Kim Il Sung (3) - Coreea de Nord între 1945-1948

Kim Il-sung (Kim Ir Sen) la un congres la Pyongyang în 1946 încadrat de ofiţeri sovietici

Sovieticii, după ce au ocupat nordul Coreei, la început au încercat să coopereze cu cu un comitet local, care prin negocieri cu japonezii preluaseră controlul administraţiei civile după capitularea Japoniei la 15 august 1945.

Pe 17 august 1945 Cho Man –sik, un director de şcoală cunoscut pentru luările sale de poziţie publice împotriva abuzurilor ocupanţilor japonezi, a organizat un Comitet pentru Pregătirea Independenţei. Acest comitet a fost înfiinţat cu acceptul autorităţilor japoneze de ocupaţie, autorităţi care colaborau cu acest comitet în scopul menţinerii ordinei. Cho Man-sik era un personaj cu vederi de drepata, însă în comitet erau prezenţi şi comunişti, deşi între aceştia nu era niciunul dintre liderii importanţi ai comuniştilor coreeni.

Sub acest aspect, preferând să colaboreze cu aceste comitete create prin iniţiativă locală, sovieticii au apărut la început a acţuina chiar mai democratic decât ocupanţii americani, care, îngrijoraţi de influenţa unor lideri cu vederi de stânga din aceste comitete, au preferat să le dizolve şi s-au bazat pe vechi administratori locali care colaboraseră cu japonezii, sau exilaţi întorşi în ţară după 1945, ambele categorii având în realitate o susţinere destul de slabă în rândul populaţiei.

Sovieticii în general au acţionat pragmatic şi improvizat. Până şi viitorul oraşului Pyongyang ca şi capitală a Coreei de Nord a fost stabilit întâmplător. Comandantul Armatei a 25-a Sovietice care a intrat pe teritoriul Coreei, I.M. Chistiakov, a fost cel care a ales Pyongyang ca şi sediu al cartierului său general, dintre mai multe locuri care i-au fost propuse.

În curând sovieticii, după tactica aplicată şi în răsăritul Europei au promovat în funcţii de conducere oameni aflaţi mai direct sub controlul lor.

Aşa s-a dezvoltat şi cariera lui Kim Il-sung (Kim Ir Sen). Adus în Coreea ca ofiţer sovietic însărcinat cu administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat, în curând cariera se dezvoltă fulminant pe linie politică.

În octombrie 1945 este primit în Biroul Politic al modestului partid comunist din Coreea. În decembrie 1945 devine şeful partidului. În februarie 1946 devine preşedintele Comitetului Provizoriu al Poporului din Coreea de Nord, comitet ce juca rolul de guvern provizoriu.

Astfel din februarie 1946, prcatic Kim Il-sung este şef de partid şi de stat în Coreea de Nord. Totuşi puterea lui Kim Il-sung nu trebuie exagerată. El nu era nimic mai mult decât un executant local al ordinelor date de către armata sovietică de ocupaţie.

Mai mult, pe plan personal acei ani sunt unii grei pentru Kim Il-sung. Îşi pierde un copil (o fetiţă) într-un accident, şi apoi şi soţia în urma unei boli. Un ofiţer sovietic care lucra în Coreea în acele vremuri îşi aminteşte că liderul Corean îşi manifesta regretul după viaţa liniştită şi fericită pe care o dusese cât fusese ofiţer în Uniunea Sovietică.

Politicile duse în Coreea de Nord erau cele cunoscute şi în alte ţări care se aflau sub ocupaţia sovietică.

Totuşi ele nu se remarcă prin exagerări sau brutalitate excesivă.

De exemplu, s-a făcut o naţionalizare a intreprinderilor mari. Aceasta însă nu a fost resimţită în mod special ţinând seama că acestea erau deţinute de către japonezi, şi apărea ca fiind firesc să fie confiscate în atmosfera de după război, când fostul ocupant a fost alungat, şi sentimentele antijaponeze erau cât se poate de vii. Intreprinderile mici nu au fost supuse naţionalizării.

În domeniul agrar au fost confiscate marile proprietăţi, dar aşa cum deja a fost arătat, în zona de nord a Coreei, relieful muntos nu permisese proliferarea de mari proprietăţi, astfel că măsura nu a afectat un număr important de astfel de mari proprietari, iar distribuirile de pământ făcute ulterior pe seama acestor mari proprietăţi confiscate au făcut să crească popularitea guvernului.

Nu s-au înregistrat nici brutalităţi semnificative. Linia de demarcaţie de pe paralela 38 dintre zona de ocupaţie sovietică şi cea americană nu constituia nicidecum o graniţă. Circulaţia era liberă peste această linie de demarcaţie. Astfel că cei care fuseseră cuceriţi de idealurile ideologiei comuniste, de egalitate şi dreptate socială, nu trebuie să uităm că după cel de al doilea război mondial erau destui care nutreau convingeri de stânga, pur şi simplu se mutau în nord. Cei care se simţeau ameninţaţi de politica de stânga practicată de guvernul din nord, pur şi simplu se duceau în sudul Coreei. Astfel că în Coreea de Nord nu se înregistrează pentru această etapă iniţială măsuri represive împotriva opozanţilor politici, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi unde s-a instalat puterea comunistă, pentru că aceşti opozanţi pur şi simplu au părăsit Coreea de Nord.

Şi invers, migraţia de la Sud la Nord de adepţi ai ideologiei comuniste, a asigurat cadre devotate regimului comunist.

Un alt fenomen care favoriza popularitatea ideologiei comuniste era întoarcerea coreenilor plecaţi la muncă. Japonezii folosiseră milioane de coreeni ca forţă de muncă ieftină, de multe ori forţată, pe teritoriul Japoniei sau în alte zone ale Imperiului. Milioane de oameni s-au întors în 1945 în Coreea, fără a avea practic niciun fel de perspective dea a-şi găsi un rost. Se estimează că 10 până la 15% din populaţia Coreei s-a aflat în această situaţie. Aceştia au fost o masă de manevră uşor de manipulat de către demagogia dreptăţii sociale.

În aceste condiţii, Coreea de Nord şi-a construit propria individualitate politică. Din 1946, cu supervizarea sovieticilor, s-a constituit şi o armată locală. Deşi teoretic cele două administraţii , sovietică şi americană trebuia să conlucreze, aceasta practic nu s-a întâmplat niciodată, americanii şi sovieticii administrând separat şi după propriile reguli zona de ocupaţie care le revenea fiecăruia. Astfel că, fiind un răspuns la alegerile ţinute de americani în zona de sud şi proclamarea la 15 August 1948 a Republicii Coreea (în sud), sovieticii au organizat în zona de nord alegeri şi au proclamat Republica Populară Democratică a Coreei la 9 septembrie 1948 (în nord).