Nicolae Ceauşescu (26.01.1918-25.12.1989) Născut într-o
familie modestă din Scorniceşti, o aşezare rurală din regiunea Oltenia,
Ceauşescu vine în Bucureşti să caute de lucru pe la 11 ani. Duce o existenţă
precară, existånd multe legende despre faptul că ar fi trăit din infracţiuni
mărunte. Cert este că în 1933 este deja menţionat în documentele poliţiei în
legătură cu activități în favoarea comuniştilor. Trece prin mai multe
închisori, alături de lideri mai în vârstă ai partidului comunist, printe care
şi Gheorghiu-Dej, cel care va conduce partidul comunist în prima perioada de
după război. După 1944 activează în cadrul Uniunii Tineretului Comunist și
îndeplinește diverse însărcinări. După preluarea puterii absolute de către
comuniști primește un post în cadrul Ministerului Agriculturii,unde participă
la acţiunea de colectivizare forţată, după model sovietic, acţiune cunoscută
pentru metodele violente utilizate de comuniști împotriva ţăranilor, care
refuzau să cedeze de pământul. În 1950 primește gradul de general şi devine
ministru adjunct al apărării, practic ideologul şef al armatei. Cu această
ocazie urmează şi cursurile unei şcoli militare sovietice la Moscova. În 1952,
în contextul luptelor de putere din partid (epurarea grupului Ana Pauker),
Ceaşescu devine membru al Comitetului central al partidului comunist, funcție
importantă în schema de putere a partidului, și, probabil, o gratificaţie
pentru sprijinul grupării câștigătoare, cea a lui Gheorghiu-Dej. În 1954
Ceauşescu devine secretar al Comitetului Central, marcând intrarea acestuia în
rândurile înaltei birocraţii de partid. În 1955 este primit în Biroul Politic
al partidului comunist, Biroul politic fiind în fapt centrul de putere suprem
în care se luau deciziile în partid şi implicit pentru toată România. În iulie
1957 joacă un rol important în îndepărtarea a doi membri importanţi din
conducerea de partid, care mizând pe dezgheţul hrusciovist, au încercat să
submineze autoritatea liderului de partid Gheorghe Gheorghiu -Dej. Din acest
moment Ceauşescu devine unul din principalii oameni de încredere ai liderului
Gheorghiu-Dej, fiind evident destinat unei cariere deosebite. În 1965
Gheorghiu-Dej decedează, poziția de lider al partidului fiind preluată de
Ceauşescu, care o va menține până în decembrie 1989 când o revoltă populară îl
va îndepărta de la putere, fiind executat în urma unui proces sumar. Din 1974
s-a proclamat şi preşedinte al României. Conducerea sa a fost caracterizată
prin nivelul dezastruos de viață al populației (întreruperi de electrictate,
lipsa căldurii şi a apei calde în case, penurie de alimente), programul de
sporire a natalității, reprimarea minorităților naționale şi a oricărei
opoziţii, distrugerea satelor, lipsa celei mai elementare libertăți. Pe plan
extern, datorită unei distanţări faţă de politica sovietică, s-a bucurat de o
anumită apreciere, pentru o perioadă, dar în a doua parte a anilor 80, această
apreciere a dispărut, dat fiind caracterul vădit dictatorial al politicii sale
interne. A făcut obiectul unui cult al personalității grotesc, pentru care greu se pot găsi situaţii
comparabile - poate cazul Stalin sau Kim Il Sung în Korea de Nord. Cariera sa
politică este asociată cu cea soţiei sale, Elena Ceauşescu, considerată de
mulţi ca un geniu rău.(a se vedea Thomas Kunze, Nicolae Ceauşescu, o biografie,
trad. Alexandru Teodorescu, ed. Vremea, București, 2002, şi Adam Burakowski,
Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor, traducere în
română de Vasile Moga, Polirom 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu