Vlad Tepes si Dracula

De pe ici-colo citesc despre cum istorici mai putini inspirati au incurcat si mai mult lucrurile in chestiunea lui Dracula si Vlad Tepes.

Iata un exemplu despre activitatea lui Radu Florescu si mitul lui Dracula

... acesta din urmă însă american, profesor la Boston, venea din când în când în ţară să tipărească tot felul de chestii, făcea banii pe din două cu un fotograf, Miclea îl chema, fotograful lucra bineînţeles pentru securitate. ... Între altele, Radu junior a scos, în colaborare cu un irlandez, unul Mc Nally, nişte cărţulii despre Vlad Ţepeş, vorba vine Vlad Ţepeş, scria acolo despre Dracula, se căznea să-l facă cât mai asemănător cu vampirul. Nu-şi prea scoteau banii, făceau de aceea amândoi, cu rândul, turnee de conferinţe despre Dracula, asta prin statele din Munţii Stâncoşi, în Colorado, Montana, Oregon, pe acolo mai ţin chestii din astea. Pe afişe scria « DRACULA TRĂIEŞTE ! ÎNVIEREA LA ORELE 8.00 FIX. SALA BISERICII MORMONE. INTRAREA 5 $”. Doi vlăjgani aduceau pe podium un sicriu, deşurubau capacul, şi ieşeau, în fund se auzea o muzică fioroasă. La un moment dat se stingea lumina, lumea se foia, copiii ţipau, se aprindea un reflector verde, capacul sălta uşor, se ridica din coşciug Florescu, în capul oaselor, avea pe el un giulgiu alb-verzui. Era Florescu înalt, ciolonos, cu faţa ciupită rău de vărsat, ca mâncată de viermi, ochii în fundul capului, făcea paralele…

Radu Constantinescu „ O sută de istorioare cu istoricii Epocii de Aur”

Briosa

Pentru ca e sezonul cozonacilor am ales sa incerc varianta frantuzeasca: Briosa. 

Ingrediente

• 375 g faina
• 6 oua (5 pentru compozitie unul pentru uns la final)
• 175 g unt unmuiat la temperatura camerei
• 1 ingurita si jumatate de sare
• o lingura de zahar
• 4 linguri de lapte
• un pachet de 25 g drojdie de bere
• putina apa

Activati drojdia punand laptele usor incalzit impreuna cu zaharul si 50 g de faina intr-o cana. Amestecati, adaugati si putina apa, cat sa cuprinda compozitia, si lasati la cald acoperit.
Drojdia se activeaza si compozitia se va umfla in 10 -15 minute cat sa dea pe afara.

Puneti restul de faina si sarea intr-un vas mare in care sa puteti framanta. Faceti in mijloc o gaura, unde turnati amestecul de drojdie si 5 oua usor batute. Incepeti sa incorporati ingredientele aducand faina dinspre margine spre centru. Framantati bine. Aluatul este destul de lipicios, spre deosebire de cel de paine care atunci cand este bine framantat se dezlipeste de peretii vasului, insa trebuie framantat suficient cat sa se lege bine, daca este luat din vas si lasat sa cada, sa ramana mai mult sau mai putin "o bucata". Cand e adus la aceasta consistenta ungeti mainile cu ulei si adunati bine aluatul intr-o "minge", si puneti la crescut intr-un vas acoperit, intr-un loc cald. Trebuie lasat sa creasca pina isi dubleaza volumul. Asta inseamna cel putin o ora, dar poate fi si mai mult, in functie de temperatura locului.

Cand a crescut suficient, framantati un pic pina aluatul se dezumfla. Taiati untul in bucati mici si introduceti-l in aluat framantand  cu degetele bine, pina tot untul se omogenizeaza cu aluatul.

Daca vreti sa imbogatiti reteta adaugand stafide, fructe uscate, acum este momentul sa le amestecati si pe ele.

Pregatiti o forma (eu am una rotunda de 17 cm diametru, se potriveste perfect la aceste cantitati), tapetata cu hartie de copt sau unsa cu unt. Puneti compozitia in tava. Lasati sa mai creasca in tava vreo 30 de minute.

Dati la copt la 200 grade (foc iute spre maxim). Trebuie copt 25-30 de minute. Exista riscul sa se arda prea tare sus, acoperiti cu o folie sau reglati directia de coacere daca va permite cuptorul.

Conform retetei originale nu este un desert. Briosa este o paine de "boieri" ca sa zicem asa. Puteti insa sa o indulciti cu cateva linguri de zahar si se va apropia de cozonacul nostru.

Pentru un sac de oase

Lluis-Anton Baulenas, Pentru un sac de oase, Meteor Press, 2011

O carte din seria celor care incearca sa ne spuna ca siluirea libertatii si demnitatii umane este lucrul cel mai cumplit. O carte scrisa de un catalan din perspectiva catalana, despre suferinta indurata in timpul dictaturii franchiste. Autorul nu este neaparat un om de stanga, dar este in primul rand unul dintre cei care cred in valoarea omului.

In ciuda catorva note false in construirea dialogului, povestea este una puternica, cu aer de tragedie greaca, unde sfarsitul este previzibil tragic, dar tragedia este necesara ca afirmare a demnitatii umane chiar dincolo de moarte. Este povestea lui Genis Aleu, un locuitor al Barcelonei, desfasurata in doua planuri, unul ce al adolescentei petrecute in vremea razboiului civil din Spania (1938-1939)  si imedit dupa ocuparea Barcelonei de catre franchisti, si un al doilea plan, calatoria tragica spre implinirea unei promisiuni facute tatalui muribund de a ingropa crestineste ramasitele unui tovaras de lagar de prizonieri, victima a razbunarii franchistilor. O carte care va va tine prinsi, prin talentul scriitorului de a pendula intre tablourile celor doua planuri, care construiesc intr-o tensiune masurata dar captivanta, un final tragic dar in acelasi timp victorios, prin afirmarea demnitatii umane.

Istoria Lituaniei

Istoria Lituaniei, Silviu Miloiu , Florin Anghel , Veniamin Ciobanu , Zigmantas Kiaupa, Editura Cetatea de Scaun, 2011,

Lituania are o istorie care merită să fie cunoscută, mai ales că a fost în contact o bună perioadă şi cu istoria românilor (mai precis cu istoria Moldovei).

Între secolele 14 şi 16 Lituania a fost o mare putere ale cărei stăpâniri se întindeau până la graniţa Moldovei. Istoriografia noastră foarte aproximativă vorbeşte de relaţiile cu Polonia, deşi mai corect este să vorbim de relaţiile Moldovei cu Lituania care se afla într-o uniune personală cu Polonia (regele Poloniei era în acelaşi timp şi Mare Duce al Lituaniei, însă cele două state aveau organizare separată, armate separate, chiar şi politică externă separată de multe ori).

Fapt încă şi mai interesant lituanienii prin secolul al XVI-lea îşi inventaseră o descendenţă valahă! Cum Renaţterea adusese la modă rădăcinile Romane, lituanieinii şi-au găsit şi ei astfel de rădăcini pe filieră valahă. Astfel, se susţinea foarte des şi cu toată seriozitatea, că descendenţii coloniştilor romani din Dacia, datorită invaziilor barbare, ar fi migrat spre Marea Baltică, şi din ei s-ar trage lituanienii. Sigur teoria a fost infirmată mai târziu, între limba lituaniană şi limba latină e greu de găsit similitudini în afara unor împrumuturi de dată mai recentă, însă ...încurcate sunt cărările istoriei.

O istorie a Chinei

Rayne Kruger, O istorie a Chinei, Ed. Artemis

Spunem deunazi ca scrie o istorie a Statelor Unite intr-o carte de dimensiuni modeste e un pariu riscant. Unii insa sunt si mai ambitiosi, vor sa scrie istoria Chinei in vreo 200 de pagini.

Evident ca e foarte greu sa prinzi istoria Chinei, care are o cultura scrisa de cel putin 3 milenii, intr-un demers atat de "minimalist". Cartea sufera la capitolul urmaririi sistematice a unor fenomene importante penru istoria chineza. Este o abordare mai mult factuala, si evident si aceea spusa unor selectii discutbile. Totusi, autorul are un simt deosebit al detaliului pitoresc, si cartea este o lectura placuta, si, in definitiv, utila pentru cine nu are timp sa aprofundeze subiectul. 

De ce este Romania altfel?

Lucian Boia, De ce este Romania altfel, Humanitas 2012,

O carteaabia lansata, care este provocta de recentele tulburari politice de pe la noi. De ce nu reuseste Romania sa fie o tara "normala" in sensul occidental al noralitatii? O carte seu care incearca sa raspunda la aceasta intrebare. Cititorii familiarizati cu opera lui Lucian Boia vor gasi aici reluate o serie de idei dragi autorului, care explica, fara menajamene, din punct de vedere istoric, fenomenul numit Romania. O concluzie se impune, in orice caz cu discursuri sforaitoare, nationaliste, nu vom reusi sa rezovam problemele Romaniei, caci inainte de orice tratamen trebuie sa recunastem care ne sunt problemele.

O istorie a Statelor Unite

Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite, traducere Mihai Stoica, Artemis

Desigur a comprima istora Statelor Unite intr-o carte de dimensiuni medii este un demers riscant. Philip Jenkins reuseste sa selecteze dintr-o tematica atat de ofertanta principalele curente care au marcat istoria americana, sa sublinieze paticularismul acestei istorii precum si sa notifice cititorul asupra falselor legende create in jurul "mitului american".

Tinand seama de dezbaterea politica in curs de la noi un pasaj mi-a atras atentia:

" Pentru a impiedica supunerea guvernuluiunei schimbari radicale sub forta unei dorinte trecatoare a lectoratului (de pilda, in chestiunea anlarii datoriilor), constitutia stipula termene diferie pentru variatee elemente ale autoritatii alese, in speranta ca el putin o parte a guvernului sa ramana in functiune pina ce o anumita panica sa un entuzasm avea sa treaca.Toti mmbri amerei inferioare, Camera Reprezentantilor, trebuiau sa fie supusi alegerilor populare o data la doi ani, fiind astfel cel mai apropae de opinia publica. ... Senatorii urmau sa fie in serviciu timp de sase ani, cu o treime din intregul corp supus schimbarii o data la fiecare doi ani, prin rotatie.Presedintele era ales pe patru ani. In ramura judiciara, justitia federala era mai degreaba numita decat aleasa, servind pina la moarte, pna ce se retrageau sau pina ce erau inlaturati prin puere sub acuzare. ... natura mai putin receptiva a Senatului si a Curtii Supreme a impiedicat pe unii presedinti sau Congresul sa introduca o legislatie rapida sau nechibzuita."

Pasteis de nata

Pentru ca tot am auzit de aceste bunatati portugheze, mi-am zis sale incerc si eu.

Am cautat o reteta cat mai simpla.

Intai aluatul.

Ingrediene:

170g de faina

50 m apa rece

1/4 linguruta de sare

60 g unt rece

Se amesteca faina, sarea si cu apa si se amesteca se framanta pina se obtine un aluat. Lasati vreo jumatate de orasa se odihneasca. Apoi intindeti luatul intr-o forma de aproximativ 10X20 cm cam de 4-5 mm grosime.

Taiati unul in bucati mici si impartiti in trei "portii". Puneti o prima portie peste jumatate din suprafata aluatuui indoiti cealalta juatate deasupra si intideti din nou aluatul la aceeasi dimensiune. Repetati procedeul de inca 2 ori. Daca e pea cald si in timpul operatiunilor  untul se topeste de tot si incepe sa curga puneti aluatul in frigier si asteptati sa se intareasca, si reluati activiatea dupa ce s-a intarit.

Dupa ce ati pus ultima portie de unt si ati intins din nou la dimensiunea de 10x20 cm indoiti aluatul ca pe o rulada lunga de 10 cm, inveliti in folie si dati a frigider pentru vreo 30 de minute.

In timpul acesta faceti crema.

Ingrediente

25 g faina (vreo doua linguri, nu cu varf)

120g zahar

3 galbenusuri de ou

1 ou intreg

30 ml lapte

coaja de lamaie rasa

scortisoara macinata cam 1/2 lingurita

Amestecati faina cu zaharul si scortisoara.

Fierbeti laptele cu lamai rasa, si apoi strecurati ca sa obtineti laptele curat. Luati de pe foc. 

Puneti cam jumatate din cantitatea de lapte peste amestecul de faina si amestecati sa se dizolve. Apoi amestecati cu tot laptele.

Bateti usor ouale. Puneti cateva lingurite din amestecul cu lapte in oua si amestecati.

Apoi puneti ouale batute in amestecul de faina si lapte si amestecati bine. Crema astfel obtinuta (este destul de lichida, ca o smantana) se da la rece.

Preagatiti niste forme din cele care se folosesc pentru briose sau muffins. NU folositi forme de unica folosinta din carton sau hartie de copt pentru ca acelea nu fac fata la emperaturi de peste 220 grade si in acest caz va va trebui mai mult.

Scoateti aluatul de la frigider. Este sufiient pentru 8-10 prajituri. Taiati rulada de aluat intr-un numar corespunzator de felii pentru cate forme aveti.

Intindeti un pic aluatul pe masa de gatit presarata cu faina, si apoi ajutandu-va de degete, prin presare, folosind discul de aluat astfel obtinut, imbracati forma de briosa in aluat. 

Formele pregatite tineti-le la rece atat timp cat nu le dati la cuptor.

Umpleti formele cu crema, lasand o mica diferenta de nivel (crema creste un pic la copt).

Incingeti cuptorul la maximul pe care vi-l permite cuptorul. Orginal aceste prajituri se fac in cuptoare profesioniste care scot peste 300 grade. Cuptoarele de acasa nu au astfel de temperaturi disponible. Totusi nu disperati. Asteptati ca cuptorul sa fie bine incins. Dupa care puneti la copt prajiturile in partea cea mai de sus a cuptorului.Acolo se produce temperatura maxima din cuptor, probabil aproape de cele 300 de grade.

Se coc cam 10-15 minute. Crema trebuie sa faca buline maro, "arse"deasupra.

Snt diverse variante, cu arome imbunatatite, se numeste si Pasteis de Belem.