In imagine C.I. Parhon, în centru lângă Gheorghiu-Dej la Conferinţa naţională PCR din octombrie 1945
Fototeca online a comunismului românesc cota 259/1945
Altfel mare savant endocrinolog, C.I. Parhon a acceptat să facă figură de vitrină în folosul propagandei comuniste.
Aceştia ca mulţumire l-au pus să fie primul Preşedinte al României comuniste. Mă rog, funcţia nu se numea aşa, era Preşedinte al Prezidiului Marei Adunări Naţionale, funcţie echivalentă cu cea de şef de stat. A fost în funcţia asta din 1948 (după ce s-a proclamat republica) până în 1952. Nu avea vreo putere reală, primea ambasadori, era scos ca sfintele moaşte pe la manifestaţii. Dădea bine. Comunisştii în general nu prea se puteau lăuda cu ştiinţa de carte, era bun cineva cu activitate ştiinţifică pe bune de pus în vitrină.
Iată cum îşi aminteşete istoricul Radu Constantinescu de el:
"Doctorul Parhon, de, cel cu gerontologia, cu apa de viaţă lungă, cu elixirul tinereţei, cu ... aşa, după ce Parhon fusese luat cu binişorul de sub biroul prezidenţial unde se băgase ca să joace bile, dus la el acasă şi ţinut sub cheie. De vină era tratamentul pe care şi-l prescrisese chial el, luase nişte buline, ca să trăiască veşnic, din păcate viaţa lungă nu se dobândeşte decât cu preţul adâncirii în bătrâneţe, care bătrâneţe este ..., în fine. Aşa că Parhon, cel pe care-l băteau în cuie pe toţi pereţii instituţiilor publice, acolo unde fusese poza M.S.Regelui; Parhon zic, care, cu vârsta se ciurpecise de tot şi ajunsese să semene bine de tot cu sân' Chira, Doftoru' Fărăr de Arginţi; era un sfânt care se chema aşa, îl zugrăveau împreună cu alţi sfinţi vindecători, fiecare avea specialitatea lui; Cosma cu oftica, Damian cu buba rea, Chira cu ducă-se pe pustii, Ioan cu cataroiul, Pantelimon cu... nu mai ştiu cu ce era sân' Pantelimon, Parhon carevasăzică îl puseseră preşedintele Re-Pe-Re. De la o vreme, însă, se cam luaseră de gânduri, tovarăşii. Parhon, în loc să iscălească ce i se punea în faţă desena iepuraşi. Nici măcar nu-i desena frumos. Aşa că l-au scos pe doctoru', de acolo, din Dealul Mitropoliei - prezidentul rezida la Marea Adunare Naţională, într-un birou mai dosnic-, l-au dus acasă, la Şosea, douăzeci de ani nu s-a mai auzit nimic de el, se ştia numai că trăieşte. Lumea zicea că ar fi fost congelat, la cererea lui, pentru ca să vadă cum o să fie după aceea, astea erau prostii, însă. Am fost şi eu odată la el acasă, îl ţineau din scurt două babe, moşul era bine, sănătos, doar că dăduse în mintea copiilor. Mi-a cerut bani, i-am dat nişte mărunţiş. Mi-a cerut bomboane, nu i-am dat, n-aveam. A insista să joace fripta, i-am făcut pe plac. M-a întrebat unde e Vasile, Vasile era bunicu-meu, leat cu Parhon. amândoi născuţi când cu Războiul de la şapteşapte, pe urmă..." (100 de istorioare cu istoricii Epocii de Aur)