miercuri, 25 iunie 2014

Primul Război Mondial

Lucian Boia, Primul Război Mondial, Humanitas 2014

Pentru că se împlineşte un secol de la declanşarea Primului Război Mondial, Lucian Boia s-a simtit dator sa vina cu o carte care sa loveasca in anchilozatele si plictisitoarele mituri ale nationalismului sforaitor romanesc.

Aceasta ultima carte analizează Primul Război Mondial si din perspectiva mondiala, dar contributia sa cea mai importanta este la perspectiva romaneasca. 

Romanii sarbatoresc la 1 Decembrie ziua nationala a Romaniei, comemorand 1 decembrie 1918 ca  data Unirii Transilvaniei cu Romania, act vazut ca fondator al Romaniei actuale. Astfel Primul Război Mondial devine la randul sau un eveniment fondator al Romaniei contemporane asociat, in constiinta romanilor, mai mult cu mituri, decat cu evenimete verificabile.

Exista o dorinta milenara a romanilor de a se uni intr-un stat? Raspunsul este evident nu. Constiinta nationala e un eveniment recent , al secolului al XIX-lea, astfel ca aducerea in discutie a unor fapte istorice mai vechi ca temei al "dorintei de unire" este pur si simplu o manipulare a istoriei.

Doreau romanii Ardeleni inainte de razboi sa se uneasca cu Romania? Raspunsul este unul nuantat. 

Desigur era invocata, ca un ideal aproape fantasti,. dorinta unirii.

Insa la nivelul actiunii practice lucrurile se prezinta altfel. Ceea ce numim revolutia de la 1848 in Transilvania era doar o actiune legitimista prohabsburgica de aparare in fata exceselor nationaliste ale revolutiei maghiare din acelasi timp.

Actiunile nationale ale romanilor au fost tot timpul indreptate impotriva Budapestei, fara sa puna nicio clipa la indoiala drepturile  monarhiei habsburgice. Dorinta lor era mai mult o federatie de state nationale sub conducerea habsburgica . Ba chiar existau planuri, ca, odata realizata aceasta federatie, putea sa fie invitat in ea si Regatul Romaniei, urmand a se realiza o unitate a romanilor, dar sub conducerea habsburgilor.

Liderii ardeleni erau foarte constienti de decalajul economic si social dintre imperiul Austro-Ungar si Romania, si nu erau prea entuziasti in a lasa civilizatia central-europeana pentru  a se uni cu o Romanie cu mari probleme (a se vedea numai rascola taraneasca de la 1907).

In timpul razboiului mondial defectiunile la nivelul elitei au fost putine. Chiar scriitori de origine ardeleana care activau la Bucuresti (precum Slavici), deci liberi in a se exprima, s-au manifestat ca si progermani.

La nivel popular, soldatii de origine romana din armata Imperiului Austro-Ungar nu au oferit prea multe exemple de dezertare la inamic, in niciun caz nu au existat fenomene comparabile cu cele din regimentele cehesti care treceau cu ofiteri si muzica militara in frunte la inamic. De altfel, unitatile recrutate din Transilvania au actionat loial pentru monarhia habsburgica pina in ultimile clipe ale acesteia.

In aceste conditii, optiunea ardelenilor pentru Romania, a fost una impusa de situtia concreta de la sfarsitul razboiului. In conditiile in care in centrul Europei, prin infrangerea puterilor centrale, disparuse practic orice autoritate constituita, unirea cu Regatul Romaniei a devenit singura optiune rationala pentru romanii din Ardeal. Dar si atunci, cine citeste declaratia de la Alba Iulia integral, au facut-o cu dorinta de a fi o parte autonoma a Romaniei, si nu parte a unui stat unitar.

Care era situatia in Vechiul Regat? In primul rand trebuie remarcata rata mare de analfabetism din Vechiul Regat. In aceste conditii putem trage concluzia ca daca exista o preocupare pentru unire aceasta era valabila doar pentru o elita restransa.

Desigur si aici era exprimat idealul unirii. Insa cu multe nuantari. Era vazut mai mult ca un proiect pe teremen lung. Ideea ca Romania trebuie sa intre in lupta pentru a  elibera Ardealul avea sustinatorii ei, dar e greu de spus daca acestia (numiti si Antantisti) erau o majoritate. 

Era un grup serios de progermani (foarte important printre elitele intelectuale), care aratau ca locul Romaniei este alaturi de Puterile Centrale. Ei considerau ca mai urgenta este eliberarea Basarabiei de sub oprimarea ruseasca. Oricate piedici intampinau romanii din Ardeal in dezvoltarea lor nationala din partea autoritatilor de la Budapesta, Ungaria era un stat de drept, unde un minim de garantii legale erau respectate. In schimb Rusia era un stat autocratic, politienesc, in care romanii nu aveau absolut niciun drept si erau deznationalizati prin masuri brutale. Printr-o alianta cu Puterile Centrale se putea spera chiar si o retrocedare a Bucovinei de catre Austria. Mai mult, acestia avertizau ca o Romanie Mare, in conditiile desfiintarii puterilor din Centrul Europei, singura in fata unui colos rusesc, nu are perspective prea bune. Daca analizam ce s-a intamplat in a doua jumatate a secolului al XX-lea vedem ca acesti progermani aveau o viziune foarte corecta asupra viitorului.

Pe langa acesti progermani era o grupare, care poate fi apreciata ca fijnd numeroasa de neutralisti. Acestia apreciau ca pur si simplu interesele Romaniei sunt complicate, si aceste interese erau cel mai bine aparate daca Romania ramane neutra pentru a vedea incotro se indreapta evenimentele si sa actioneze la final intr-un sens sau altul.  Viziunea acestora a fost confirmata pe termen scurt.

Stim ca Romania a intrat in razboi in 1916 de partea Antantei. Insa Romania a fost rapid invinsa in primavara lui 1918 fiind nevoita sa incheie pacea cu Puterile Centrale.

Unirea din 1918 nu s-a realizat datorita actiunii armate a Romaniei, ci datorita situatiei generale de la finalul razboiului. Basarabia s-a unit cu Romania in contextul prabusirii imperiului tarilor, intr-un vid de putere in care Romania se prezenta ca singura alternativa fata de teroarea bolsevica.

Provinciile care apartinusera Austro-Ungariei s-au unit prin vointa proprie cu Romania, ca singura alternativa la pericolul de a fi inghitite de alte state nou formate în contextul prabusirii imperiului. 

Este greu de crezut ca la conferinta de pace de la Paris de dupa razboi puterile invingatoare ar fi luat alte decizii decat sa respecte situatia de fapt din 1918. Poate ar fi decis altfel in ce priveste unele corectii de frontiera, dar in esenta lucrurile ar fi fost aceleasi. Sa ne gandim la Polonia. Polonia nu a avut niciun fel de angajamente cu Antanta si s-a format pe structura unui Regat polonez format in 1915 de catre germani din teritoriile ocupate de la Rusia. Piłsudski, liderul care a condus această renaştere a Poloniei, luptase alături de austrieci şi o perioadă fusese un colaborator al ocupanţilor germani. Deci Polonia era practic din tabara duşmanilor Antantei. Si cu toate acestea conferinta de pace de la Paris nu a avut decat sa sanctioneze situatia de fapt a refacerii statului polonez. Dezbaterilor au fost doar asupra unor mici regiuni de frontiera cu populatie foarte amestecata. Existenta Poloniei si a "grosului" teritoriilor controlate de guvernul de la Varsovoa nu a fost pusa niciodata in discutie. 


In concluize daca Romania nu se angaja in razboi, si astepta sa curga evenimentele, probabil ar fi ajuns la acelasi rezultat.




2 comentarii:

andreea toma spunea...

Abia aștept să citesc cartea aceasta. Este una din puținele noutăți pe care mi le-am achiziționat în preajma Bookfest. Cred că voi avea parte de o lectură interesantă.

Felix Tudoriu spunea...

Se citeste pe nerasuflate...

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...