joi, 24 decembrie 2015
sâmbătă, 19 decembrie 2015
Cozonac Păstorel
Ce are special această reţetă? Numărul de ouă. Păstorel spunea că e nevoie de 50 de ouă la un kilogram de făină. Eu am încercat cu cantităţile pe jumătate, suficient pentru 2 cozonaci.
Ingrediente:
1/2 kg făină albă,
25 ouă separat albuş de gălbenuş
100 g unt topit
200 g zahar
200 ml lapte
1 pliculeţ de drojdie uscată
esenţă de rom şi vanilie
fructe uscate opţional.
Puneţi un pumn de făină, cu 2 linguri de zahăr şi laptele uşor călduţ peste drojdie şi lăsaţi drojdia să se activeze.
În timpul acesta bateţi gălbenuşurile cu zahărul până schimbă culoarea spre alb şi îşi dublează volumul. Turnaţi peste drojdia activată, esenţele şi albuşul bătut de la vreo 5 ouă (restul de albuş îl folosiţi la o bezea) Apoi treptat, turnaţi făina şi încorporaţi. O să iasă un aluat văscos nu tare. Dacă este foarte lichid puteţi să mai adaugaţi până la 100 g de făină. Frământaţi până simţiţi că se leagă aluatul. Fiind doar vâscos, aluatul se frământă prin "parte peste parte", strângeţi aluat cât poate prinde în mâna şi aduceţi deasupra. Întoarceţi vasul, şi continuaţi procedeul. Cere destul de mult frământat până obţineţi un aluat care începe să aibă consistenţă. Dacă aveţi mijloace mecanice de frământat nu ezitaţi să le folosiţi. Puneţi şi untul topit şi frământaţi si cu acesta.
Lăsaţi la crescut. În funcţie de temperatură, calitatea drojdiei şi făinii timpul de crescut variază dar probabil nu va fi sub o oră.
Adăugaţi fructele dacă e cazul şi turnaţi în tăvile pregătite cu hârtie de copt sau unse cu unt.
Lăsaţi din nou să crească în tavă cel puţin 1/2 oră.
Se lasă la copt 45 de minute maxim 50 de minute la cuptorul încins la 180 de grade. Eu i-am ars puţin luând în considerare recomandările lui Păstorel care spun 1 oră - o oră şi 15 minute. Probabil era adevărat cu cuptoarele din vremea lui Păstorel, însă la cuptoarele moderne se face mai repede.
Ce e special? Miezul are o textură uşor umedă, prăjituroasă. Când mâncaţi nu dă acea senzaţie de "înecăcios" obişnuită la cozonaci. Pericole? O să mâncaţi fără să vă puteţi opri. Eu am mâncat jumătate de cozonac imediat ce se răcise, numai aşa, gustând. ;o)
sâmbătă, 12 decembrie 2015
Kim Il Sung (3) - Coreea de Nord între 1945-1948
 |
| Kim Il-sung (Kim Ir Sen) la un congres la Pyongyang în 1946 încadrat de ofiţeri sovietici |
Sovieticii, după ce au ocupat nordul Coreei, la început au încercat să coopereze cu cu un comitet local, care prin negocieri cu japonezii preluaseră controlul administraţiei civile după capitularea Japoniei la 15 august 1945.
Pe 17 august 1945 Cho Man –sik, un director de şcoală cunoscut pentru luările sale de poziţie publice împotriva abuzurilor ocupanţilor japonezi, a organizat un Comitet pentru Pregătirea Independenţei. Acest comitet a fost înfiinţat cu acceptul autorităţilor japoneze de ocupaţie, autorităţi care colaborau cu acest comitet în scopul menţinerii ordinei. Cho Man-sik era un personaj cu vederi de drepata, însă în comitet erau prezenţi şi comunişti, deşi între aceştia nu era niciunul dintre liderii importanţi ai comuniştilor coreeni.
Sub acest aspect, preferând să colaboreze cu aceste comitete create prin iniţiativă locală, sovieticii au apărut la început a acţuina chiar mai democratic decât ocupanţii americani, care, îngrijoraţi de influenţa unor lideri cu vederi de stânga din aceste comitete, au preferat să le dizolve şi s-au bazat pe vechi administratori locali care colaboraseră cu japonezii, sau exilaţi întorşi în ţară după 1945, ambele categorii având în realitate o susţinere destul de slabă în rândul populaţiei.
Sovieticii în general au acţionat pragmatic şi improvizat. Până şi viitorul oraşului Pyongyang ca şi capitală a Coreei de Nord a fost stabilit întâmplător. Comandantul Armatei a 25-a Sovietice care a intrat pe teritoriul Coreei, I.M. Chistiakov, a fost cel care a ales Pyongyang ca şi sediu al cartierului său general, dintre mai multe locuri care i-au fost propuse.
În curând sovieticii, după tactica aplicată şi în răsăritul Europei au promovat în funcţii de conducere oameni aflaţi mai direct sub controlul lor.
Aşa s-a dezvoltat şi cariera lui Kim Il-sung (Kim Ir Sen). Adus în Coreea ca ofiţer sovietic însărcinat cu administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat, în curând cariera se dezvoltă fulminant pe linie politică.
În octombrie 1945 este primit în Biroul Politic al modestului partid comunist din Coreea. În decembrie 1945 devine şeful partidului. În februarie 1946 devine preşedintele Comitetului Provizoriu al Poporului din Coreea de Nord, comitet ce juca rolul de guvern provizoriu.
Astfel din februarie 1946, prcatic Kim Il-sung este şef de partid şi de stat în Coreea de Nord. Totuşi puterea lui Kim Il-sung nu trebuie exagerată. El nu era nimic mai mult decât un executant local al ordinelor date de către armata sovietică de ocupaţie.
Mai mult, pe plan personal acei ani sunt unii grei pentru Kim Il-sung. Îşi pierde un copil (o fetiţă) într-un accident, şi apoi şi soţia în urma unei boli. Un ofiţer sovietic care lucra în Coreea în acele vremuri îşi aminteşte că liderul Corean îşi manifesta regretul după viaţa liniştită şi fericită pe care o dusese cât fusese ofiţer în Uniunea Sovietică.
Politicile duse în Coreea de Nord erau cele cunoscute şi în alte ţări care se aflau sub ocupaţia sovietică.
Totuşi ele nu se remarcă prin exagerări sau brutalitate excesivă.
De exemplu, s-a făcut o naţionalizare a intreprinderilor mari. Aceasta însă nu a fost resimţită în mod special ţinând seama că acestea erau deţinute de către japonezi, şi apărea ca fiind firesc să fie confiscate în atmosfera de după război, când fostul ocupant a fost alungat, şi sentimentele antijaponeze erau cât se poate de vii. Intreprinderile mici nu au fost supuse naţionalizării.
În domeniul agrar au fost confiscate marile proprietăţi, dar aşa cum deja a fost arătat, în zona de nord a Coreei, relieful muntos nu permisese proliferarea de mari proprietăţi, astfel că măsura nu a afectat un număr important de astfel de mari proprietari, iar distribuirile de pământ făcute ulterior pe seama acestor mari proprietăţi confiscate au făcut să crească popularitea guvernului.
Nu s-au înregistrat nici brutalităţi semnificative. Linia de demarcaţie de pe paralela 38 dintre zona de ocupaţie sovietică şi cea americană nu constituia nicidecum o graniţă. Circulaţia era liberă peste această linie de demarcaţie. Astfel că cei care fuseseră cuceriţi de idealurile ideologiei comuniste, de egalitate şi dreptate socială, nu trebuie să uităm că după cel de al doilea război mondial erau destui care nutreau convingeri de stânga, pur şi simplu se mutau în nord. Cei care se simţeau ameninţaţi de politica de stânga practicată de guvernul din nord, pur şi simplu se duceau în sudul Coreei. Astfel că în Coreea de Nord nu se înregistrează pentru această etapă iniţială măsuri represive împotriva opozanţilor politici, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi unde s-a instalat puterea comunistă, pentru că aceşti opozanţi pur şi simplu au părăsit Coreea de Nord.
Şi invers, migraţia de la Sud la Nord de adepţi ai ideologiei comuniste, a asigurat cadre devotate regimului comunist.
Un alt fenomen care favoriza popularitatea ideologiei comuniste era întoarcerea coreenilor plecaţi la muncă. Japonezii folosiseră milioane de coreeni ca forţă de muncă ieftină, de multe ori forţată, pe teritoriul Japoniei sau în alte zone ale Imperiului. Milioane de oameni s-au întors în 1945 în Coreea, fără a avea practic niciun fel de perspective dea a-şi găsi un rost. Se estimează că 10 până la 15% din populaţia Coreei s-a aflat în această situaţie. Aceştia au fost o masă de manevră uşor de manipulat de către demagogia dreptăţii sociale.
În aceste condiţii, Coreea de Nord şi-a construit propria individualitate politică. Din 1946, cu supervizarea sovieticilor, s-a constituit şi o armată locală. Deşi teoretic cele două administraţii , sovietică şi americană trebuia să conlucreze, aceasta practic nu s-a întâmplat niciodată, americanii şi sovieticii administrând separat şi după propriile reguli zona de ocupaţie care le revenea fiecăruia. Astfel că, fiind un răspuns la alegerile ţinute de americani în zona de sud şi proclamarea la 15 August 1948 a Republicii Coreea (în sud), sovieticii au organizat în zona de nord alegeri şi au proclamat Republica Populară Democratică a Coreei la 9 septembrie 1948 (în nord).
duminică, 6 decembrie 2015
Jnâna Yoga
Swami Vivekananda (1863-1902) este un personaj interesant in sine, dar nu o sa fac aici un rezumat la ceea ce gasiti si voi cu usurinta pe Wiki.
Din perspectiva indienilor el este cel care a transformat hinduismul, filosofia/religia Vedanta, dintr-o practica inchistata in traditie intr-un sistem capabil sa faca fata provocarilor modernitatii. A dotat astfel elitele indiene, care tocmai paseau pe calea expresiei politice nationale, cu argumentul ca civilizatia lor are un sistem religios/filozofic cu nimic mai prejos decat crestinismul sau alte credinte importante ale lumii.
Din perspectiva umanitatii, Swami Vivekananda este cel care a facut accesibila pentru constiinta publicului occidental sistemul de gandire hinduist, explicandu-l in termini usor inteligibili pentru acest public. Practic se poate spune ca interesul Occidentului pentru Hinduism, yoga, meditatie transcendentala incepe cu activitatea de popularizare a acestora facuta de Swami Vivekananda, in special pentru publicul din Statele Unite si Marea Britanie.
Astfel, daca doriti o carte in care sa vi se explice sistematic si cu referinte la valorile gandirii occidentale care sunt principalele repere ale sistemului de gandire hinduist, cartea Jnâna Yoga este cea mai buna alegere.
O sa observati ca Swami Vivekananda a fost si un bun profet. La 1900 el prevedea raspandirea religiilor de origine hinduista (el includea aici si budhismul si jainismul, nu numai Vedanta) in toata lumea. Vazand cate milioane de oameni fac astazi yoga (fie si intr-o forma corupta de care ma amuzam intr-o postare anterioara) sau cati urmeaza practicile a diverse scoli budhiste, nu poti decat sa-I admire capacitatea de previziune.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
