Lucretiu Patrascanu - fisa de comunist

Lucretiu Patrascanu (stanga) se intertine cu Teohari Georgescu in
tribuna oficiala la manifestatia de 1 Mai 1946
Fototeca online a comunismului românesc
cota 7/1946

Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954) este unul dintre fondatorii Partidului Comunist din România.  Provine dintr-o familia bine situată de intelectuali. El însuși a făcut studii juridice încununate cu un doctorat la Universitatea din Leipzig.

În perioada interbelică este unul dintre principalii activişti ai Partidului Comunist Român. În 1931 este ales ca deputat în Parlamentul României din partea Blocului Muncitoresc Ţărănesc, o organizație paravan pentru comuşti, al căror partid era declarat ilegal. Din 1932 până în 1935 activează la Moscova,  în Comintern.

A fost de mai multe ori condamnat pentru activitatea sa de extrema stângă,  dar, datorită conexiunilor de familie, obţine condamnări relativ uşoare raportat la alţi lideri comunişti, sau condiţii de executare a pedepsei preferențiale. Această stare de lucruri conduce la apariţia unei atmosfere de neîncrede faţă de el printre ceilalți liderii comunişti, care, proveniţi din medii sărace, şi fără educație,  nu se bucurau de astfel de tratament favorabil.

Tot prin legăturile sale de familie este contactat de reprezentanții Regelui pentru a participa la organizarea ieşirii României din războiul alături de Germania nazistă, ca reprezentant al Partidului Comunist din Romănia.

La 23 august 1944 este numit ministrul al justiţiei. În această calitate pleacă imediat după 23 august la Moscova, pentru a încheia convenţia de armistițiu a României cu URSS şi Aliaţii.  Aici dezamăgește conducerea comunistă deoarece, în loc să accepte fără discuții condițiile impuse de sovietici, aşa cum se aştepta de la  un bun comunist, încearcă să obţină clauze mai bune pentru România.

Privit cu neîncredere de către ceilalți lideri comunişti din România, şi provocând nemulțumirea sovieticilor, poziția sa în cadrul Partidului Comunist din România  va fi din ce în ce mai izolată, personaje ca Gheorgiu -Dej sau Ana Pauker preluând conducerea. Îşi menţine rolul de ministru al justiției fiind organizatorul Tribunalelor Populare prin intermediul cărora comuniştii au condamnat pe nedrept pe adversarii lor politici.

Lucreţiu Pătrăşcanu va exprima şi în continuare puncte de vedere inacceptabile pentru ideologia stalinistă, precum un discurs ţinut în 1946 la Cluj, unde spunea că înainte de a fi comunist, este român, ceea ce i-a atras critici că este naţionalist, în contradicție cu linia internaţionalistă a comuniştilor.

În 1948 este arestat şi judecat împreună cu soţia şi cu alţi colaboratori ai săi. Procesul se desfăşoară după modelul proceselor staliniste care se inițiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis și Rudolf Slánský), Ungaria (László Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koči Xoxe). Din 1951 desfășurarea procesului trenează.  După moartea lui Stalin, survenită în 1953, probabil speriat de exemplul din Polonia unde Gomulka, un lider de partid condamnat sub Stalin, a fost pus şef al partidului comunist din Polonia de către noua conducere de la Kremlin, Gheorghe Gheorghiu-Dej, şeful comuniştilor români, va acţiona pentru condamnarea rapidă a lui Lucreţiu Pătrăşcanu la pedeapsa capitală, acesta fiind executat prin împuşcare.

Cazul Lucreţiu Pătrăşcanu va fi utilizat ca armă politică după 1965 de către noul şef al comuniştilor români, dictatorul Nicolae Ceauşescu, care, sub pretextul reabilitării comuniştilor pe nedrept condamnaţi, va îndepărta din conducerea Partidului Comunist Român pe mulţi vechi lideri, care ar fi putut să-i conteste poziţia de conducător, sub motivul că aceştia sunt compromişi prin participarea la condamnarea lui Pătrăşcanu. Din aceeași perioadă provine o literatură "eroică" privindu-l pe Lucreţiu Pătrăşcanu. (Robert Levy, AnaPauker:The Rise and Fall of a Jewish Communist, University of California Press, 2001, şi, Vladimir Tismaneanu, From Arrogance to Irrelevance, Avatars of Marxism in Romania, în The Road To Desillusion: From Critical Marxism to Post-communism in Eastern Europe, M.E. Sharpe, 1992)

ARLUS

Deschiderea lunii prieteniei Romano -Sovietice 1951
Fototeca online a comunismului românesc cota 131/1951

ARLUS  acronim pentru Asociația Română pentru strângerea legăturilor cu Uniunea Sovietică a fost înființată la 20 octombrie 1944 şi a reprezentat un instrument de propagandă al Uniunii Sovietice în România.  Mijloacele acestei asociatii erau importante aceasta  publicând traduceri de autori sovietici în milioane de exemplare, deţinând ziare cu largă distribuție.  Pe măsură ce conducerea comunistă din România se distanțează de linia dictată de la Moscova activitatea ARLUS se restrânge. Din 1964 activitatea ei practic încetează.  Interesant de spus că din punct de vedere legal a fost desfiinţată abia în 1998 printr-o lege.

M.K.Gandhi - An Autobiography

M.K. Gandhi, An Autobiography, Penguin Books 2001

Gandhi este un personaj cu dimensiune mitologică. Intrat în patrimoniul figurilor emblematice ale civilizației,  aproape că nici nu mai contează cine a fost într-adevăr Gandhi, mitul ţinând loc de percepție obiectivă a omului Ghandi.

Autobiografia de care povestesc aici este o carte scrisă de Gandhi în a doua parte a anilor 1920. Deci nu veţi găsi în ea întreaga viață a lui Ghandi. Dar acest lucru nu este foarte important. Pentru că este vorba de o autobiografie extrem de particulară. Politicienii îşi scriu biografia pentru a-şi justifica acţiunile politice. Artiştii îşi scriu biografia pentru a-şi justifica opera. Ghandi nu vrea să justifice nimic. Nu vă așteptați în niciun caz să fie povestite acţiunile politice ale lui Ghandi. Da, Ghandi a fost şi unom politic, cu un rol fundamental în eliberarea Indiei de colonialism, dar nu omul politic Ghandi este esențial pentru Omul Ghandi. Astfel că poveştile despre acţiunile politice ale lui Ghandi, deși nu lipsesc, nu sunt obiectul central al cărţii. De fapt subtitlul cărţii oferă ghidaj cum trebuie citită această autobiografie: "istoria experimentelor mele cu adevărul".  Ghandhi povesteşte o serie de experiențe personale pe drumul căutării Adevărului, în sensul devenirii personale ca om care mărturisește prin întreaga sa existenţă Adevărul.

Pentru Ghandi Adevărul este elementul central al existenței umane. Adevărul asumat ca stil de viață.

Astfel biografia este un manual din care se poate învăța un stil de viață conform Adevărului, problemele pe care le pune această alegere, motivațiile care stau în spatele unor alegeri. Un exemplu. Celebra rezistenţă pasivă, calea de acţiune politică care l-a făcut introdus pe Gandhi în conștiința publică mondială, este denumită de Ghandi "satyagraha" care se poate traduce ca "afirmarea adevărului". Adevărul susținut cu întreaga fiinţă, crede Gandhi, va prevala întotdeauna, astfel că nu are nevoie de violență sau alte mijloace de constrângere pentru a se impune. Ba chiar violenţa şi constrângerea sunt negaţii ale adevărului, un adevăr susținut prin violenţă nici nu este Adevăr.

Dar cum spuneam această carte este mai puțin preocupată de politic cât de experiențele intime ale lui Gandhi în adoptarea Adevărului ca mod de viață.  La un nivel mai teluric este un manual prin care un indian povesteste căutările sale de a găsi un stil de viață care să fie în același timp indian, dar în același timp integrat în provocările lumii moderne. Probabil aici stă şi succesul universal al lui Gandhi. În căutările sale, care pleacă de la probleme foarte specifice pentru un indian confruntat cu civilizația modernă, el dă răspunsuri cu valoare universală pentru angoasele omului modern de oriunde ar fi.

O domnişoară atentă la siluetă va descoperi cum a reușit Gandhi să fie mult timp un vegetarian strict. Şi problemele pe care i le-a pus compromisul acceptat, ca, în urma unei boli, să consume lapte de capră. Cum poate un om să renunțe la orice obiectiv legat de propășirea materială personală, şi în avelaşi timp să mențină armonia în familie, unde soţia are micile vaniţăţi legate de statutul social. Cum poţi să fii umil până la negarea eului, dar, în același timp să păstrezi respectul social, care implică semne de statut social.

Totul explicat raţional şi inteligibil pentru o minte formată în civilizaţia raţionalistă, occidentală, deşi multe din concepte provin din tradiția hinduistă. Cu multe paralele "legaliste" căci, să nu uităm , Gandhi a fost un avocat.

Ei, da, şi dintre avocaţi s-au ales oameni mari!

A. Toma - fisa de comunist

A. Toma (in dreapta) cu Gheorghiu -Dej si Mihail Sadoveanu la decernarea Premiilor de Stat RPR 10.12.1952
Fototeca online a comunismului românesc, cota 269/1952

Alexandru Toma sau A. Toma (1875-1954) este pseudonimul literar pentru Solomon Moscovici. Scriitor angajat în susţinerea cauzei comuniste, după 1944 devine principalul promotor al curentului realismului socialist de inspiraţie sovietică în literatura româna.  În 1948 a fost numit de comunişti ca membru al Academiei Române.

Teohari Georgescu - fisa de comunist

De la stanga la dreapta: Petru Groza, Maresalul sovietic Voroşilov, Presedinte al Sovietului Suprem al URSS, Gheorghiu-Dej şi Teohari Georgescu in vizita la  GAC Drumul lui Lenin, satul Livedea, 24.08.1951
Fototeca online a comunismului românesc - 95/1951

Teohari Georgescu (1908-1976) Provine dintr-o familie de mici negustori din București.  Lucrează ca tipograf, din 1926 activând în mişcarea sindicală, apoi în partidul comunist. 23 august 1944 îl găseşte în închisoare la Caransebeș unde erau închişi mulţi activişti comunişti. Încă de la primul guvern comunist instalat la 6 marte 1945 este ministru de interne, poziție cheie, fiind responsabil de reprimarea oricărei opoziţii faţă de dictatura comunistă. Deţine funcţii importante şi în partidul comunist fiind membru in Biroul Politic şi în secretariat, organismele cheie de exercitare a puterii în cadrul dictaturilor comuniste. Este responsabil de represiunea brutaĺă a opoziției în perioada de instalare a dictaturii comuniste. În 1952 cade victimă, alături de Ana Pauker şi Vasile Luca, luptelor de putere din partid. Este epurat din partid, însă scapă de o condamnare penaĺă, fiind apoi director la o editură până la pensionare. După venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu după 1965, este reabilitat şi primeşte calitatea de membru in Comitetul Central al Partidului Comunist.

Grigore Preoteasa - fisa de comunist

Grigore Preoteasa semnand acorduri intre Romania si RDG in 1950
Fototeca online a comunismului românesc
97(63)/1950

Grigore Preoteasa (1915-1957) Născut într-o familie modestă, accede la studii universitare, fapt mai rar pentru păturile sărace din România interbelică.  Aderă la partidul comunist, partcipă la  organizarea mişcărilor muncitorești cauzate de criza economică , şi în 1934 este deja închis pentru activitățile sale comuniste. Va petrece până în 1944 mulţi ani în închisoare, unde devine prieten cu Ghoeorgiu - Dej viitorul şef al Partidului Comunist Român după război. După 23 august 1944 devine redactor al ziarului Romania Liberă, unul din principalele ziare controlate de comunişti. Ocupă funcţia de secretar al partidului şi este membru supleant în Biroul Politic. Între 1956-1957 este ministru de externe al României, responsabil de un discurs ipocrit în faţa Adunării generale ONU  în care declara despre soarta revoluţionarului anticomunist maghiar Imre Nagy, prizonier în România,  că acesta ar fi oaspete al guvernului român. Este ţinut minte mai ales pentru moartea sa, pierind într-un accident de avion, care a aterizat forțat la Moscova în 1957. În acelaşi avion se afla şi viitorul dictator Nicolae Ceauşescu, care însă a scăpat numai cu răni uşoare. Interesant pentru modul în care s-a conservat puterea în rândul clanurilor de nomenclaturişti comunişti, în ciuda revoluţiei anticomuniste din 1989 din România,  trebuie spus că fiica lui Grigore Proteasa a fost soţia lui Adrian Năstase, viitor prim ministru al Romaniei de după 1989. (Ciprian Plăiaşu, Moartea lui Grigore Preoteasa, Historia, nr. 107, noiembrie 2010)

Stabilizare monetara 1947

Bancnota de 100 lei emisa dupa stabilizare

Stabilizarea monetară a fost aplicată la 15 august 1947. Măsura a fost luată pe fondul hiperinflaţiei de după război.  Moneda a fost denominată fiind schimbată la un raport de schimb de 20000 lei vechi pentru un leu nou. Suma maximă ce putea fi schimbată era de 7,5 milioane lei deci 375 lei (şi nu toate persoanele aveau acest drept pentru anumite categorii suma fiind şi mai mică). Astfel s-a produs exproprierea în masă a economiilor populaţiei şi pauperizarea generală.(Paula Mihailov Chiciuc, Reforma monetară - "groparul burgheziei", Jurnalul național,  23 august 2006)

Emil Bodnaras - fisa de comunist

Emil Bodnaras (in dreapta) alaturi de Nicolae Ceausescu intr-o vizita de lucru in judetul Constanta (11 aprilie 1968)

 Arhivele Naţionale ale României – „Fototeca online a comunismului românesc” Cota 77/1968

Emil Bodnăraş (1904 -1976) A fost ofiţer în armata română. În 1932 este condamnat pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Este prins în 1935 şi încarcerat. În închisoare dezvoltă o strânsă legătură personală cu viitorul şef al Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej. Are un rol important la 23 august 1944, fiind cel care se prezintă la Palatul regal, sub numele fals de Ceauşu, cu o formație paramilitară pentrul a-l prelua în custodie pe mareşalul Antonescu. Exercită chiar conducerea interimară a partidului comunist. Din 1945 este unul din cei mai apropiați colaboratori ai lui Gheorghiu Dej ca membru al Biroului Politic. Între 1947 şi 1955 este Ministrul al Apărării, și în această calitate şef direct al viitorului dictator Nicolae Ceauşescu. Între 1954 şi 1967 este vice prim-ministru şi prim vice prim-ministru. Păstrează bune relații şi cu Nicolae Ceauşescu după ce acesta preia puterea în 1965, fiind membru al Prezidiului Comitetului Politic Executiv, echivalentul Biroului Politic sub conducerea lui Ceauşescu, până la moartea sa în 1976.(Pierre du Bois, Ceauşescu la putere. Anchetă asupra unei ascensiuni politice, Ed. Humanitas, București,  2008)

Nicolae Ceausescu - fisa de comunist

Nicolae Ceauşescu (26.01.1918-25.12.1989) Născut într-o familie modestă din Scorniceşti, o aşezare rurală din regiunea Oltenia, Ceauşescu vine în Bucureşti să caute de lucru pe la 11 ani. Duce o existenţă precară, existånd multe legende despre faptul că ar fi trăit din infracţiuni mărunte. Cert este că în 1933 este deja menţionat în documentele poliţiei în legătură cu activități în favoarea comuniştilor. Trece prin mai multe închisori, alături de lideri mai în vârstă ai partidului comunist, printe care şi Gheorghiu-Dej, cel care va conduce partidul comunist în prima perioada de după război. După 1944 activează în cadrul Uniunii Tineretului Comunist și îndeplinește diverse însărcinări. După preluarea puterii absolute de către comuniști primește un post în cadrul Ministerului Agriculturii,unde participă la acţiunea de colectivizare forţată, după model sovietic, acţiune cunoscută pentru metodele violente utilizate de comuniști împotriva ţăranilor, care refuzau să cedeze de pământul. În 1950 primește gradul de general şi devine ministru adjunct al apărării, practic ideologul şef al armatei. Cu această ocazie urmează şi cursurile unei şcoli militare sovietice la Moscova. În 1952, în contextul luptelor de putere din partid (epurarea grupului Ana Pauker), Ceaşescu devine membru al Comitetului central al partidului comunist, funcție importantă în schema de putere a partidului, și, probabil, o gratificaţie pentru sprijinul grupării câștigătoare, cea a lui Gheorghiu-Dej. În 1954 Ceauşescu devine secretar al Comitetului Central, marcând intrarea acestuia în rândurile înaltei birocraţii de partid. În 1955 este primit în Biroul Politic al partidului comunist, Biroul politic fiind în fapt centrul de putere suprem în care se luau deciziile în partid şi implicit pentru toată România. În iulie 1957 joacă un rol important în îndepărtarea a doi membri importanţi din conducerea de partid, care mizând pe dezgheţul hrusciovist, au încercat să submineze autoritatea liderului de partid Gheorghe Gheorghiu -Dej. Din acest moment Ceauşescu devine unul din principalii oameni de încredere ai liderului Gheorghiu-Dej, fiind evident destinat unei cariere deosebite. În 1965 Gheorghiu-Dej decedează, poziția de lider al partidului fiind preluată de Ceauşescu, care o va menține până în decembrie 1989 când o revoltă populară îl va îndepărta de la putere, fiind executat în urma unui proces sumar. Din 1974 s-a proclamat şi preşedinte al României. Conducerea sa a fost caracterizată prin nivelul dezastruos de viață al populației (întreruperi de electrictate, lipsa căldurii şi a apei calde în case, penurie de alimente), programul de sporire a natalității, reprimarea minorităților naționale şi a oricărei opoziţii, distrugerea satelor, lipsa celei mai elementare libertăți. Pe plan extern, datorită unei distanţări faţă de politica sovietică, s-a bucurat de o anumită apreciere, pentru o perioadă, dar în a doua parte a anilor 80, această apreciere a dispărut, dat fiind caracterul vădit dictatorial al politicii sale interne. A făcut obiectul unui cult al personalității grotesc,  pentru care greu se pot găsi situaţii comparabile - poate cazul Stalin sau Kim Il Sung în Korea de Nord. Cariera sa politică este asociată cu cea soţiei sale, Elena Ceauşescu, considerată de mulţi ca un geniu rău.(a se vedea Thomas Kunze, Nicolae Ceauşescu, o biografie, trad. Alexandru Teodorescu, ed. Vremea, București, 2002, şi Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor, traducere în română de Vasile Moga, Polirom 2011)

Gheorghe Gheorghiu Dej - Fisa de comunist

Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965). Originar din Moldova, era lucrător feroviar. Din 1930 activează in partidul comunist. Este o figură importantă a grevelor din 1933 care au izbucnit în România pe fundalul crizei economice. A fost condamnat la 12 ani de închisoare. Deşi în detenție, intră în Comitetul Central în 1935. In preajma lui 23 august 1944 evadează.  Din 1945 devine, cu asentimentul lui Stalin secretar al Partidului Comunist Român, şef al partidului. Din 1948, după modelul stalinist ia funcția de secretar general al partidului. Pe fondul destalinizării de după moartea lui Stalin, între 1954 şi 1955 renunţă formal la funcția de secretar general, rămânând doar prim ministru. După 1955 redevine secretar general al partidului. Din 1961 are şi funcția de Președinte al Consiliului de Stat, adică şef al statului. In prima parte a conducerii sale, a fost un stalinist exemplar, aplicând în România toate metodele brutalului dictator sovietic: lichidarea fizică a adversarilor politici, crearea unui Gulag romănesc, cooperativizare forţată, urmarea obedientă a ordinelor de la Moscova, obscurantism ideologic. Spre finalul anilor 50 poziția sa se schimbă. Se distanţează de politica Moscovei, procedează la eliberarea deținuților politici, relaxare ideologică, o mai mare grijă pentru nevoile de consum ale populației.

Piure de telina

Deoarece de sărbători am avut de înfruntat cantități impresionante de fripturi ( nu că m-aş plânge!), am căutat ceva care să facă supliciul încă şi mai delicios.


Un piure de ţelină merge perfect cu fripturile. Să mai zic că e și sănătos?

Vă trebuie o ţelină mare, sare, nucșoară,  şi, unt sau lapte sau smântână,  după gustul dumneavoastră.

Tăiaţi ţelina cuburi, puneţi la fiert cu apă şi sare. Nu puneţi apă prea multă, ţelina trebuie să se fiarbă mai mult de la aburi, nu să se oprească în apă. Acoperiţi cu un capac, mai amestecaţi, mai puneţi puţină apă, dacă e necesar.

Zdrobiţi piure ca la cartofi amestecat cu nucșoară şi unt (lapte sau smântână).

Alegeri libere 1914

Cum vă povesteam că tocmai se schimbase guvernul cu unul nou liberal condus de Ionel Brătianu, lumea se pregătea de alegeri pentru anul 1914. Bineînţeles libere. 

Cât de libere ne spune Furnica în numărul 22 din ianuarie 1914 care ne înfăţişează pe copertă pe o femeie întruchipând România legată la gură de Brătianu care suţine că "regimul nostru democratic este o garanţie sigură că ţara se va exprima în deplină liberate"

În acest timp fruntaşul conservator Petre Carp se plimbă în Africa. Prilej pentru A. Murnu să schiţeze o caricatură cu personajul politic, îmbrăcat în uniformă colonială, încojurat de fioroase lighioane africane, fără teamă, căci se "simte ca între prietenii lui din România".

Şi noi avem an electoral. Cu alegeri libere.

Elena Ceausescu facea senzatie la receptia Sahului Iranului

Se vorbeste mult de manierele proaste ale sotiei dictatorului comunist Niocolae Ceausescu. Insa sunt putine marturii neutre asupra acestor lucruri. In general se foloseste memorialistica de dupa 1990, care poate fi suspectata de resentimente si alte atitudini subiective.

Iata insa o marturie directa, din momentul si de la locul faptei. Sahul Iranului a organizat in 1971, cu mare fast, sarbatorirea a 2500 de ani de la intemeierea Imperiului Persan. O sarbatoare pe gustul megalomaniei lui Ceausescu care evident a tinut sa fie present ca sa ia notite. Prezente multe capete incoronate (nu chiar toate, sahul isi cam facuse nume de dictator si multi lideri importnati din lumea civilizata au gasit scuze ca sa nu vina).Wiliam A McWhirter consemneaza pentru Life de la acest mare eveniment monden (Life, 29 octombrie 1971).

Se fac remarcati sotii Ceausescu. Ea comenteaza cu voce tare tinutele altor invitati, chicotesc pe seama lor si isi dau coate, atragand atentia reporterului care consemneaza, intre atatia invitati, proastele maniere ale cuplului.

Naravuri vechi la schimbarea guvernelor

In postari anterioare va povesteam cum se amuzau romanii in Furnica despre schimbarea guvernului Maiorescu (conservator) cu un guvern condus de Ionel Bratianu (liberal) la sfarsitul lui 2013.Guvernul se schimba si incep numirile. 

Evident se schimba ministri, secretari de stat, prefecti. Nimic surprinzator.

Dar lucrurile nu se opresc aici. De exemplu Opinia (ziar de orientare conservatoare) ne anunta in numarul sau din 4 ianuarie 2014 ca dl. Alexandru Davilla (il stiti voi, cel cu "Vlaicu Voda" din manuale) si-a prezentat demisia din functia de Director al Teatrului national pentru a fi repejor inlocuit cu dl. Gheorghe Diamandi, mai pe gustul liberalilor. Traditia numirilor politice are vechime si o regasim si acum dupa 100 de ani.

Pe plan extern capul de afis sunt luptele din Albania, in acea vreme sub adminsitrarea unei comisii internationale, cu asistenta Olandei care asigura, atat cat poate, ordinea, in razboaiele interne tribale.

Desi anuntata cresterea exorbitanta a cheltuielilor militare ale Frantei, 1,4 miliarde franci (e vorba de franci cu acoperire in aur - suma fabuloasa deci pentru acea vreme) , care trebuie sa se imprumute ca sa le acopere, ar trebui sa le dea de gandit contemporanilor asupra ce urma sa se intample. Razboiul mondial bate la usa.

Jōruri-ji, Calatoriile lui Musashi

Jōruri-ji este un alt templu despre care Musashi spune ca l-a vizitat in drumurile sale. Templu este in apropriere de Nara si este renumit pentru sala principala Amida Hondo care contine 9 imagini ale lui Budha corespunzand stadiilor spre Nirvana. Sala principala este construita in 1157 fiind una dintre putinele exemple de arhitectura din perioada Heian care au supravietuit. Gradina, renovata in 1976, este si ea renumita.