De sezon ,o)

Cozonac Păstorel

Toată lumea face de Crăciun cozonaci. Deci o reţetă de cozonac. Inspirată de reţeta lui Păstorel Teodoreanu de cozonac.

Ce are special această reţetă? Numărul de ouă. Păstorel spunea că e nevoie de 50 de ouă la un kilogram de făină. Eu am încercat cu cantităţile pe jumătate, suficient pentru 2 cozonaci.

Ingrediente:
1/2 kg făină albă,
25 ouă separat albuş de gălbenuş
100 g unt topit
200 g zahar
200 ml lapte
1 pliculeţ de drojdie uscată
esenţă de rom şi vanilie
fructe uscate opţional.

Puneţi un pumn de făină, cu 2 linguri de zahăr şi laptele uşor călduţ peste drojdie şi lăsaţi drojdia să se activeze.

În timpul acesta bateţi gălbenuşurile cu zahărul până schimbă culoarea spre alb şi îşi dublează volumul. Turnaţi peste drojdia activată, esenţele şi albuşul bătut de la vreo 5 ouă (restul de albuş îl folosiţi la o bezea) Apoi treptat, turnaţi făina şi încorporaţi. O să iasă un aluat văscos nu tare. Dacă este foarte lichid puteţi să mai adaugaţi până la 100 g de făină.  Frământaţi  până simţiţi că se leagă aluatul. Fiind doar vâscos, aluatul se frământă prin "parte peste parte", strângeţi aluat cât poate prinde în mâna şi aduceţi deasupra. Întoarceţi vasul, şi continuaţi procedeul. Cere destul de mult frământat până obţineţi un aluat care începe să aibă consistenţă. Dacă aveţi mijloace mecanice de frământat nu ezitaţi să le folosiţi. Puneţi şi untul topit şi frământaţi si cu acesta.
Lăsaţi la crescut. În funcţie de temperatură, calitatea drojdiei şi făinii timpul de crescut variază dar probabil nu va fi sub o oră.
Adăugaţi fructele dacă e cazul şi turnaţi în tăvile pregătite cu hârtie de copt sau unse cu unt.

Lăsaţi din nou să crească în tavă cel puţin 1/2 oră.

Se lasă la copt 45 de minute maxim 50 de minute la cuptorul încins la 180 de grade. Eu i-am ars puţin luând în considerare recomandările lui Păstorel care spun 1 oră - o oră şi 15 minute. Probabil era adevărat cu cuptoarele din vremea lui Păstorel, însă la cuptoarele moderne se face mai repede.

Ce e special? Miezul are o textură uşor umedă, prăjituroasă. Când mâncaţi nu dă acea senzaţie de "înecăcios" obişnuită la cozonaci. Pericole? O să mâncaţi fără să vă puteţi opri. Eu am mâncat jumătate de cozonac imediat ce se răcise, numai aşa, gustând. ;o)

Kim Il Sung (3) - Coreea de Nord între 1945-1948

Kim Il-sung (Kim Ir Sen) la un congres la Pyongyang în 1946 încadrat de ofiţeri sovietici

Sovieticii, după ce au ocupat nordul Coreei, la început au încercat să coopereze cu cu un comitet local, care prin negocieri cu japonezii preluaseră controlul administraţiei civile după capitularea Japoniei la 15 august 1945.

Pe 17 august 1945 Cho Man –sik, un director de şcoală cunoscut pentru luările sale de poziţie publice împotriva abuzurilor ocupanţilor japonezi, a organizat un Comitet pentru Pregătirea Independenţei. Acest comitet a fost înfiinţat cu acceptul autorităţilor japoneze de ocupaţie, autorităţi care colaborau cu acest comitet în scopul menţinerii ordinei. Cho Man-sik era un personaj cu vederi de drepata, însă în comitet erau prezenţi şi comunişti, deşi între aceştia nu era niciunul dintre liderii importanţi ai comuniştilor coreeni.

Sub acest aspect, preferând să colaboreze cu aceste comitete create prin iniţiativă locală, sovieticii au apărut la început a acţuina chiar mai democratic decât ocupanţii americani, care, îngrijoraţi de influenţa unor lideri cu vederi de stânga din aceste comitete, au preferat să le dizolve şi s-au bazat pe vechi administratori locali care colaboraseră cu japonezii, sau exilaţi întorşi în ţară după 1945, ambele categorii având în realitate o susţinere destul de slabă în rândul populaţiei.

Sovieticii în general au acţionat pragmatic şi improvizat. Până şi viitorul oraşului Pyongyang ca şi capitală a Coreei de Nord a fost stabilit întâmplător. Comandantul Armatei a 25-a Sovietice care a intrat pe teritoriul Coreei, I.M. Chistiakov, a fost cel care a ales Pyongyang ca şi sediu al cartierului său general, dintre mai multe locuri care i-au fost propuse.

În curând sovieticii, după tactica aplicată şi în răsăritul Europei au promovat în funcţii de conducere oameni aflaţi mai direct sub controlul lor.

Aşa s-a dezvoltat şi cariera lui Kim Il-sung (Kim Ir Sen). Adus în Coreea ca ofiţer sovietic însărcinat cu administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat, în curând cariera se dezvoltă fulminant pe linie politică.

În octombrie 1945 este primit în Biroul Politic al modestului partid comunist din Coreea. În decembrie 1945 devine şeful partidului. În februarie 1946 devine preşedintele Comitetului Provizoriu al Poporului din Coreea de Nord, comitet ce juca rolul de guvern provizoriu.

Astfel din februarie 1946, prcatic Kim Il-sung este şef de partid şi de stat în Coreea de Nord. Totuşi puterea lui Kim Il-sung nu trebuie exagerată. El nu era nimic mai mult decât un executant local al ordinelor date de către armata sovietică de ocupaţie.

Mai mult, pe plan personal acei ani sunt unii grei pentru Kim Il-sung. Îşi pierde un copil (o fetiţă) într-un accident, şi apoi şi soţia în urma unei boli. Un ofiţer sovietic care lucra în Coreea în acele vremuri îşi aminteşte că liderul Corean îşi manifesta regretul după viaţa liniştită şi fericită pe care o dusese cât fusese ofiţer în Uniunea Sovietică.

Politicile duse în Coreea de Nord erau cele cunoscute şi în alte ţări care se aflau sub ocupaţia sovietică.

Totuşi ele nu se remarcă prin exagerări sau brutalitate excesivă.

De exemplu, s-a făcut o naţionalizare a intreprinderilor mari. Aceasta însă nu a fost resimţită în mod special ţinând seama că acestea erau deţinute de către japonezi, şi apărea ca fiind firesc să fie confiscate în atmosfera de după război, când fostul ocupant a fost alungat, şi sentimentele antijaponeze erau cât se poate de vii. Intreprinderile mici nu au fost supuse naţionalizării.

În domeniul agrar au fost confiscate marile proprietăţi, dar aşa cum deja a fost arătat, în zona de nord a Coreei, relieful muntos nu permisese proliferarea de mari proprietăţi, astfel că măsura nu a afectat un număr important de astfel de mari proprietari, iar distribuirile de pământ făcute ulterior pe seama acestor mari proprietăţi confiscate au făcut să crească popularitea guvernului.

Nu s-au înregistrat nici brutalităţi semnificative. Linia de demarcaţie de pe paralela 38 dintre zona de ocupaţie sovietică şi cea americană nu constituia nicidecum o graniţă. Circulaţia era liberă peste această linie de demarcaţie. Astfel că cei care fuseseră cuceriţi de idealurile ideologiei comuniste, de egalitate şi dreptate socială, nu trebuie să uităm că după cel de al doilea război mondial erau destui care nutreau convingeri de stânga, pur şi simplu se mutau în nord. Cei care se simţeau ameninţaţi de politica de stânga practicată de guvernul din nord, pur şi simplu se duceau în sudul Coreei. Astfel că în Coreea de Nord nu se înregistrează pentru această etapă iniţială măsuri represive împotriva opozanţilor politici, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi unde s-a instalat puterea comunistă, pentru că aceşti opozanţi pur şi simplu au părăsit Coreea de Nord.

Şi invers, migraţia de la Sud la Nord de adepţi ai ideologiei comuniste, a asigurat cadre devotate regimului comunist.

Un alt fenomen care favoriza popularitatea ideologiei comuniste era întoarcerea coreenilor plecaţi la muncă. Japonezii folosiseră milioane de coreeni ca forţă de muncă ieftină, de multe ori forţată, pe teritoriul Japoniei sau în alte zone ale Imperiului. Milioane de oameni s-au întors în 1945 în Coreea, fără a avea practic niciun fel de perspective dea a-şi găsi un rost. Se estimează că 10 până la 15% din populaţia Coreei s-a aflat în această situaţie. Aceştia au fost o masă de manevră uşor de manipulat de către demagogia dreptăţii sociale.

În aceste condiţii, Coreea de Nord şi-a construit propria individualitate politică. Din 1946, cu supervizarea sovieticilor, s-a constituit şi o armată locală. Deşi teoretic cele două administraţii , sovietică şi americană trebuia să conlucreze, aceasta practic nu s-a întâmplat niciodată, americanii şi sovieticii administrând separat şi după propriile reguli zona de ocupaţie care le revenea fiecăruia. Astfel că, fiind un răspuns la alegerile ţinute de americani în zona de sud şi proclamarea la 15 August 1948 a Republicii Coreea (în sud), sovieticii au organizat în zona de nord alegeri şi au proclamat Republica Populară Democratică a Coreei la 9 septembrie 1948 (în nord).

Jnâna Yoga

Swami Vivekananda, Jnâna Yoga
Swami Vivekananda (1863-1902) este un personaj interesant in sine, dar nu o sa fac aici un rezumat la ceea ce gasiti si voi cu usurinta pe Wiki.
Din perspectiva indienilor el este cel care a transformat hinduismul, filosofia/religia Vedanta, dintr-o practica inchistata in traditie intr-un sistem capabil sa faca fata provocarilor modernitatii. A dotat astfel elitele indiene, care tocmai paseau pe calea expresiei politice nationale, cu argumentul ca civilizatia lor are un sistem religios/filozofic cu nimic mai prejos decat crestinismul sau alte credinte importante ale lumii.
Din perspectiva umanitatii, Swami Vivekananda este cel care a facut accesibila pentru constiinta publicului occidental sistemul de gandire hinduist, explicandu-l in termini usor inteligibili pentru acest public. Practic se poate spune ca interesul Occidentului  pentru Hinduism, yoga, meditatie transcendentala incepe cu activitatea de popularizare a acestora facuta de Swami Vivekananda, in special pentru publicul din Statele Unite si Marea Britanie.
Astfel, daca doriti o carte in care sa vi se explice sistematic  si cu referinte la valorile gandirii occidentale care sunt principalele repere ale sistemului de gandire hinduist, cartea Jnâna Yoga este cea mai buna alegere.
O sa observati ca Swami Vivekananda a fost si un bun profet. La 1900 el prevedea raspandirea religiilor de origine hinduista (el includea aici si budhismul si jainismul, nu numai Vedanta) in toata lumea. Vazand cate milioane de oameni fac astazi yoga (fie si intr-o forma corupta de care ma amuzam intr-o postare anterioara) sau cati urmeaza practicile a diverse scoli budhiste, nu poti decat sa-I admire capacitatea de previziune.

Chec in doua culori

Ingrediente

125 g făină
4 ouă
100 g unt
100 g zahăr
1 plic de praf de copt
esenţă de vanilie
stafide (optţional)
două linguri de cacao

Frecati untul cu zahărul intr-un castron, Separaţi albuşurile de gălbănuş. Încorporaţi întâi gălbenuşurile şi esenţa de vanilie. Frecaţi până se deschide la culoare. Apoi incorporati faina si praful de copt. Bateţi albuşurile spumă, ca de bezea. Cu o lingură încorporaţi, fără a amesteca prea energic şi spuma de albuş. Dacă e cazul puneţi şi stafidele.

Daţi compoziţia în două. În una din părţi amestecaţi cacao.

Pregătiţi tava cu foaie de copt sau unsa cu unt. Turnati întâi o lingură din compoziţia albă. Apoi o lingură din cea închisă la culoare cu cacao. Nu întindeţi, nu vă bateţi capul. Aluatul trebuie să fie semilichid şi gravitaţia face treaba. Se vor duce singure în straturi unduitoare cu aspect frumos când tăiaţi checul.

Se dă la cuptor la 180 de grade pentru vreo 40 de minute.

Voices of Revolution, 1917

Mark D. Steinberg, Voices of Revolution, 1917

Pentru cineva ca mine care a trăit ca experienţă personală descătuşarea de după evenimentele din România din decembrie 1989, cartea lui Mark Steinberg despre modul în care se exprima poporul în timpul evenimentelor revoluţionare din Rusia lui 1917, revoluţia din februarie 1917 (cea care l-a detronat pe ţar) şi Revoluţia bolşevică din octombrie 1917, este o confirmare despre concluzii proprii.

În primul rând autorul constată o descătuşare a vocilor care profită de libertatea recent acordată. Oricine are ceva de spus, despre orice, toată lumea vrea să se facă auzită. Există o inflaţie de petiţii, articole, luări de poziţie. Desigur Mark Steinberg a studiat un eşantion limitat de petiţii şi scrisori trimise către autorităţile din Sankt Petersburg, materialul disponibil pentru un astfel de studiu fiind mult mai larg.

 Pe de altă parte se pot observa mentalităţi adânc înrădăcinate exprimate într-un limbaj care face trimite la valori tradiţionale (în general religioase). Revoluţia nu schimbă oamenii şi mentalităţile. Desigur există şi un aspect modern, o preluare  a lozincilor politice exprimate în presa vremii, care sunt instrumentalizate în interesul celor care scriu aceste petiţii şi opinii din mediile populare, lăsând vădita impresie că valorile, moderne, din acele lozinci politice nu sunt deloc asimilita, ci sunt preluate ca un ritual sau cel mult instrumentalizate pentru a exprima o apartenenţă sau o anumită legitimare.

Cel mai grav, din perspectiva istorică, ştiind că lucrurile au condus la instaurarea regimului comunist în Rusia, este modul în care era percepută libertatea recent câştigată. Este o imposibilitate  evidentă la nivelul populaţiei obişnuite de a asimila libertatea ca obiect al unor drepturi şi libertăţi precum şi al unor garanţii politico-juridce. Libertatea este înţeleasă doar ca o valoare morală, un bun acordat de un justiţiar şi garant moral al acesteia, la care se face apel.  O mentalitate care va fi utilizată de bolşevici care se vor prezenta ca fiind acel justiţiar, într-o lume coruptă, unde compromisul politic părea să îndepărteze această valoare morală de la puritatea ei. Astfel că atunci când bolşevicii pun  mâna pe putere sunt destui care înţeleg că lucrurile merg în direcţia unei lipsiri de libertate, însă mai nimeni nu sesizează care este problema (lipsa unor mecanisme care să garanteze libertăţile) şi ce ar putea fi făcut.

Starship

O melodie care a fost No 1 în 16 noimbrie 1985. Da, au trecut 30 de ani. Parerile sunt impartite: unii o considera o bucata muzicala geniala, altii o prostie absoluta. Eu zic ca exprima bine de tot spiritul acelor ani.

Ardennes 1944, Hitler's Last Gamble

Antony Beevor, Ardennes 1944, Hitler's Last Gamble, 2015

Consider pe Antony Beevor pe unul dintre cei mai buni istorici ai celui de al doilea razboul mondial. Dincolo de informatie, Beevor are "pana" istoria curge in fata noastra ca o drama la care suntem invitati sa participam. Drama a personajelor politice si miltare, dar si a oamenilor obisnuiti.

Si aceasta carte demonstreaza calitatile de istoric ale lui Antony Beevor. Concentrata pe ultima mare ofensiva a Germaniei in al doilea razboi mondial, (contra)ofensiva din Ardeni, cartea are ca principali eroi pe soldatii americani care au rezistat pe pozitii in fata unui inamic care a atac spre surpriza totala a comandantilor  superiori aliati, cu forte covarsitoare. Eroism descris astfel de capitanul John Long din Batalionul de Tancuri 761 "Nu am luptat pentru Dumnezeu sau Patrie, ci pentru mine si oamenii mei".

Desfasurata in decembrie 1944, ofensiva a fost ultima incercare a lui Hitler de a relua initiativa in razboi. Concentrand ultimile forte disponibile, inclusiv divizii de tancuri de pe frontul de est,  Hitler a calculat ca ar putea repeta succesul din 1940 si sa realizeze o strapungere dinspre Ardeni pina la Anvers, izoland fortele britanice la nord de aceasta linie, si fortand poate aliatii occidentali sa ceara pacea. Vremea proasta ajuta fortele germane, caci fortele americane si britanice nu puteau sa se foloseasca de superioritatea lor aeriana.

Dincolo de erorile tactice si strategice ale comandantilor aliati, inversunarea in lupta a soldatilor americani care au suportat in primul rand socul acestei ofensive a fost admirabila. Rezistenta in orasul Bastogne, incercuit de germani, a fost deosebit de importanta, liniile de comunicatii ale germanilor necesare pentru a sustine varful de lance al ofensivei, ramanand expuse, nesigure, si in final contribuind la esecul operatiunii.

Hit octombrie 1972

Ca sa nu se zica ca ma refer doar la muzica de dincolo de ocean, iata un adevarat hit european lansat in octombrie 1972. Cat se poate de optimist.

Pentru iubitorii limbii franceze, versurile aici:

http://musique.ados.fr/Michel-Polnareff/On-Ira-Tous-Au-Paradis-t91333.html

Prajitura crema de lamaie

O pajitura buna de mancat dimineata la ceai.

Cu lingurita!

Ingrediente:

4 oua,

o cana de lapte,

jumatate d ecana de zahar,

2 linguri de faina,

coaja rasa de la o lamaie,

sucul de la o lamaie,

unt pentru uns tava.

In principiu prajitura se face in vase ceramice mici pentru prajituri. Eu nu am avut asa ceva si am facut intr-o tava de 20 cm diametru.

Se separa galbenusul de albus. Se bate albusul pina se face tare (spuma pentru bezea).

Separat se freaca galbenusurile cu zaharul. Apoi se adauga laptele, zeama de lamaie, coaja de lamaie si faina turnata ploaie sa nu se faca cocoloase. Se amesteca bine compozitia cu telul.

La final se incoporeaza albusul cu o lingura.

Se unge tava cu unt si se toarna compozitia.  Se da la cuptorul incalzit la 180 grade. Se lasa cam jumatate de ora. Probabil ca daca aveti tavitele mici ceramice nu e nevoie de mai mult de 20 de minute.

Yoga :o)))))

Varza reincalzita

Irvine Welsh, Varza reincalzita, Polirom, traducere Ciprian Sulea, 2010

Dacă nu știtți cine este Irene Welsh un singur cuvânt e de ajuns: Trainspotting. Da, este vorba de autorul nuvelei care a stat la baza celebrului film.
Varză reîncălzită este o colecție de povestiri scurte inspirate din aceeași lume, a unei Scoții profunde, cu marginali și ordinary people imbecilizați de o societate de consum triumfătoare.
De remarcat munca traducătorului, căci limbajul original este extrem de colorat, variații de slang care până și pentru britanici poate fi greu de înțeles, care, zic eu, a fost transpus bine în limba română.

Solutia Schopenhauer

Irvin D. Yalom, Solutia Scopenhauer,

Cum americanii sunt obsedati de psihologi, de ce sa nu avenm si romane despre psihologi si psihanaliza. Poate ca ar fi mai bine daca ar merge la preot sau la o bere cu prietenii, dar in fine, fiecare cu obiceiurile lui.

Irvin Yalom este un psiholog, chiar renumit, care scrie carti, literatura, si o face bine fara indoiala. Filozoful Scopenhauer, luat ca pretext pentru dezvoltarea intrigii cartii, este apreciat ca un precursor al psihanalizei. Se ridica intrebari care ar fi mijloacele pentru a ne stapani angoasele existente, renuntarea de sine filosofica, abondonul eului in fata unor practici mistice, hedonismul, calea de mijloc (care o fi aia?). Desigur in carte nu gasim raspunsuri. Poate doar sugestia ca cel mai bine ne-am face noi insine psihologi.

Socca sau farinata

O reţetă simplă. E un fel de lipie din făină de năut. Gustoasă şi repede de făcut. Poate înlocui pâinea. Poate fi mâncată simplă, ca un snack, aşa cum o găsiţi mai ales în Liguria, vândută în felii tăiate din nişte tăvi mari, sub numele de farinata. Sau, cel mai bine, aşa cum o fac provensalii, care îi zic socca, acompaniază un vin uşurel la o pahar de vorbă cu prietenii.

Ingrediente

150 de grame de faină de năut,
o linguriţă de chimen măcinat
un praf de sare
o cană de apă
3 linguri de ulei d emăsline

Amestecaţi toate ingredientele, mai puţin o lingură de ulei pe care o păstraţi pentru uns tava.
Dacă aveţi răbdare lăsaţi ingredientele amestecate vreo 2 ore în castron. Dacă nu, merge să treceţi şi imediat la prăjit
În tigaia de clătite (a mea are 25 cm diametru), unsă cu ulei turnaţi jumătate din compoziţie. Deşi folosesc tigaia de clătite, nu faceţi confuzie, socca nu trebuie să fie subţire ca o clătită, ci destul de groasă ca o lipie. Lăsaţi la un foc mediu. Se coace pe o faţă până se rumeşeşte şi se observă că se poate desprinde uşor. Se întoarce pe partea cealaltă cu ajutorul unei farfurii. Lăsaţi un minut să se prăjească şi pe cealaltă parte. E gata de mâncat.

Cantităţile sunt pentru două lipii la o tigaie de 25 cm diametru.

Se poate face şi la cuptor, caz în care nu mai e nevoie de întors pe cealaltă parte.

Money for Nothing

Acum exact 30 de ani Dire Straits erau No 1 in topul Bilboard pentru Money for Nothing. Ce vremuri!

Kim Il Sung si urmasii (II)

Fabrica de produse chimice construita de japonezi in Hamhung, nordul Coreei, inainte de 1945,
Wikimedia Commons

Cum era Coreea (de Nord) în 1945 când Kin Il Sung (Kim Ir Sen) începea să se afirme ca lider politic?

În primul rând trebuie remarcată geografia locului. Spre deosebire de zona de sud, Coreea de Nord poate fi descrisă ca fiind o zonă preponderent montană.

Prin urmare, marile proprietăţi, şi o nobilime rurală legată de marile proprietăţi funciare, era practic absentă în Nord, spre deosebire de sudul care era dominat de familiile nobile de mari proprietari.  În consecinţă conservatorismul legat de poziţia marilor proprietari nu era cunoscut în Nord.

Poate aceasta explică şi marele succes al misonarilor creştini (în principal americani, protestanţi sau neoprotestanţi). Nordul era preponderent creştin , iar principalul său oraş, Pyongyang (Phenian) era cunoscut, datorită fervoarei sale creştine, ca Noul Ierusalim.

Aflată sub dominaţia japoneză din 1910, nordul Coreei a avut şi de profitat de pe urma acesteia. Angajată în dezvoltarea unei economii de război din anii 1930, Japonia, interesată de exploatarea resurselor locale precum şi cele ale Manciuriei (şi aceasta sub dominaţie japoneză), aflată în imediata vecinătate, a investit mult în dezvoltarea industrială în nordul Coreei. Faptul că se afla dincolo de limita de acţiune a bombardierelor americane, a condus chiar la mutarea de capacităţi industriale vitale de către japonezi în Coreea.

Astfel, societatea în nordul Coreei se afla într-un proces de modernizare rapidă, o societate deschisă la diverse curente de idei, printre care cele de stânga, socialiste, aveau un număr important de adepţi.

Totuşi, esenţial pentru dezvoltarea ulterioară şi crearea Coreei de Nord a fost prezenţa armatei sovietice în nordul Coreei.

Uniunea Sovietică începând cu data de 8 august 1945 a declarat război Japoniei şi a început din 9 august operaţiunile militare avansând în Manciuria. În data de 15 august 1945 a avut loc celebrul discurs al împăratului Hirohito privind capitularea Japoniei. Totuşi trupele japoneze din Manciuria nu au încetat imediat operaţiunile şi luptele au continuat un timp.  Până la 2 septembrie, când s-a semnat documentul oficial privind capitularea Japoniei, trupele sovietice, cu excepţia unor operaţiuni de desant marin punctuale, nu pătrunseseră în Coreea.  

Realitatea este că, în fapt, marile puteri erau puţin interesate în acel moment de soarta Coreei. Dacă Japonia sau China făceau parte din preocupările strategice ale marilor puteri, Coreea nu atrăgea atenţia. Colonie a Japoniei din 1910, desigur exista o mişcare politică care milita pentru libertatea Coreei, care acţiona mai ales în străinătate, dar aceasta era divizată, măcinată de conflicte interne şi ambiţii personale, şi nu ajunsese să impună problema Coreei pe agenda marilor decidenţi pe arena politicii internaţionale. Statele Unite până spre sfârşitul războiului nu acţionaseră în nicun fel în problema Coreei.  OSS (precusorul CIA) începuse în vara lui 1945 pregătirea unei Armate de Eliberare formată din coreeni, care urma să fie infiltrată în teritoriul corean, dar aceasta nu ajuns să intreprindă vreo acţiune înainte ca războiul să se sfârşească.

În aceste condiţii, ţinând seama de încetarea abruptă a operaţiunilor militare, deciziile privind soarta Coreei, au fost luate în pripă, la un eşalon de decizie de rang inferior (un comitet de ofiţeri printre care Dean Rusk, viitor secretar de stat al Statelor Unite, care  era doar colonel pe atunci), care, pe baza unei hărţi National Geographic, singura disponibilă, au stabilit paralela 38 ca linie de demarcaţie până la care trebuiau să avanseze armata sovietică din nord şi cea americană din sud.  Linia de demarcaţie a afost propusă chiar pe 15 august 1945, şi fapt interesant, nu a trezit niciun fel de comentarii din partea sovietică, care imediat, pe 16 august, a trimis o notă că acceptă propunerea. Atitudinea sovietică contrastează cu alte situaţii de acest tip, şi demonstrează că nici sovieticii nu acordau vreo importanţă specială Coreei la acel moment.

De altfel, în primii ani după război, linia de demarcaţie nu a fost sub niciun aspect o graniţă, circulaţia peste această linie fiind liberă.

Lucrurile însă se vor schimba treptat.

Kim Il Sung şi urmaşii (1)

Kim Il -sung, în centru, în 1947
Wikipedia Commons

Fotografia pe care am postat-o cu tânărul Kim Il-sung (într-o altă transcriere Kim Ir Sen) mi-a sugerat o idee: de ce să nu scriu ceva despre Corea de Nord? Multă lume citeşte ştiri senzaţionale cu urmaşul lui Kim Il Sung , Kim Jong Un. Dar nu ştiu câtă lume ştie ceva despre istoria Coreei, de ce avem două state Coreea de pildă, cum s-a ajuns la această situaţie.

Coreea de Nord este în mare măsură o creaţie a lui Kim Il-sung (bunicul lui Kim Jong Un). Legitimitatea fondării acestui stat se fondează pe o mitologie a luptei lui Kim Il-sung în cadrul gherilei care se opunea ocupantului japonez al peninsulei Coreea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În fapt sunt puţine informaţii verificabile despre începuturile vieţii lui Kim Il-sung.

Se poate stabili că a fost născut la Pyongyang (Phenian) în 1912. Numele său inţial era Kim Song-ju. S-a născut într-o familie creştină. Mama sa, Kang Ban–sok era în mod sigur fiica unui pastor protestant. Există speculaţii că tatăl, Kim Hyong-jik, era şi el pastor.

Familia sa s-a mutat în Manciuria, parte a Chinei, apoi  cunoscută ca stat independent, Manchuko, sub control japonez după 1931.

Istoria oficială din Coreea de Nord îl prezintă ca lider al luptelor de partizani împotriva japonezilor. Într-adevăr, unii coreeni din Manciuria au făcut parte din mişcarea de rezistenţă împotriva japonezilor, o mişcare care avea simpatii comuniste şi se afla în strînse relaţii cu comuniştii chinezi.

Numele de Kim Il-sung se pare că era un nume „de război” pentru mai mulţi şefi de grupări de partizani, iar această confuzie a fost speculată de istoriografia nord-coreeană pentru a îmbogăţi palmaresul de război al lui Kim Son-ju cunoscut mai apoi ca şef al statului Coreeei de Nord ca şi Kim Il-sung. În orice caz Kim Il-sung şi-a  revendicat participarea la atacul de la Poch’onbo în 1937, una dintre puţinele fapte de arme desfăşurate pe teritoriul Coreei, căci , să ne amintim, aceşti luptotori de gherilă luptau în Manciuria, adică China.

Pe de altă parte nu trebuie mers nici în extrema cealaltă de a nega orice particpare  a lui Kim Il-sung în luptele de gherilă. În mod evident după 1945 cînd revine în Coreea era privit ca un lider respectat alături de alţi luptători de gherilă precum Kim Ch’aek (1903-1951) şi Ch’oe Yong-gun (1900-1976), ale căror fapte de arme erau verificabile şi recunoscute.

Importanţa acestei gherile nu trebuie exagerată. Japonezii au controlat bine situaţia şi practic lichidaseră aceste grupuri de luptători în 1940.

Astfel că la sfârşitul lui 1940 Kim Il-sung este nevoit să se refugieze în Uniunea Sovietică.  De fapt acesta va fi şi principalul atu al lui Kim Il-sung în 1945 după eliberarea Coreei: deşi nu era un lider marcant al luptei anti-japoneze, era în mod sigur omul de încredere al Uniunii Sovietice.

În anii 1930 în Manciuria o cunoaşte şi pe Kim Jong-suk  care îi devine soţie şi este mama lui Kim Jong-il, moştenitorul lui Kim Il-sung şi tată actualului conducător al Coreei de Nord.  Kim Jong-il s-a născut în mod sigur în Uniunea Sovietică în februarie 1942 şi numele său iniţial a fost Yuri, un nume potrivit pentru un locuitor al Uniunii Sovietice.

În Uniunea Sovietică, după o perioadă de verificări aloialităţii sale, a fost primit în Armata Roşie cu grad de căpitan servind în Brigada 88 lângă Khabarovsk. Informaţia este confirmată de ofiţeri din Armata Sovietică, I.G. Loboda şi G.K Plotnikov, care au fost responsabili politici în acea brigadă, precum şi de memoriile lui Zhou Bao-zhong, un luptător de gherilă chinez important refugiat în Uniunea Sovietică, care a servit în aceeaşi brigadă. (Andrei Nikolaevich Lankov From Stalin to Kim Il Sung: The Formation of North Korea, 1945-1960, Hurst & Co, London, 2002, p. 49-58)

Odată cu capitularea Japoniei şi intrarea trupelor sovietice pe teritoriul Coreei era nevoie de ofiţeri care să se ocupe de administrarea problemelor civile în teritoriul ocupat. Kim Il-sung era desigur o persoană potrivită pentru o astfel de funcţie. Şi în septembrie 1945 este numit adjunct al kommendant-ului (ofiţerul însărcinat cu administrarea teritoriului ocupat) din Pyongyong.

Cariera politică a lui Kim Il-sung începea să se contureze. 

The Secret History of the Lord of Musashi

Junichirō Tanizaki, The Secret History of the Lord of Musashi (武州公秘話, Bushukō Hiwa), 

E un roman japonez scris prin anii 30 ai secolului trecut. Ca aspect general se încadrează în curentul la modă atunci al unei literaturi psihologizante. Dacă schimbi decorul foarte japonez poţi foarte uşor să găseşte asemănări cu scriitura unui Thomas Mann sau Stefan Zweig.

Ce e totuşi special? Autorul scrie o poveste cu samurai războaie şi lupte pentru putere, dar, în loc să utilizeze motivaţiile eroice clasice, găseşte o motivaţie psihologică. Şi nu oricare... Ci anume o manie perversă sexuală. Eroul romanului este frapat în copilărie de imaginea unor tinere doamne care, în cursul unui asediu, spălau capetele duşmanilor de vază ucişi, ce urmau să fie prezentate ca trofee de război. Imagine care devine obsesia erotică a eroului, ale cărui acţiuni vor fi conduse tocmai de această obsesie.

V-am făcut curioşi? Încă şi mai bine pentru cititorul de astăzi, Junichirō Tanizaki este un autor care, neintenţionat desigur, dar cu măiestrie, este un postmodern. Căci acesta se foloseşte de toate convenţiile literaturii clasice japoneze, include chiar pasaje de literatură clasică japoneză, şi le recombină pentru a crea o operă cu totul originală, despre o obsesie perversă.

Aurul lui Decebal?

La curtea din Suceava au apărut, la sfârșitul anului 1543, câțiva săteni din Hunedoara care au adus o mare cantitate de aur scoasă din apa Streiului, din vechile comori ascunse probabil de către Decebal și credinciosul acestuia, Bicilis. Din informațiile avute la îndemână,  Gh. Şincai vorbește de comoara de la400.000 de piese de aur din care parte au fost confiscate de omenii lui Martinuzzi.
Alexandru Gonţa, Legăturile dintre Moldova și Transilvania în secolele XIII-XVII,  Editura Științifică și Enciclopedica, București 1989 p 131

Fericit

Fototeca online a comunismului românesc, 226/1945

Tovarasul Dej era fericit. Tocmai se intorsese de la Moscova unde primise de la Stalin tamaierea ca tovaras de nadejde gata sa conduca sovietizarea Romaniei. 13 septembrie 1945.

Clafoutis cu faina de castane si zmeura

Un desert numai bun pentru acest  sfârşit de vară. Făina de castane are un miros puternic care vă va aduce aminte de focurile de tabără şi care se potriveşte cu gustul de fructe de pădure.

Ingrediente:

3 ouă,
100 g făină albă,
100 g făină de castane
150 grame zahăr
o cană de lapte
esenţă de migdale (o cantitate generoasă)
o lingurita de coaja de lamaie
500 g de zmeură

Amestecaţi ingredientele (mai puţin zmeura) într-un castron. Puteti incepe bătând cu ouăle şi zahărul.
Ingeti o tavă de 30 cm diametru cu unt. Turnaţi compoziţia. Puneţi zmeura împingând uşor cu degetele pentru a se înfinge în aluat.

Daţi la cuptorul încins la 180 de grade pentru 40-50 de minute.

Ca tot e agitatie in Coreea ...

...iata o poză din 1945, cu Kim IL Sung (sau Kim Ir Sen în altă treanscriere) bunicul actualului Kim, care trage cu rachete către vecinii lui din sud. 

Sistemul mondial modern

Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern, Meridiane, 1992


E vorba de o carte care in mod inevitabil este comparata si citata impreuna cu cea a lui Fernand Braudel, Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea .

Lucrul acesta se intampla pentru ca Immanuel Wallerstein este preocupat de acelasi secol al XVI-lea al istoriei europene cand, se poate spune, se naste sistemul capitalist si lumea moderna.

Totusi cartea lui Wallerstein este foarte deosebita de cea a lui Braudel. Autorul este interesat de aceasta perioada istorica nu pentru ea insasi, ci pentru a demonstra o teorie social-economica (cu implicatii politice) si anume ca sistemul capitalist este un sistem care contine in sine principiul dezvoltarii inegale. Altfel spus sistemul condamna anumite zone (numite periferie si semiperiferie) sa fie exploatate in folosul unui centru care realizeaza concentrarea de capital. Opera lui Wallerstein este o lucrare ideologica in primul rand, spre deosebire de Braudel care este gata mereu sa nuanteze, caci este tot timpul constient ca schemele rationalizatoare pe care le propune privesc destine individuale, iar destinele individuale sunt probabil dincolo de orice schema rationalizatoare.

Asa ca sa nu ne miram ca astazi Wallerstein face figura de eminenta cenusie a miscarilor antiglobalizare.

Tovarasul si tovarasa: inceputuri

Fototeca online a comunismului romanesc 1/1944

Tovarasul Nicu si Tovarasa lui si-au inceput cariera politica asa cum au terminat-o: in balcon. La inceput balconul era mai modest, undeva in Piata la Universitate, in august 1944, la un miting sarbatorind intrarea trupelor sovietice in Bucuresti.

Vine 23 august

Fototeca online a comunismuluin romanesc 222/1945  

Poza memorabila de la sarbatoarea primului 23 august tinuta in 1945. In poza se vad membrii guvenului comunist condus de Petru Groza. Ceea ce se remarca imediat este loja centrala, rezervata regelui care esate goala. Regele Mihai, aflat in "greva regala" (refuza sa contrasemneze actele guvernului comunist) nu a luat parte la ceremonie.

Slavii in istoria si civilizatia Europeana

Francis Dvornik, Slavii in istoria si civilizatia Europeana, All 2001,

Asta e o carte monumentala. Francis Dvornik, ceh de origine, emigrat din patria sa in America,  a fost profesor la Harvard, specialist in istoria slavilor.
Tot poporul a citit despre regii frantuzilor, despre nevestele lui Henric al VIII-lea ... insa putini stiu despre istoria care s-a petrecut aici apropae de noi, si care ne-a influentat in mod direct. Si e o istorie chiar mai fascinanta. Dinastii puternice si cu fapte remarcabile, si intrigile de familie inevitabile, au fost si prin Europa de Est si merita sa stim mai multe despre ele.  Přemysl in Cehia, Piast si Jagelloni in Polonia, Nemanja in Serbia, Rurik si Romanov la Kiev si Moscova.

Family Britain

David Kynaston, Family Britain, Bloomsburry, 2010,

Rationalizarea alimentelor si a altor bunuri de consum impusa in timul razboiului mondial si mentinuta de guverul laburist si dupa incheierea razboilui, iata ca dupa 1951 treptat se restrange (va mai ramane o perioada la carbune).

Conservatorii cu Churchill in frunte revin la putere. Marea Britanie pare ca vrea sa se intoarca la normalitatea vietii linistite centrata pe valorile familiale.

Totusi este o epoca in care britanicii invata ca lucrurile nu mai sunt ca "inainte". Suprematia britanica in lume a luat sfarsit. In nota faptului divers, pentru prima data englezii sunt invinsi la fotbal pe teren propriu. O adevarata catastrofa nationala. Se intampla pe 25 noiembrie 1953 cand Ungaria infrangea Anglia la ea acasa cu 6-3. Puskas si compania, atunci in mare forma, au umilit pur si simplu pe inventatorii fotbalului. Ca umilinta sa fie completa in meciul revnsa la Budapesta Ungaria infrangea Anglia cu 7-1. Nici la Mondialul din 1954 Anglia nu se va comporta prea bine fiind eliminata fara drept de apel de selectionata din Uruguai.

La nivelul istoriei mari, in 1956 englezii vor remarca cat de neputinciosi sunt pe langa marile puteri USA si URSS atunci cad se declanseaza criza Suezului, nationalizarea canalului Suez de catre Egipt.

Chiar si intoarcerea catre familie si valorile ei se face in noi cadre. Programul guvernamental de construcie de locuinte noi continua si sub conservatori. Acestia, in loc sa puna accentul pe dezvoltarea de locuinte individuale in suburbii, vor sa construiasca blocuri de apartamente. Argumentul lor: populatia nu rebuie mutata in fara oraselor si locului obisnuit al vietii sale, ci trebuie sa ramana pe cat posibil in granitele oraselor si a vechilor cartiere.
Si casa arata altfel, majoritatea au acum televizor, si, noutate absoluta in Europa, apar televiziunile private. Televizorul ocupa majoritatea timpului liber. Plus, incepe sa se doteze cu noile echipamente, frigider, masina de spalat. Se dezvolta consumismul. Tesco, care astazi face parte din decorul obisnut al Marii Britanii a deschis primul magazin in 1956.

Stransul recoltei (propaganda bolsevica)

Dej invitat la ceremonie

Fototeca onlien a comunismului românesc cota 214/1945

La ce ceremonie? Anume cea de decernare a ordinului Victoria către Regele Mihai, ceea ce se întâmpla la 19 iulie 1945.
Gheorghiu Dej în calitatea lui de ministru participă şi el la festivitate. În imagine mai sunt generalul Vasiliu Răşcanu (ministrul apărării) şi Tătărăscu care deţinea portofelul externelor. În stânga de tot, un general sovietic, însă nu ştiu care.

Plăceri vinovate.... cu mult nylon

Acum ceva timp în urmă postam despre singurul no.1 in Bilboard a lui Chuck Berry. Se distra bine lumea pe la 1972.

Şi ca să vă dovedesc iată ce alte No.1 au mai fost până la sfărşitul anului 1972. E imposibil să nu le ştiţi.

Jonny Nash - I Can See Clearly Now

The Temptation - Papa Was A Rolling Stone

Billy Paul- Me and Mrs Jones

In ciuda excesului de nylon, e clar că se făcea muzică bună pe vremea aia, cât să-i ţină minte şi nepoţii.

Un pas mare pentru nea Nicu

Fototeca online a comunismului românesc”, cota 15/1995

Uite-l cum se bucura tovarasul! E un fel de sumo cu gadilituri. Si avea si de ce sa se bucure. Inca nu ajunsese seful cel mare (cine si-ar mai fi permis astfel de intimitati!) dar era pe drumul cel bun. Aici era la petrecera de după Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Roman (robotezat, cand a ajuns Nenea mare si tare, Comunist) în decembrie 1955. Ocazie la care fusese confirmat membru plin al Biroului Politic al Partidului. Adica al găştii restrânse (11 cu tot cu Ghiţă Dej care era Naşul cel mare) care conducea România în acele vremuri.

Exemplu de la alte naţii

Primul parlament al Lituaniei libere, dupa Primul Razboi Mondial,  a ramas fara deputati şi nu mai putea lucra din lipsa de cvorum pentru ca cei mai multi dintre acestia, aflati la varsta serviciului militar, au plecat pe front in contextul razboiului dintre Soviete si Polonia in care Lituania picase la mijloc.

Cand puteau sa-si voteze niste pensii, fraierii....

Paine cu nuci si secara

Ingrediente:

1 kg de faina de grau integrala. Eu am folosit un amestec 500 g faina de grau integrala plus 500 g faina de secara. Puteti sa va jucati cu alte combinatii de fainuri cu gust puternic.
Aproximativ 650 ml apa  usor calduta. In functie de calitatea fainurilor e posibil sa fie nevoie de ceva mai mult.
2 pliculete de 7 grame drojdie uscata.
2 linguri de zahar
1 lingurita de sare
400 g de miez de nuca
100 g de unt la temeperatura camerei

Cantitatea este pentru 2 paini.

Miezul de nuca il impartiti in doua. Jumatate il macinati in robot pudra, restul il zdrobiti in bucati.

Puneti impreuna ca la orice paine faina, sarea, zaharul, drojdia, si apa. Amestecati bine cu o furculita. Apoi adaugati si nucile si untul. Framantati bine. Puneti apoi la crescut pentru cel putin o ora si jumatate. In functie de tipul de faina se poate sa fie nevoie de mai mult timp. Ideal ar fi ca aluatul sa-si dubleze volumul.
Dati forma aluatului dupa preferinta fiecaruia. Mai lasati sa creasca in forma cel putin jumatate de ora. Nu uitati sa acoperiti tava cu foaie de copt sau sa o ungeti cu unt.

Se coace in cuptorul incalzit in prealabil la 180 grade (treapta 4) pentru 40-45 de minute.

Nu iese o paine foarte aspectuoasa, insa are un gust teribil de bun.

Congresul al IX-lea

Fototeca online a comunismului românesc cota 30/1965

Iată-l pe Ceuşescu, tot la Congresul al IX-lea al PCR, aşa cum îi plăcea lui: alături de "greii" lumii.
În dreapta fotografiei era Brejnev şeful comuniştilor din URSS. În stânga, încă tinerel faţă de imaginea cu care ne-a obişnuit în anii 1980 cînd a ajuns în fruntea politicii chineze, chiar Deng Xiaoping (secretar general al Partidului Comunist Chinez, funcţia de secretar general însă nu era cea mai înaltă la chinezi, şeful cel mare fiind Preşedintele Partidului, Mao Tze Dong). Ceauşescu se afişa ca politicianul de echilibru în mişcarea comunistă internaţională fiind în poziţia  de ase ţine la braţ şi cu comuniştii sovietici şi cu cei chinezi, care altfel se aflau în mare duşmănie la acea vreme.
Ce vremuri!

Un Guru din alte vremuri

Daca credeti ca moda cu diversi guru care invata lumea cum sa atinga iluminarea spre folosul buzunarului propriu este una de data recenta va inselati.

Iata un exemplu exceptional care are ceva legatura si cu Romania.

Jakub Frank (de fapt Lejbovitz) a fost copilul unui cumsecade evreu din Cernauti nascut pe la 1726. Copilaria si-a petrecut-o prin Moldova si Tara Romaneasca dupa cum se intampla sa se indrepte interesele negustoriei tatalui sau. Tatal lui Jakub era adept al sectei mistice a sabbatistilor, o secta care avea ca initiator pe Sabbatai Zevi (1626-1676) care nu mai putin se credea a fi Mesia. Secta practica o combinatie de credinte grefate pe traditia talmudica, si fiind in general traitori in Imperiul Otoman nu respingeau nici convertirea publica la Islam.
Dupa ce este semnalat la Izmir si Salonic, ca negustor, si adept al unor importanti membri ai sectei, si convertit la Islam, in 1755 apare in sudul Poloniei (Podolia la granita cu Moldova) unde incepe sa propavaduiasca propria credinta care i-ar fi fost transmisa pe cale divina pe cand se afla la Salonic. Ideea principala era ca Frank e Mesia. Are mare succes  in principal printre evreii saraci, starnind mania liderilor traditionali ai comunitatii.Acestia il parasc la episcopul de Camenita in 1756, plangerea se pastreaza in arhive, si descrie ceea ce am astazi am zice cu numele de orgii sexuale pe care le-ar practica adeptii lui Frank.
Jakub nu sta sa vada urmarile anchetei episcopale, fuge peste Nistru in Moldova si Imperiul Otoman. Nu inainte de a-si instrui adeptii sa declare ca in fapt cred in Sfanta Treime recunosuta si de crestini.
Ceea ce ii produce nespusa incantare episcopului  care, iata, vede la orizont o mare reusita personala, sa converteasca la credinta crestina un grup mare de evrei. Asa ca ancheta se lasa mai mult cu sanctiuni pentru evreii traditionalisi decat pentru adeptii lu Frank.
Ba chiar Frank este invitat sa se intoarca si in 1759 are chiar ocazia unei dezbateri publice cu rabinii traditionalisti, din care este evident proclamat invingator. Si se boteaza  in catedrala din Lvov cu mare fast. Ba, ca lucrurile sa fie complete, se mai boteaza o data  si la Varsovia avand de nas pe insusi regele.
Ca rasfatat al curtii si proaspat crestin sistemul sau (religia sa ?) aduna noi si noi adepti din toate categoriile. Totusi succesul ii aduce si dusmani si in 1760 este arestat sub acuzatia de erezie. Fiind fin al regelui scapa numai cu a fi inchis la manastirea Częstochowa. Timp in care isi continua activitatea de "Mesia". Aureolat acum si de imaginea de martir.
In 1772 vin rusii ( e remea primei impartiri a Poloniei). Frank se declara imediat fervent adept al credintei ortodoxe pravoslavnice si este eliberat din inchisoarea sa de catre rusi.
Insa nu ramane in Polonia, si pleaca in Imperiul Habsburgilor. Unde se face placut chiar la cutea Mariei Teresa imparateasa. Un scandal in care e implicata fiica lui Frank si tanarul imparat Iosof al II-lea impune ca Frank sa plece din  Viena si se stabileste langa Frankfurt pe Main, la Offenbach am Main. Unde se prezinta  ca Baron von Frank, Prinz von Polen, are un palat si intretine o adevarata curte princiara, ocupandu-se cu alchimia si intrigi cu iz de spionaj. Sponsorizat de adeptii sai, de la care se spune ca strangea vreo 4 milioane de zloti pe an. Traind fericit pina in 1791.

Un Cagliostro format in estul Europei, care ar merita sa fie mai cunoscut.

Palatul din Offenbach am Main al lui Frank (photo by Christos Vittoratos)

Realesul

Uite-l pe mult realesul Ceusescu la prima sa alegere. La Congresul al IX-lea al Partidului Comunist. În iulie 1965. Adica acum 50 de ani.

Fototeca online a comunismului românesc, cota 77/1965

Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea

Fernand Braudel, Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, traducere Mircea Gheorghe,  Meridiane 1986, (6 vol.)

Asta e o carte care la vremea ei a revolutionat stiinta istoriei. Este cartea exemplara despre cum se scrie istoria pornind de la strucuri, lasand pentru final, ca nota de subsol, istoria evenimentelor politice.

Desigur tema aleasa de Braudel nu este intaplatoare. Filip al II-lea a fost rege al Spaniei intre 1556-1598. Un rege care, dupa ce si-a adaugat si corana Portugaliei, putea spune fara nici urma de exagerare ca in regatele sale soarele nu apune niciodata tinand seama de imperiile coloniale care inconjurau practic Pamantul. E un moment crucial in istoria Europei. Este momentul cand structurile a ceea ce numim capitalism se inventeaza si se impun. Bancherii genoveyi inventeay[ ceea ce am numi astazi apitalismul financiar, care manipuleaza doar insemne financiare, fara vreo legatua cu vreotranyactie materiala. Este un moment de cotitura in balanta de putere. Mediterana, cu infloritoarele orase italiene, cu Spania inca o prezenta mediteraneana (sa nu uitam ca Italia de Sud si Sicilia erau practic posesiuni spaniole) inca este un centru al lumii, insa resimte deja mutarea centrului economic catre Atlantic.

Este o carte fabuloasa si o lectura placuta, plina de informatii despre existenta cotidiana (de exemplu veti gasi raspunsuri la viteza cu care circula informatia in acele vremuri, sau ce insemna a face razboi pe atunci, lucruri care va pot schimba perceptia asupra istoriei)

V-ati gandit ca Mihai Viteazul a fost contemporan cu Filip al II-lea? Ca Mihai Viteazul era o parte din miscarile de putere ce se petreceau la nivel european?

Fernand Braudel il descrie pe Mihai Viteazul "marea figura, greu de inteles, si mai greu de judecat".

Histoire economique de Roumaines

Ion N Angelescu, Histoare economique de Roumains, Geneva, 1919

E o carte oarecum uitata, dar care ramane importanta caci nu prea are concurenta in lucrari mai noi.

Ion Angelescu a fost rector la ASE in perioada interbelica.

Opera de fata vine imediat dupa Marea Unire sa umple un gol: o istorie economica a Romanilor, marcand conectarea istoriografiei romanesti la crentele timpului care incercau sa se distanteze de istoria politica, mergand spre cercetari social-economice.

Primele capitole expun teorii la moda in vremea respectiva privind transformarea economiei de tip sclavagist in economie  feudala, teorii care insa au fost ulterior, in mare parte, infirmate de cercetarile antropologice si structuraliste de mai tarziu.

Totusi cartea ramane valoroasa in ceea ce priveste viata economica a Tarilor Romane in sec. XIV-XVIII.

Vorbeam in alta parte de declinul comertului international pe teritoriul Tarilor Romane. Evident acest declin este relativ, Tarile Romane raman totusi in comertul international. Un drum comercial relativ important,  de care profita in principal Moldova, lega Istanbulul de Polonia. Suficient de important ca pe la 1613 un negustor din Bologna sa faca drumul dintre Constantinopol si Lvov cu marfa. Si chiar de mai multe ori, lasandu-ne amintiri despre aventurile sale prin aceste tinuturi.

Vinul romanesc se vindea bine. Dar principala moneda erau vitele care ajungeau si la Venetia si la Danzig cu zecile de mii anual. De unde luau chiar drumul Angliei, activitate suficient de importanta pentru ca la 1588 ambasadorul reginei Eliabeta I pe langa sultan sa incheie un acord comercial avand ca obiect "vitele albe" din Moldova. Marfa lesne de valorificat caci se transporta pe propriile picioare. Poate ca atunci cand ne gandim la inaintasii nostri ar trebui sa-i vedem ca pe un fel de cow-boy, manand turme imense de vite intr-un fel de "est salbatic", si parca cartea de istorie romaneasca incepe sa fie mai colorata.

27 iunie 1971. Cu tovarăşul

....  pe ogoarele patriei. La Moara Vlăsiei. O fi fost "pană de tufiş"?

Fototeca online a comunismului românesc, cota 6/1971

Solstiţiul de vară

Chifle cu banane

E o reţetă clasică de pâine

1 kg de făină, (albă, dar merge şi integrală)
1 pliculeţ de drojdie uscată
2 linguri de zahăr
1 linguriţă de sare
600 ml apă

plus 3 banane pasate.

Plus miere pentru uns

Se amestecă totul şi se lasă să crească vreo 1,5 ore.
Se fac chifle.
Se mai lasă cel puţin jumătate de oră să crească în tava aşternută cu hârtie de copt.
Se ung cu miere de albine (câteva linguri sunt de ajuns.)

Se dă la cuptorul încins la 180 de grade. Se lasă vreo 40 de minute la copt. Încercaţi însă cu un beţişor cum s-au copt căci, mărimea bananelor, cât de zemoase sunt, şi proprietăţile făinii pot influenţa substanţial timpul de coacere.

Nu încercaţi să le daţi forme de pâine mari. Aluatul, fiind destul de umed din cauza bananelor, nu permite o coacere bună decât dacă se pun la copt în părţi mici de aluat care se pătrund uşor.

Acum 60 de ani

1955- Aspect de la sărbătorirea terminării străpungerii tunelului de la şantierul hidrocentralei”Lenin” de la Bicaz. „Fototeca online a comunismului românesc” cota 199/1955

Ah, ce-mi plac parpalacele de piele ale tovarăşilor responsabili de la partid veniţi în vizită la eveniment.Clasa muncitoare trăia bine prin reprezentanţii ei, nu-i aşa?

Braşov în iunie 1967

Fototeca online a comunismului romanesc
359/1967

Aspect din vizita lui Nea Nelu (cunoscut şi sub numele de Ceauşescu) la Braşov în iunie 1967. După moda Potemkin cel cu satele de butaforie pentru trecerea ţarinei, iată babele din sat puse în uliţă la un fel de şezătoare pentru a întâmpina trecerea Conducătorului. In fundal plictiseală mare, în faţă "fă-te că lucrezi".

Austerity Britain

David Kynaston, Austerity Britain, Bloomsbury, 2007

Dupa cel de al doilea razboi mondial Marea Britanie a avut prioada sa de austeritate, cu cupoane de rationalizare si cozi la mancare. Totul sub patronajul unui guvern laburist mai preocupat de distributia bogatiei, decat de cresterea economica. Dar si cu lucruri revolutionare pentru acele vremuri precum un sistem public de sanatate general accesibil si gratuit. Sau programul de constructie de case pentru familiile modeste. Si dezbaterile implicate de acest program: sa se construiasca blocuri sau case individuale.Din fericire pentu britanici, desi idea blocurilor suradea stangstilor din partidul laburist, in general a castigat solutia caselor individuale.

Cartea abordeaza toate aspectle vietii de atunci. O sa aflati ca actorul Norman Wisdom, celebru pentru generatia mai veche pentru comediile sale, si-a inceput cariera in armata in timpul razboiului amuzand camarazii. Dupa razboi fiind lasat la vata a gasit greu un angajator, doarece, fiind trecut de 30 de ani, era considerat prea batran ca sa mai faca vreo cariera artistica. Asa ca  a trebuit sa-si falsifice actele ca sa fie "mai tanar"

In acest timp, Benny Hill si-a constuit cariera de mare succes incepand ca prezentator la BBC.

Si cine mai stie ca celebrii ochelari rotunzi purtati de John Lennon si Harry Potter sunt in fapt o imagine a modestiei economice de dupa razboi fiind unul dintre cele doua modele de rame de ochelari care erau oferite gratuit in sistemul public de sanatate britanic dupa razboi.

Plina de invataminte pentru  cititorul in Romania de astazi este problema educatiei. Imediat dupa razboi Marea Britanie trece la un sistem, in teorie generos, al educatiei pentru toti. Sistem in care s-au facut toate greselile care sunt prezentate astazi in Romania ca reforma invatamantului. Daca cineva avea timp sa citeasca putin istorie a sistemului de invatamant brtanic de dupa razboi ne scutea de o multime de bani aruncati pe fereastra, nervi si generatii irosite. Nu e inca prea tarziu pentru ca inca ni se propun tot felul de solutii care au fost deja experimetate acolo si s-au dovedit un esec.

Un important activist social britanic Michael Young remarca fata de toate aceste eforturi educationale: "Multi dintre acestia (copii) din nefericire vor trebui sa lucreze in profesii caracterizate de rutina sau semirutina, care nu le vor da ocazia sa-si exprime personalitatea. In consecinta, curriculum-ul va fi conceput pentru ca in primul rand sa pregateasca copiii sa foloseasca creativ si complet  timpul lor liber, sa-si ingrijeasca casele cu pricepere si imaginatie."

De meditat la aceasta afirmatie.

Ragusa

Ragusa la 1667

Multă lume ştie despre Ragusa (actualul Dubrovnik) că a fost o importantă republică comercială care a concurat chiar şi pe veneţieni în comerţul în mediterana. Ca turişti ne minunăm şi astăzi de frumuseţea oraşului.

Mai puţin se cunoşte despre performanţele corăbierilor  din Ragusa. Puţin se ştie că pe urmele portughezilor în Oceanul Indian au venit corăbii din Ragusa, care sunt înregistrate prezente la Diu.

Iar în Invincibila Armada înfrântă de englezi (de fapt mai mult de furtună) în 1588 erau şi 12 corăbii din Ragusa. De altfel, datorită alinţelor cu spaniolii, corăbii din Ragusa participă la comerţul tranatlantic şi sunt semnalate în Mexic.

JOVAN CVIJIC, LA PÉNINSULE BALKANIQUE. GÉOGRAPHIE HUMAINE, Paris 1918

Romulus Zăroni

Destulă lume cunoaşte catrenele lui Păstorel Teodoreanu despre Ministrul Agriculturii din primele guverne comuniste de după 1945, Romulus Zăroni. Apropiat al lui Petru Groza, prim ministru al primelor guverne comuniste, Zăroni a trezit multă nemulţumire fiind asociat cu politica de colectivizare, confiscări de terenuri şi alte măsuri nepopulare.

Iată un catren de Păstorel cu dedicaţie pentru Romulus Zăroni

"Caligula imperator
A făcut din cal senator.
Domnul Groza, mai sinistru,
A făcut din bou - ministru!"

Chiar dacă barfele despre prostia ministrului agriculturii se pare că nu erau adevărate, Corneliu Coposu în amintirile sale îl descrie pe Romulus Zăroni ca pe un fel de fermier model al vremurilor, citit, aplicând metodele unei agriculturi moderne în ferma proprie, asocierea sa cu politica comuniştilor nu-i dă nicio scuză şi fac ca versurile lui Păstorel să fie meritate.

Iată-l pe Zăroni, primul din dreapata, alături de Groza şi Ghoerghiu -Dej (la microfon)  la congresul Frontului Plugarilor (organizaţia politică afiliată comuniştilor condusă de Petru Groza) din 24 iunie 1945. (Fototeca online a comunismului românesc” 193/1945)

China in razboiul din Coreea

In mod sigur ati vazut la Discovery sau pe alte canale tematice documentare americane despre razboiul din Coreea (1950-1953), între Coreea de Nord, comunistă, susţinută de China şi URSS şi Coreea de Sud, susţinută de Statele Unite.

Ceea ce  nu aţi văzut este un documentar făcut de partea chineză. Iată un documnetar de propagandă care îndemna populaţia chineză să susţină Coreea de Nord. Documentarul e în mandarină, dar imaginele sunt suficient de sugestive. 

O să recunoaşteţi printre prizonieri o mulţime de soldaţi turci, ceea ce ne aminteşte că alături de soldaţii americani în Coreea au fost şi foarte mullţi soldaţi turci. Iar tanchiştii nord-coreeni joacă cazaciocul cu pricepere, ceea ce e un indiciu, dacă nu asupra cetăţeniei lor, cel puţin asupra locului unde erau instruiţi.

Numărul zero

Umberto Eco, Numărul Zero, trad. Stefania Mincu, 2015

Ultima apariţie sub semnătura lui Umberto Eco răspunde unor preocupări cât se poate de actuale. 

E o poveste despre un ziar care este gândit să existe pentru ca să nu fie publicat pentru a servi numai ca instrument de şantaj. Conţinutul său este reprezentat numai de dezinformare, pseudoinformaţie, şi negarea calităţii de informaţiei pentru tot ce ar putea să reprezinte o informaţie adevărată.

Cartea este o paradă de idei importante ale semioticii, de la jocuri cu timpul subiectiv (al dumitale cititorule cât şi al personajelor, dar şi al povestitorului), la  jocuri de logică subliniind paradoxurile logicii care permit să asociezi orice afirmaţii fără să fie o minciună (de exemplu concluzia a două afirmaţii neadevărate are valoare de adevăr, mana cerească pentru ziariştii manipulatori), de la atracţia ontologică pentru teoria conspiraţiilor până la problema "zgomotului" informaţional care face irelevantă orice informaţie.

Se poate zâmbi, dar mai ales citi cu îngrijorare, căci veţi constata că, ceea ce este o distopie a mass-media în romanul lui Umberto Eco, pare să fie regulamentul de oridine interioară şi cod deontologic pentru mai toată presa scrisă sau audivizuală din România.

De ce a murit comertul in Marea Neagra

Ivan cel Groaznic

 In mod tradiţional încetarea marelui comeţ pe Marea Negră care lega Orientul îndepărtat de Europa, ca parte a Drumului mătăsii este pusă pe seama cuceririlor Otomane şi descoperirilor geografice făcute de ţările din Vestul Europei.

Totuşi lucrurile sunt mai complexe. Otomanii în ciuda poziţiei lor conflictuale cu Europa creştină nu împiedicau comerţul cu Europa. Avem exemplul foarte cunoscut al veneţienilor care făceau afaceri bune în Imperiu. Imperiul Otoman era destul de bine integrat în fluxurile comerciale ale vremii şi simpla schimbare de stăpân în Marea Neagră nu explică încetarea comerţului. Mai mult, descoperirie geografice nu au fost un eveniment catastrofal. Deşi au afectat fluxurile şi catitatea de mărfuri ce se transportau pe căile clasice ale Drumului mătăsii, nu se constată o ruptură.
În cazul concret al Mării Negre în prima jumătatea sec. XVI-lea comercianţii din Ragusa (Dubrovnik), profitând de relaţia lor specială cu Imperiul Otoman (era vasali ai Imperiului, deci nu erau trataţi ca fiind o ameninţare prin prezenţa lor în Marea Neagră) sunt încă bine prezenţi în Marea Neagră. De altfel e o perioadă fastă pentru Ragusa căci, Genova, în decădere, angajează pe raguzani pentru operaţiunile lor de comerţ care astfel  îşi extind afacerile în bazinul vestic al Mediteranei prin această asociere cu Genova.
Însă la sfârşitul sec. al XVI-lea într-adevăr comerţul cu Marea Neagă pare să înceteze. Şi atunci care ar fi evenimentul catastrofic care ar putea explica acest lucru şi care nu e nici cucerirea otomană nici descopeririele geografice care se produseseră demult? Şi acesta a fost identificat. Este cucerirea Astrahanului de către Ivan cel Groaznic la 1554.
Se pare că prezenţa ruşilor  la Marea Caspică este evenimentul care taie definitiv Drumul mătăsii în varianta sa nordică care ducea la Marea Neagră. Lucrurule se reflectă şi în Asia Centrală pentru că urmează rapid şi decăderea statelor turcmene din Asia Centrală, care sunt şi ele eliminate din marele comerţ al Drumului Mătăsii. Comerţul Oriental se va ma face pe uscat, dar numai prin varianta sudică prin Iran, Marea Neagră rămânând astfel în afara marilor circuite comerciale.
Rusii, acesti cuceritori din nord, se integreaza greu in lumea comercială a Drumului mătăsii. În primul rând nu prea au ce să ofere. În afara blănurilor nu au cu ce să participe la circuitele comerciale. Mai ales le lipseşte argintul, combustibilul care menţine fluxul de mărfuri dinspre Orient spre Europa, argint care curge abundent din Mediterana spre Oceanul Indian. Mai mult, stăpâni peste vaste întinderi, care însă aproape că nu cunosc economia monetară, cnezii de la Moscova vor să stoarcă cât mai mulţi bani din acest teritoriu recent cucerit şi care este, prin comparaţie, bogat în resusrse monetare. Ceea ce, am spune în termeni moderni, alungă cu totul investitorii străini.
În fine, Rusia este la acel moment un stat orientat nord-vest--sud-est. Adică, traficul de mărfuri internaţional, atât cât se mai face, este deturnat spre Marea Baltică. Dovada ne-o dau ... englezii. Aceştia, întreprinzători cum sunt, sesizează oportunitatea. În 1555 fondează la Londra Compania Moscovei. La acel moment englezii erau încă prea slabi ca să intre în competiţie cu spaniolii şi portughezii pentru comerţul oceanic spre Indii. Drumul prin Mediterana era stăpânit de oraşele italiene, încă în plină înflorire. Aşa că englezii vor să-şi creeze propriul drum spre bogăţiile orientului. Prin Rusia.
Toate acestea dovedesc că după cucerirea Astrahanului de către ruşi, Marea Neagră iese total din circuitele majore comerciale. Cu consecinţe grave economice. În primul rând pentru Ţările Române care pierd statutul de ţări importante de tranzit a comerţului, devenind simple teritorii care furnizează produse agricole ieftine unor centre mai bogate, în primul rând Constantinopole. Ceea ce le condamnă şi la dependenţă politică.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu

Un film de Andrei Ujica care face o rememorare a "domniei" lui Nicolae Ceausescu asupra Romaniei. Un film care ar trebui vazut de toata lumea. Filmule ste interesant si din perspectiva artistica, fiind un exemplu de creatie postmoderna. Filmul monteaza imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si cu Romania lui Nicolae Ceausescu, intr-un demers care incearca sa construiasca o imagine: o imagine a dictatorului despre sine insusi si misiunea pe  care (crede regizorul) si-o asuma acesta ca si conducator, o imagine a Romaniei reale care invadeaza (inconfortabil) chiar si (auto)iluziile despre Romania lui Ceausescu.

Cheesecake cu baza de fulgi de ovaz

Ingrediente:

Pentru crema de branza


300 g branza dulce
100 g zahar
2 linguri gris
2 linguri faina
1/2 ceasca smantana
3 oua
stafide dupa pofta inimii
coaja de la o lamaie
2 picaturi esenta de vanilie
o nuca de unt

Pentru baza tartei

2 cani de fulgi de ovaz

1 cana de faina de grau

1/2 cana de zahar

170 g de unt topit

1 plic de praf de copt

Cantităţile sunt pentru o tavă cu diametrul de 20 cm 

Ca să obţineţi baza tartei puneţi toate ingredientele în mixer şi tocaţi bine până se obţine o pastă. În tava unsa cu unt sau asternuta cu hartie de copt, asezati pasta si acoperiti peretii presand pasta cu mana pentru a se intinde suficient pentru acest scop.

Apoi se amesteca ingredientele pentru crema pana la omogenizare. Se pun in tava si acestea. Se da la cuptorul incalzit la 180 grade 40 de minute.

Merge bine cu o dulceata de fructe de padure.

Migratii in Balcani

Henry Holland, Travel in the Ionian Isles, Albania Thessaly, Macedonia during the years 1812 and 1813, London 1815 p.91-93

Cartea poate fi descărcată gratuit aici http://books.google.ro/books/about/Travels_in_the_Ionian_Isles_Albania_Thes.html?id=3D9MAAAAMAAJ&redir_esc=y


Multă lume îşi exprimă îndoiala în legătură cu frecvenţa şi uşurinţa migraţiilor în cuprinsul Peninsulei Balcanic. Iată o mărturie a unui călător englez de la începutul secolului al XIX-lea. Găndiţi-vă cum arătau lucruril în perioade încă mai vechi! Călătorul englez nu identifică naţionalitatea nomazilor, dar putem presupune că erau aromâni.

Pe scurt el povesteşte de întâlnirea cu păstori din Pind ducându-şi turmele în câmpia Salonicului sau spre golful Arta. Îşi duc cu ei femeile şi copii. Îndărătul coloanei lungi de oi, vine convoiul de cai, până la 1000 de capete încărcaţi cu bunurile gospodăriilor, corturi, copii mici în coşuri. Preoţii (greci) merg şi ei cu enoriaşii.

Tot cu "jăneralul"

Fototeca online a comunismului românesc Cota 2/1953

Si pentru că ştiu că vă place uniforma de "jăneral" a tovaraşului, iata-l, în uniformă, la parada de 1 Mai 1953. Alături de "tovul" Leontin Sălăjan care era Ministrul Apărării pe vremea aia. Şi acum sunt oameni din Bucureşti care spun că stau în Sălăjan

Granitele? Un moft!

Palatul Sanudo cu stema familiei

Într-o lume cu graniţe administrative bine marcate, puţini mai realizează că în vechime realităţile erau altele.Iată o situaţie anecdotică povestită de veneţianul Marin Sanudo în "Diarii"

Coron, pe coasta grecească, era din 1499 un fort veneţian.  Paşa din Moreea voia să-i împiedice pe grecii şi albanezii din fortăreaţă să-şi pască vitele pe teritoriul Măreţului Padişah. Guvernatorul (rettori) din Coron i-a răspuns împăciuitor: "Dacă turmele noastre vin vara pe teritoriul vostru, în schimb iarna turmele voastre vin pe al nostru"

Şi uite aşa baciul muntean şi cel otoman trăiau în bună înţelegere.