 |
Baden (Elvetia) la 1642
sursa: Wikipedia |
Iata cum descrie secretarul apostolic Poggio, participant la conciliul de la Konstantz (unde, printre altele, a fost condamnat Jan Hus ca eretic), avand astfel ocazia sa viziteze Badenul la 1416.
"Orasul Baden e destul de înfloritor, așezat într-o vale dominată de munți foarte înalți, lângă un râu mare cu ape repezi, care se varsă în Rin la șase mii de pași depărtare de oraș. În apropiere de oraș, la vreo 6-700 metri, se află un stabiliment superb clădit pe malul apei și destinat băilor. În centrul stabilimentului se întinde o imensă piață și, de jur împrejur, clădiri magnifice, capabile să primească mulțimi întregi. Fiecare edificiu are în interior băile sale, în care se scaldă doar cei admiși. Dintre aceste băi, unele sunt publice, altele sunt private, cu totul vreo treizeci.
Băi publice sunt două, accesibile de o parte și de alta a pieței, cu bazine pentru tot poporul, unde se duc bărbați, femei, copii, fete tinere și toată drojdia care-i înconjoară.
În aceste bazine, un soi de gard a fost construit între oameni pașnici: el separă bărbați de femei. E de râs, zău, să vezi niște babe intrând odată cu tinerii în apă, în pielea goală, sub privirea bărbaților, arătându-și atributele firești și dosul; mi s-a întâmplat adesea să râd de asemenea spectacol pitoresc, evocând prin contrast bătăile cu flori, și admiram în mintea mea inocența acestor inși care nu zăbovesc asupra tuturor fleacurilor și nu-și închipuie, și nu-şi spun, nimic rău.
Cât despre băile adăpostite în case private, sunt foarte elegante și, de asemenea, comune bărbaților și femeilor. Îi despart simple împletituri, în care sunt decupate mici ferestre prin care se poate bea împreună, se poate conversa, privi de o parte și alta și chiar atinge, ceea ce este un lucru obișnuit. Pe deasupra bazinelor există galerii unde bărbații se așază pentru a discuta și observa. Căci este îngăduit tuturor să meargă la băile unora și altora pentru a contempla, a pălăvrăgi, a se juca, a-și relaxa mintea, a rămâne pe loc pentru a le privi pe femeile aproape goale, care ies ori intră din apă.
Nicio pază la intrări, nicio uşă care să interzică accesul, necio bănuială deindecenţă. În majoritatea cazurilor, aceeaşi intrare serveşte şi femeilor şi bărbaţilor, iar bărbaţii întâlnesc femei pe junătate goale, iar femeile bărbaţi goi. Bărbaţii folosesc cel mult un fel de izmene, femele poartă nişte tunici de pânză, deshise sus ori pe-o parte, care nu acoperă nici gâtul nici pieptul, nici braţele, nici umerii. Foate des în apă se ia masa, al cărei preţ este inclus în taxa de intare, iar spectatorii asistă de obicei la aceste prânzuri.
Cât despre mine, priveam de la galerie, cu ochii măriţi şi cu nesaţ, moravurle, obiceiurie, plăcerile sociabilităţii, libertatea, ba chiar indecenţa modurilor de vaţă. E într-adevăr de mirare cu câtă inocenţă, cu câtă acceptare a adevăruui trăiesc ei. Unii soţi îşi văd nevestele pipăite de străini şi nu se emoţioează, nu dau atenţie, luând partea partea bună a lucrurilor. Nimic delicat care să nu devină firesc prin obiceiurile lor. S-ar fi adaptat uşor la cetatea lui Platon, socotind totul comun tuturor, de vreme ce, fără a-i cunoaşte teorile, s-ar număra de la început printre adepţii lui. În unele băi bărbaţii se amestecă direct cu femeile, că le sunt sau nu apropriaţi prin sânge sau alte legături; zilnic intră în baie de trei-patru ori, petrecând astfel mai toată ziua, cântând, bând sau dansând. Ei cântă într-adevăr în apă, în sunetul ţiterei; şi e un spctacol plin de farmec să vezi fete tinere, coapte pentru căsătorie, în plenitudinea formelor lor, cu faţa radiind de nobleţe, în atitudini şi mişcări de zeiţe; în timp ce cântă, hainele lor plutesc pe suprfaţa apei ca o trenă mişcătoare, încât le-ai puea lua drept înaripate Venus.
