Julian Barnes, Cu ochii larg deschisi, Nemira 2016, trad. Radu Paraschivescu
Cum ar fi să ai pe Julian Barnes drept ghid într-o galerie de artă?
Eseurile despre artă ale lui Julian Barnes stranse sub titlul Cu ochii larg deschiși, îți oferă ocazia de a aprecia capodopere ale picturii ultimelor două secole, însoțit de sensibilitatea și erudiția lui Julian Barnes. O trecere in revista a marii arte, Gericaut, Delacroix, Courbet, Manet, Degas, Bonnard, Magritte, Lucian Freud, fără a epuiza numelor de mari pictori a căror operă este abordată în această carte.
O abordare cu modestie, căci Flaubert atrage atenția că arta nu poate fi explicată printr-o altă artă (cea a cuvântului).
O provocare să vă întoarceți la pictorii pe care îi știați deja, sau să descoperiți pe alții.
John Warren, Războiul celor Două Roze și Regii Casei de York
Nu o să vă plictisesc acum cum a fost cu războiul, căci nici rozele nu au fost chiar roze, ci mai mult o convenție literară de care Shakespeare este oarecum de vină.
Un membru al aristocrației care voia să-șifacă dreptate putea folosi forța sau legea, sau pe amândouă. nedispunâmd de poliție sau armanată permanentă, regele era obligat să se bazeze pe aceia care nu erau imparțiali. E o exagerare să spunem că legea era controlată de criminali, dar, ca în toate exeagerările, există și adevăr aici. În orice caz, interesul regelui față de lege și ordine era limitat. Atâta vreme cât nu existau încălcări majore sau de proporții ale ordinii publice sau acte de sfidare ale autorității regale, atît timp cât veniturile regale nu erau afectate, cât trădătorii nu erau ascunși, regele putea să fie mulțumit de activitatea sa. În cele din urmă, nu se făcea să piardă bunăvoința magnaților anchetându-i prea insistent pentru cazuri de corupție sau trafic de influență sau de mituire. Erau foarte multe legi în sec. al XV-lea în Anglia, dar mai reu era să fie aplicate”.
Schimbați câteva cuvinte și parcă e România secolului XXI.
Daca tot e sa te apuci de yoga, te intrebi ce beneficii pot fi.
Ce pot eu sa spun ca unul care fac asta de vreo 2 ani din care unul ceva mai perseverent?
Ceea ce sigur va bucura pe doamne si domnisoare, da, yoga lucreaza corpul. Nu spectaculos ca un program de fitness, dar lucreaza. Nu-i nici o surpriza ca practicantele de yoga sunt, zdrobitor, majoritare.
Te energizeaza. Pe cuvant, puteti inlocui cafeaua de dimineata cu o sedinta de jumatate de ora de yoga. Pe acelasi motiv nu recomand yoga seara la ore tarzii. La un moment, constrans de alte obligatii, am mers la niste ore de yoga programate seara mai tarziu. Pace sa dorm dupa aceea. Organismul se incarca cu energie si e gata de actiune si nu de somn. Si daca trebuie a doua zi sa va treziti dimineata sa mergeti la sujba, o sa fie cam greu.
Concentrarea asupra posturilor si asupra respiratiei este o forma, la modul cel mai simplu al acceptiunii, de meditatie. Alungati grijile si uratal din mintea voastra.
Una peste alta ajuta sa va tina in forma. Ia uitati ce facea Iyengar la 59 de ani, o varsta cand altii se gadesc la pensie si la modelul de baston.
Oricât sunteți de dornici să învățați de prin cărți și filme, Yoga se transmite tradițional prin învățarea cu cineva care are o cunoaștere anterioară mai profundă a lucrurilor, un maestru, un guru. Lucrurile nu trebuie absolutizate, guru nu este un obiect de venerație, dar în mod sigur este o cauză de inspirație ca să ajungeți să vă implicați în practica yoga.
Acum este o inflație de profesori de yoga. E greu de făcut o alegere, numărul impostorilor fiind mare.
Totuși pot fi găsite niște criterii.
Într-un articol anterior îl dădeam exemplu de practică pe Peter Hurley. Peter Hurley, (ați văzut ce frumos respiră ?), a studiat cu Tim Miller. Tim Miller a fost elevul lui Pattabhi Jois. Iar Pattabhi Jois a fost discipolul lui Krishnamacharya. Iar Krishnamacharya e tăticul a ceea ce înțelegem astăzi ca fiind yoga.
Ce vă spune asta? Un maestru nu apare din senin. Trebuie să fi avut și el un maestru. Cu cât legătura aceasta e mai strânsă cu o școală reputată a împărtăși tradiția yoghină așa cum a fost ea sistematizată de Krishnamacharya cu atât șansele sunt mai bune să aveți a face cu un maestru de calitate și nu cu un simplu exploatator al modei.
Alți discipoli ai lui Krishnamacharya care au dezvoltat școli reputate de yoga sunt Iyengar, Indra Devi (prima discipolă femeie a lui Iyengar), A.G. Mohan. Astfel au apărut denumiri precum Ashtanga Yoga (ce cu umilință încerc și eu să practic) nume folosit de școala lui Pattabhi Jois, sau Svastha Yoga folosit la școala lui A.G. Mohan. În ce privește pe Iyengar se vorbește chiar de Iyengar Yoga. Diferențele nu sunt esențiale, sunt practicanți care au trecut prin toate școlile. Există să spunem doar deosebire de nunață, de pus accentul pe un aspect sau altul al practicii.
Și pentru inspirația dumneavoastră o demonstrație făcută de 6 discipoli „de frunte” ai lui Pathabhi Jois, în prezența maestrului, destul de în vârstă atunci, prin anii 1980. E și Tim Miller acolo.
