am mai avut.

Transferul spre oras este asigurat de curse urbane (mai lente) cat si de o cursa speciala care va duce direct in Piata din fata garii (Aldo Moro- 4 euro).

Pentru sedere va recomand hotel Adria, plasat strategic atat aproape de gara (vital daca folositi Bari ca baza pentru excursii) cat si de centru.

Gara gazduieste atat liniile Trenitalia, compania de stat, care merge pe rutele magistrale, de pilda daca vreti sa mergeti la Lecce se ia Trenitalia, la fel pentru orice destinatie de coasta, cat si companii mai mici, care deservesc liniile secundare. De pilda Alberobello se gaseste pe un traseu al Ferrovie del Sud Est. Trenurile pleaca din aceeasi gara, de la doua linii aflate in partea opusa garii principale, unde e si o mica ghereta care tine loc de casa de bilete si birou al companiei. Duminica, si sarbatorile legale, trenurile acestei companii nu circula, fiind asigurat un serviciu limitat cu autobuze. Preturile sunt rezonabile  (ex. Alberobello 4,5 euro)

Dar sa revin la Bari.

Principala atractie este orasul vechi, medieval situat pe o mica peninsula.

Pina la el insa se trece prin orasul de sec. al XIX- lea cu un aer frantuzesc. Moda franceza  a fost adusa de cumnatul si generalul lui Napoleon, Murat, care a fost instalat rege in sudul Italiei si care a stabilit capitala la Bari. Locuitorii, cu o mandrie oarecum exagerata, dar intalnita si prin alte zone cu frustrari provinciale, declara ca "Daca Parisul ar avea mare, atunci ar fi un mic Bari". Cladirea emblema a zonei este elegantul Teatru Petruzzelli.

Punctul central al orasului vechi este Catedrala Sfantului Nicolae. Bari este acasa la Mos Nicolae, pentru ca moastele sfantului se afla in aceasta catedrala. Catedrala e construita pe locul palatului fostului guvernator bizantin (Bari era resedinta catapanilor , guvernatorii bizantini, pe vremea cand Bizantul inca mai stapanea sudul Italiei) si incorporeaza parti din aceasta resedinta. Stilul arhitectonic este clar influentat de arhitectura bizantina.

 In rest stradute stramte, ca in filmele italiene din anii 50, cu batrani jucand carti sau domino la o masuta asezata in strada.

Cealalta mare atractie este castelul imparatilor Hohenstaufen. Fortareata impunatoare, arata ca acesti conducatori veniti de pe meleaguri germane, conducand prin sec. al XIII-lea locurile, nu erau prea iubiti de localnici, caci trebuiau sa se inconjoare cu ziduri groase de frica vreunei revolte a acestora. 

 Si mai ales, mult soare, mare, si un cer albastru, albastru...

Odemira, Portugalia

Odemira este un orășel cu totul neturistic, dar fermecător cât cuprinde. Este orașul de reședință al județului de care ține Vila Nova de Milfontes, stațiunea de la malul oceanului despre care am povestit. Fiind în interior, turiștii se îmbulzesc pe malul oceanului, și ignoră cu desăvârșire orașul. Doar câte un rătăcit, plictisit de plajă, ajunge pe acolo. Și e păcat pentru că orășelul are un farmec autentic. Plus o ciocolaterie de top pe care nu trebuie să o ratați.

Vila Nova de Milfontes, Portugalia

 Cum toată lumea se duce în Portugalia la mare, nu am ratat această experiență. Nu am fost în foarte lăudata și aglomerata regiune Algarve, ci într-o stațiune care încă are prin apropiere plaje semipustii, Vila Nova de Milfontes. E un loc unde încă poți să ai, în vârf de sezon, dacă nu o plajă întreagă pentru tine, măcar un sfert, sau cam așa ceva.
Situată la sud de Lisabonam stațiunea este populară printre localnici, dar nici „hoardele” străine nu lipsesc.
Altfel e un sătuc mai mare în jurul unei mici fortărețe de coastă, potopit de dezvoltarea adusă de boom-ul turistic. Doar bisericuta veche mi-a atras obiectivul aparatului prin oraș.

Yokkaichi, Calatoriile lui Musashi

Yokkaichi la inceputul sec. al XIX-lea, desen de Hiroshige

Yokkaichi este locul unde Musashi conștientizează umilința, meditând la faptul că un simplu cui a putut să-i provoace o vătămare importantă.
Yokkaichi era in vremea lui Musashi o importantă stație de poștă pe drumul dintre Kyoto și Edo (astăzi Tokyo). Aici se bifurca drumul spre sanctuarul din Ise, cel mai important templu Shinto al Japoniei. Astfel că era o localitate foarte frecventată de pelerini.
După modernizarea din a doua jumătate a sec. al XIX-lea a devenit un important oraș industrial și bază a marinei militare. Astfel că a fost o țintă favorită a bombardamentelor americane în Al Doilea Război Mondial. Astfel că orașul nu păstrează monumente vechi.
Interesant este că în vederea lui Hiroshige e descris vantul puternic de care sufera si Musashi in romanul lui Eiji Yoshiokawa despre acest erou emblematic japonez.

Evora, Portugalia

Evora e unul dintre acele orase pe care un capriciu al istoriei le-a transfoarmat in orase muzeu, atractii turistice de prima mana.

Fiid un sediu principal pentru dinastia de Avis, care a dat regii Portugaliei pana in 1580, a fost un oras infloritor, cu statut de capitala.

La 1580 dinastia Avis s-a stins, asa ca Evora a intrat in declin. Ca multe orase de acest fel, patrimoniul imobiliar castigat pina la instalarea declinului (adica secolul al xvi-lea pentru Evora) a fost prezervat. Astfel ca astazi puteam admira un oras din epoca renasterii tarzii portugheze, cu constructii pitoresti, cu ziduri de aparare. Evora este declarat monument UNESCO, si fara indoiala merita atentia acordata. 

Poate fi vizitat si ca excursie de o zi din Lisabona. In ce ma priveste, am avut si norocul ca atunci cand am fost eu in Evora, in oras sa fie un festival muzical, in care era promovat cante Alentejo. Alentejo este regiunea in care se afla Evora, iar cante Alentejo muzica traditionala a acelei regiuni. In fapt sunt cantece care sunt in mod traditional cantate de coruri de barbati, care au si doi solisti contrastanti, un tenor si un bas. Efectul muzical este foarte placut, mult mai placut si autentic decat fado. Exista  si versiuni  care nu presupun un cor, dar melodiile sunt tot destinate vocilor barbatesti.