Am mai scris despre Istoria vietii private. Am ajuns si la secolul xx. Un fragment pentru delectare.
Orgasmologie şi orgasmoterapie
Sexologia apare în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. în cunoscutul său Traite de l' impuissance et de lasterilite chez l'homme et chez la femme (Bailliere, 1855), dr. F.Roubaud descrie orgasmul în termeniiurmători: „în timpul orgasmului, circulaţia se accelerează (...). Ochii, violent injectaţi, capătă o căutătură buimacă (...). Respiraţia, gâfâitoare şi întretăiată la unii, se întrerupe la alţii (...). Centrii nervoşicongestionaţi nu mai comunică decât senzaţii şi voliţiuni confuze (...). Membrele, cuprinse de convulsii şiuneori de crampe, se agită în toate sensurile sau se întind şi se întăresc ca nişte bare de fier; din cauzamaxilarelor, bine încleştate, dinţii încep să scrâşnească, iar unele persoane se lasă duse atât de departe dedelirul erotic încât, uitându-şi partenerul întru voluptate, muşcă până la sânge umărul care a avut imprudenţasă li se abandoneze. Această stare frenetică, această epilepsie şi acest delir durează de obicei puţin. Esuficient însă pentru a epuiza forţele organismului". Abia după primul război mondial (W. Reich, Lafonction de i orgasme, 1927) şi mai cu seamă după al doilea (A. Kinsey, Comportement sexuel de l'homme,1948) devine sexologia o ramură recunoscută a ştiinţelor umane. în 1950, William H. Masters şi Virginia E.Johnson, printr-o „nemaipomenită îndrăzneală de laborator", examinează pentru prima oară aparatelegenitale masculine şi feminine în timpul actului sexual. După ani întregi de cercetare, aceştia publică în1966 Human Sexual Response în care descriu experienţa orgasmică a bărbatului. Orgasmul feminin e prezentat ca fiind rezultatul a trei serii de factori: fiziologici, psihologici şi sociologici. Mitul clitorisului,omolog al penisului masculin, este anihilat. Distincţia dintre orgasmele clitoriene şi cele vaginale este oiluzie, deoarece „răspunsul propriu al canalului vaginal în momentul desfăşurării explozive a orgasmuluieste limitat la plat-forma orgasmică" (entitate fiziologică ce corespunde unei a treia părţi externe avaginului). Calitatea plăcerii sexuale a femeii nu e determinată aşadar de dimensiunea penisului, contrar ideilor unanim acceptate (lungimea mijlocie a penisului în erecţie este de 155 milimetri după dr. Simon, învreme ce bărbaţii o evaluează la 172 milimetri, iar femeile la 162). Les Mesententes sexuelles (1971) propun o nosografie a disfuncţiilor sexuale care fundamentează orgasmologia şi orgasmoterapia. Contrar psihanalistului, sexologul pretinde că obţine unele vindecări şi se referă la un corpus de enunţuri ştiinţificeexperimentale. In vreme ce Freud scrie, cu doi ani înaintea morţii, un articol al cărui titlu poate fi interpretatca un proces-verbal de constatare a eşecului, „Analiză terminată şi analiză interminabilă" (Revue frangaisede psychanalyse, nr. 1, p.3-38), orgasmoterapeutul îşi limitează tratamentul în timp. Trăim oare „crepusculul psihanaliştilor şi zorii sexologilor" potrivit expresiei lui A. Bejin?26. Sexologia se inspiră clin behaviour therapy, potrivit căreia comportamentul nevrotic este „învăţat". Iar sexologului îi revine responsabilitatea dea dezvăţa pacientul de un atare comportament. „Este aşadar vorba de a suprima simptomele actuale (şi nurefulările trecute) decondiţionând şi recondiţionând organismul pacientului, în care caz există două posibilităţi: fie prin eliminarea neliniştii asociate comportamentului deprinderii; fie acţionând în aşa fel încâtcomportamentul dezvăţării să devină neliniştitor" (A. Bejin). Fără a intra în amănunte, să menţionăm faptulcă tratamentul durează cincisprezece zile, că este efectuat de doi coterapeuţi (un bărbat şi o femeie, unmedic şi un (o) psiholog (ă), că în caz de reuşită „supravegherea post-cură" durează cinci ani (în general printelefon), că statisticile succeselor şi ale eşecurilor sunt ţinute la zi şi publicate. Masturbarea având un marerol pe durata acestei cure, asistăm la o depatologizare a onanismului care este o adevărată ruptură însistemul nostru cultural. Se cunoaşte originea acestei plăceri solitare. „Iuda a luat întâiului său născut, Er, onevastă numită Tamar. Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul 1-a omorât.Atunci Iuda a zis lui Onan: «Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţafratelui tău». Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori seculca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-aomorât şi pe el" (Geneza, XXXVIII, 6-10). Fiind condamnat la moarte pentru masturbare, acesta esteverdictul care ne vine din negura timpurilor. După mii de ani de sancţionare, masturbarea iese din zonasecretului pentru a deveni - spun sexologii - cea mai bună pregătire în vederea unei întâlniri reuşite cucelălalt. „N-am putea iubi o altă fiinţă decât cu condiţia de-a ne iubi în întregime noi înşine până acolo încâtsă ne masturbăm cu adevărat, adică până la orgasm (...). Ne vom îndrepta către ceilalţi atunci când vom fi pedeplin pregătiţi", scrie D. Cooper în Mort de la familie. Gilbert Tordjman (Le Dialogue sexuel, 1976) e de părere că „toţi copiii de ambele sexe se masturbează din cea mai fragedă vârstă". Este absolut necesar ca, laieşirea din perioada de latenţă, puberii să ia aceste „rele obiceiuri" devenite bune, deoarece „adolescentii care nu au cunoscut asemenea etapă către maturaţie care este masturbarea se confruntă mult mai des decâtceilalţi cu unele dificultăţi atunci când devin adulţi". Actualul termen al acestei evoluţii ne este adus lacunoştinţă datorită revistei Vital în care se poate citi: „Biologii se înverşunează să descopere legile plăceriisexuale (...). Că aceasta e provocată de corpusculii voluptăţii din zonele erogene primare sau de morfmele pe care le fabrică creierul, avem dovada că plăcerea nu e un păcat al civilizaţiei, ci o realitate biologicăînscrisă în corp".De la duhovnic la sexologIn vechea societate în care mariajul nu consfinţea o relaţie amoroasă, în care acesta nu era - trebuie s-orepetăm -decât un contract între două patrimonii sau două sărăcii, trebuia, bineînţeles, să existe o regulă privitoare la viaţa cuplului. Era acea „datorie conjugală", care trebuia achitată „până în pat, şi poate mai cuseamă în pat" (J.-L. Flandrin). Dacă unul din soţi se sustrăgea actului sexual, se solicita sprijinulduhovnicului, care admonesta şi putea refuza iertarea păcatelor şi împărtăşania. Secretul celor doi soţi eraaşadar „împărtăşit". Astăzi, femeia cucerită, „onorată", dar nesatisfăcută, frigidă aşadar, îşi dezvăluie şi easecretul şi se duce să consulte un sexolog. Iar bărbatul procedează aşijderea dacă erecţia e slabă, iar ejacularea prematură sau cu neputinţă de realizat. Orgasmologul, ca altădată duhovnicul, este o terţă persoană căreia i se va împărtăşi secretul. „Pe plan etic, acesta stabileşte şi defineşte o normă simplă:imperativul orgasmic, cu alte cuvinte un contact sexual «donnant, donnant» al plăcerii care inaugurează odemocraţie sexuală. Pe plan tehnic, el îi învaţă pe pacienţii săi autodisciplina orgasmică" (A. Bejin). Şicontrar psihanalistului care face fiţe când trebuie să ceară bani -mulţi bani („un tratament gratuit provoacă oenormă creştere a dificultăţilor", scria Freud în La Technique psychanalytique) -, acesta îşi prezintă nota,îndreptăţită retribuţie a serviciului adus.Societatea mediatică va putea suporta faptul că partida continuă să se joace în trei: femeia, bărbatul şi thethird person (duhovnic, psihanalist, sexolog)? Problema era oare într-atât de lipsită de importanţă încât statula omis să se implice? Desigur că nu. In 1976, Ministerul Sănătăţii a creat CIRM (Centru de informare privind reglementarea naşterilor, maternitatea şi viaţa sexuală). Legătura se face prin „telefon, care permitestabilirea cu interlocutorii săi a unei relaţii personalizate şi totodată anonime" (Brochure de representationdu CIRM). Ceea ce înseamnă regăsirea secretului confesionalului atunci când persoana în cauză i se adresaunui duhovnic necunoscut. Dar cererile depăşesc dacă nu speranţele, cel puţin aşteptările. „Doctore, aş doricâteva sfaturi privind mângâierile bu-co-genitale sau stimulările erotice"". în 1980, CIRM pune capătacestui gen de activitate. în 1983, televiziunea programează o emisiune denumită „Psyshow", în care cupluleste invitat să-şi expună dificultăţile sexuale şi alective în faţa a doi ziarişti şi a unui psihanalist. De undeindignarea revistelor Elle, care vorbeşte de „stript-tease la tele", şi Confidances, care denunţă aceastăemisiune „vulgară, scandaloasă, ruşinoasă". Riposta realizatoarei, Pascale Breugnot: „Lucrurile merg binedeoarece ne aflăm pe un platou de televiziune. Cuplul profită de prezenţa noastră pentru a fi liber, unul înraport cu celălalt. Si amândoi simt că se află în deplină securitate". Concluzia lui K. Dekhli: „Suferinţa îndirect, isteria acestei reprezentaţii publice, acel forcing al transparenţei cu orice preţ ne amintesc în cea maimare măsură de mecanismele confesiunii publice, de mărturisire".Excitaţia sexuală şi secretele acesteiaDe ce suntem excitaţi din punct de vedere sexual? Un spirit plin de candoare ar oferi câteva răspunsurisimple: absenţa relaţiilor sexuale de o bună bucată de timp, contemplarea unei fiinţe dezirabile, stimulareadirectă a părţilor erogene, creşterea bruscă a substanţelor androgene etc. Mecanica e mult mai complexă, neinformează psihanalistul. R. Stoller ne aduce la cunoştinţă că excitaţia sexuală este produsă în primul rândde dorinţa de a-i face rău partenerului şi că ajunge la paroxism datorită secretului. „Fantasmele funcţionează- fie că sunt conştiente sau inconştiente - cu atât mai bine cu cât sunt mai protejate de secret, de disimulare,de refulare, deoarece sunt impulsionate în şi mai mare măsură de culpabilitate, ruşine şi ură decât de ovoioasă lascivitate"28. R. Stoller enumera factorii psihici care contribuie la excitarea sexuală: „Ostilitatea,misterul, riscul, iluzia, răzbunarea, dorinţa de a şterge amintirea traumelor şi a frustrărilor din copilărie,fetişizarea, toţi factorii aceştia fiind strâns legaţi de secrete". Altfel spus, datorită fantasmei, adultul, care eun fost copil victimizat, îşi află răzbunarea în victoria erotică. Acelaşi autor n
e oferă, în această privinţă, şi
un exemplu edificator: „O pacientă, pentru care, încă din copilărie, frica de a fi umilită îi macula oriceacţiune, spunea că, în ceea ce-o priveşte, în cursul actului sexual, momentul culminant al plăcerii nu eraorgasmul, ci el avea loc mai înainte, exact înainte ca partenerul său să juiseze, deoarece ştia că acestuia nu-imai era cu putinţă să se reţină". Printre fantasmele excitante, cea privitoare la viol ocupă primul loc. Căaceasta aparţine imaginarului masculin, se ştie de multă vreme: aşa după cum stau mărturie nenumărate picturi „academice". Cităm, printre altele, două lucrări ce aparţin respectabilului J. L. Gerome: Târgul desclave şi îmblânzitorul de şerpi (Clark Art Institute, Williamstown), aceasta din urmă destinată să satisfacămai de grabă dorinţele pederaştilor. în aroganţa lor, peroraţiile masculine ce evocă violul garantează că„femeile adoră asemenea lucru". „E adevărat" confirmă R. Stoller, cu condiţia ca acesta să rămână pe planulfantasmatic. Violul „imaginat" convinge femeia de atracţia pe care o poate suscita, îi dă acesteia unsentiment de superioritate faţă de violator şi îi permite, datorită masturbării, să parvină la orgasm fără aîncerca vreun sentiment de culpabilitate (căci nu e „de fapt" infidelă). N. Friday oferă nenumărate exemplecare ilustrează tezele lui R. Stoller? Să ne oprim doar la două. „Am avut prima mea fantasmă sexuală la puţin timp după pubertate. Noaptea, culcată în patul meu, îmi închipuiam că merg printr-o pădure. Un bărbat pe care nu-1 cunoşteam mă urmărea (...). Mă imobilza, mă lua cu el şi mă silea să fac o seamă de lucruriîmpotriva voinţei mele (...) Mai târziu fantasma se modifica: eram răpită şi eram vândută ca sclavă. Povesteaoferea o infinitate de posibilităţi, deoarece eram, rând pe rând, cumpărată şi vândută de nenumăraţi bărbaţi."Alt caz, unde nu este vorba de un viol, ci de o dezumanizare a partenerului de către femeie, care îl reduce larolul de fetiş: „Când mă masturbez îmi imaginez o mulţime de lucruri. Uneori, văd un bărbat care bate lauşă, oferindu-mi spre vânzare diverse lucruri, iar eu îl invit în cameră. în timp ce el îşi etalează marfa, euîncep să mă mângâi. Omul mă observă. Asta, bineînţeles, îl excită. Şi-i vine din ce în ce mai greu să-şi laudeîn continuare marfa. Atunci mă dezbrac şi încep să mă masturbez fără a înceta să-i observ eforturile pe carele face ca să se controleze. El încearcă toate stările şi, bineînţeles, am un aer foarte cool, dar încep să măsimt şi eu ciudat de excitată (...). Incapabil să reziste farmecului meu nemaipomenit, omul mă violează chiar acolo, în liv-ing". Aceste jocuri ale imaginarului să fie oare ieşite din comun, perverse? Nicidecum, afirmăR. Stoller, care ne încredinţează „secretul societăţii". Iată-1: „încercăm să facem din toţi oamenii ciudaţiţapii noştri ispăşitori, dar toţi cei care - analişti sau de altă specialitate - se află în posesia unor destăinurierotice ştiu că destul de mulţi indivizi în mod făţiş heterosexuali şi fără doar şi poate normali - şi nu numaionaniştii, zoofilii, coprofilii sau cei care telefonează pentru a profera insanităţi - sunt, în egală măsură, plinide ură şi de dorinţa - dacă nu de planuri -de a-i leza pe ceilalţi: fiecare om are propria-i pornirecondamnabilă". Concluzia irevocabilă a acestui autor: „Potrivit teoriei mele, excitaţia sexuală constituie unexemplu în plus destinat să ilustreze ceea ce atâţia alţii susţin de câteva mii de ani - că fiinţele umane nualcătuiesc o specie foarte afectuoasă, şi că acest lucru se vede mai ales atunci când fac dragoste. Păcat!".Destăinuirea secretului, atenuarea „misterului", dispariţia ritualului smulgerii veşmintelor anihilează oareimaginarul erotic? J. Baudrillard, care ne istoriseşte această anecdotă, crede că da: „în toiul unei orgii, un bărbat murmură la urechea unei femei: What are you doing after the orgy!". Curioasă inversare a codurilor bunei-cuviinţe. în trecut, un domn care vizita o expoziţie îi punea doamnei care îl însoţea următoareaîntrebare: „Ce faceţi după?". După ce o invita la masă, urma altă întrebare: „Unde vă petreceţi seara?" etc. înschema din trecut, de la Grand Palais se ajungea în pat. Se va ajunge, astăzi, din pat la Beaubourg?
