Boris Vian, Blues pentru o pisica neagra,
Despre Boris Vian stiam din scrierile despre mult mai celebrul Sartre, Boris Vian fiind unul dintre prietenii filosifului si scriitorului existentialist. Geniu autodidact, inginer de fomatie, cantaret de jazz cu performante de adevarat profesionist (a acompaniat mari nume ale jazz-ului american atunci cand veneau in turneu in Franta) a avut perioda sa de glorie in anii 50 ai secolului trecut.
Cartea este o colectie de nuvele, cu o aparenta suprarealista, toate cuprinse de o atitudine pesimista fata de viata, vazuta ca un spatiu temporal supus unei inevitabile degradari. Desigur nu este de neglijat influenta existentialismului vazut ca o varianta a celebrului dicton "Cogito ergo sum" cu accentul pus pe partea lui "a fi". Desi ansamblul e sumbru, forma suprarealista si jocul cu experientele cognitive incongruente ale personajelor creaza si momente comice. Un gen de literatura care poate interesa, desi probabil nu e pentru toate gusturile.
2 comentarii:
Am citit sau mai bine zis am incercat sa citesc careta aceasta la vremea la care a aparut in colectia de la Cotidianul, dar din cate imi amintesc m-am cam impotmolit, nu eram pregatita in acea vreme pentru lecturi de genul acesta, preferam chestii mai concrete, mai simple. Sunt curioasa ce parere as avea acum, pentru ca atunci stiu sigur ca nu imi placuse, mi se parusera niste absurditati greoaie, obositoare.
Nu e o lectura care sa placa. Nici eu nu stiu sa spun daca mi-a placut sau nu. Am fost in primul rand curios sa vad cum scrie Boris Vian in conexiune cu ce citisem despre Sartre si cercul lui.
Trimiteți un comentariu