Dovlecei cu qinoa

Daca v-ati saturat de clasica umplutura de orez va propun o alternativa: qinoa.

Qinoa e o planta de tip cerealier cu origine in America Latina care are un continut mult bine balansat de aminoacizi, proteine, si fibre. Se gaseste la magazinele de tip "Plafar".

Ingrediente:

• 200 g qinoa,
• 4 dovlecei de marime medie,
• un ardei capia, 
• o ceapa,
• 4 linguri de ulei,
• un pumn de ciuperci din conserva,
• o cutie de pulpa de rosii,
• cateva boabe de ienibahar,
• sare si piper dupa gust,
• o legatura de marar
• o lingura de pesmet..

Se pune qinoa in apa sa se inmoaie pentru cel putin 4-5 ore. Dupa ce se inmoaie se spala in mai multe ape. Atentie, qinoa contine saponina (adica un fel de detergent) si daca nu o spalati bine o sa aiba un usor iz de sapun!

Intr-o oala se pune ceapa taiata marunt cu uleiul si qinoa sa se prajeasca un pic. Se adauga cupercile taiate marunt si ardeiul capia taiat in bucati mici. La final se adauga si jumatate din cutia de pulpa de rosii. Se fierbe un pic cu sucul de rosii si se ia de pe foc. Toata operatiunea dureaza maxim 10 minute.

Se taie dovleceii in jumatati pe lung. Se scobesc in forma de covata. Jumatate din cantitatea de miez se toaca marunt si se pune peste compozitia de qinoa. Se pune si mararul tocat marunt.

Se aseaza dovleceii intr-o tava si se umplu cu amestecul obtinut. Se pune in tava restul de pulpa de rosii, ceva ulei si putina apa. Se pune putin pesmet peste dovleceii umpluti.

Se da la cuptor la 160 de grade pentru 30-40 minute pina se inmoaie bine dovlecelul.

Praz cu masline

Ingrediente:

• 3 bucati praz,
• 4 linguri ulei,
• o ceapa,
• 4 ardei capia,
• o cutie de pulpa de rosii,
• un pahar de vin,
• 300 g masline cu samburi (200 fara),
• o lingura de boia de ardei,
• sare, piper alte condimente dupa inspiratie,
• o mana de patrunjel paoaspat.

Se taie ceapa marunt precum si ardeii in felii mici. Se pun cu uleiul la calit pentru vreo 5 minute. 

Se taie prazul rondele. Se pune peste ceapa calita, cu o cana de apa si se fierbe cam 15 minute. Se aduaga vinul, , sarea, piperul, condimentele, boiaua, pulpa de rosii si se mai fierb vreo 10 minute. Se pun si maslinele urmand a se mai fiebe 5 minute. Se opreste focul si adauga patrujelul. E gata si foarte gustos.

Ungar sau maghiar?

Citind istoria Slovaciei mi-a atras atenţia un amănunt. Pentru slovaci Statul Ungar (Uhorsko), adică vechea Ungarie multinaţională, este un lucru diferit de actualul stat ungar care are numele său propriu (Mad`arsko). Cum ar venit ungur şi maghiar nu sunt sinonime aşa cum sunt sesizate în limba română.

O astfel de bună diferenţiere a termenilor ar scuti şi istoriografia românească de multe note false.

Să luăm cazul lui Iancu de Hunedoara, pentru maghiari Hunyadi János. Istoriografia noastră face mare caz de ascendenţa românescă a personajului. Puţini istorici mai pun la îndoială această ascendenţă. Şi asta pentru că Hunyadi János, deşi nu era etnic vobind un maghiar, era cât se poate de ungur, adică pe deplin integrat în ierarhia, şi un demn reprezentant al nobilimii ungare. Ba chiar al castei nobile europene, dacă ţinem seama de cariera sa de a dreptul internaţională sub patronajul împăratului Sigismund de Luxembourg. A identifica în Iancu de Hunedoara un erou al istoriei românilor înseamnă a acorda semnificaţie istorică primordială unui dat genetic. O fi conţinând gena românească vreo fărâmă din geniul militar al lui Iancu, însă acesta s-a comportat toată viaţa lui ca un nobil ungur şi asta l-a caracterizat în primul rând.

Tot astfel ar trebui să vorbim despre Nicolaus Olahus ajuns arhiepiscop de Esztergom, adică cea mai importantă funcţie în ierarhia bisericească maghiară, figură importantă a contrareformei, şi a umanismului european. Cu toate rădăcinile româneşti revendicate chiar prin nume, el a fost un supus credicios al împăraţilor Habsburgi, cărorar le-a datorat promovarea şi chiar faptul că a ajuns la Bruxelles ca însoţitor al reginei văduve Maria de Habsburg, numită stadhouder al Flandrei. Ocazie care a condus la prietenia cu Erasmus din Rotterdam.

Istoria Ungariei este plină de eroi naţionali de origine nemaghiară, dar care sunt perfect integraţi în mitologia istorică a naţiunii maghiare şi este perfect deplasat a spune altceva. Miklós Zrínyi este un exemplu perfect. Croat de origine el este un erou naţional atât în calitate de comandat militar în luptele cu turcii, dar şi ca scriitor maghiar.

Deşi am spus că ascendenţa lui Iancu este recunoscută a fi românească, totuşi persistă şi alte interpretări. Susţinute de documente. Cronicile din vremea lui Matei Corvin povestesc că Iancu ar fi bastardul împăratului Sigismund de Luxembourg, ceea ce ar explica şi promovarea extraordinară a lui Iancu sub conducerea acestui împărat care era în acelaşi timp şi rege al Ungariei.

Povestea are însă o explicaţie. Matei Corvin, fiul lui Iancu, era după standardele vremii sale (sec al XV-lea, contemporan cu Ştefan cel Mare) un parvenit. Ajunsese rege, rege al Ungariei, fără să fie din familie regală, nici măcar dintr-o familie princiară, ci dintr-o familie nobilă obscură ridicată prin calităţile personale, geniale, ale tatălui său, pe culmi de putere şi bogăţie.

Cât de prost era văzut Matei Corvin de către celelalte familii regale stă mărturie faptul că, rămas văduv, a fost nevoie de un deceniu ca să i se găsească o soţie potrivită pentru că cererile sale de căsătorie erau refuzate de către celelalte curţi domnitoare, căci, deh, peţitorul nu era de familie bună. Aşa că bietul Matei a făcut orice ca să-şi îmbunătăţească pedigree-ul, inclusiv a pus sa se scrie ca tata-sau era fiu nelegitim al unui imparat. Incurcate caile politicii.

Intre Orient si Occident

Neagu Djuvara, Intre Orient si Occident, Humanitas, 2007,

Cărţi despre modernizarea românilor s-au mai scris. Din nefericire aceste cărţi sunt cu toate scrise pentru a demonstra ceva, fie că mersul istoriei românilor era unul inevitabil şi organic spre modernizare (istoriografia marxistă), fie, în direcţie opusă, spre a se demonstra că modernizarea a venit ca un tăvălug peste români, modernizare pentru care românii nu au fost pregătiţi, iar sechelele acestei modernizări forţate le simţim şi astăzi (curentul pesimiştilor îngrijoraţi de problemele tranziţiei contemporane).

Cartea lui Neagu Djuvara nu îşi propune să demonstreze nimic, ci doar să surprindă o anumită dinamică a trasnformării în istoria românilor de la sfârşitul sec.al XVIII-lea şi prima parte a sec. al XIX-lea. Dacă există vreo concluzie, aceasta este cea realizată în lumina celei mai moderne istoriografii, prin raportare la considerente de forţe, demonstrând că o clasă restrânsă de nobili-boieri, care îşi spuneau "naţionali" (denumire care trebuie privită cu rezervă), a acţionat în sensul modernizării ţărilor române, desigur şi într-un context internaţional favorabil, cu scopul de a prelua şi păstra puterea.

Blat de hrisca

Un blat uşor de făcut şi foarte gustos.

Ingrediente:

• 100 g făină de hrişcă,
• 100 g amidon,
• 6 ouă,
• o ceşcuţă de cafea de zahăr,
• un sfert de linguriţă de scorţişoară,
• un praf de sare,
• o linguriţă de praf de copt.

Se bat ouăle spumă. Se adaugă şi zahărul şi se bate cu ouăle ca să se omogenizeze bine. Cu mixerul e mai eficient.

Se adaugă făina, amidonul, praful de copt, scorţişoara şi sarea şi se amestecă energic ca să se omogenizeze, să nu facă cocoloaşe.

Se pune într-o tavă rotundă cu diametrul de 20 cm. 

Se coace la 200 grade (foc puternic aproape de maxim) pentru 30 minute.

Se poate face un tort cu gem de fructe de pădure ca umplutură şi frişcă ornamentaţie. sau cum vreţi dumneavoastră.

Unde s-a forma ca teolog Inocenţiu Micu

Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului - d. 22 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, întemeietorul gândirii politice românești moderne.

Acesta şi-a făcut studiile de teologie la Trnava pe teritoriul Slovaciei actuale. Trnava pare acum un oral neînsemnat dar trebuie menţionat că după ce turcii cuceriseră (1543) Estergom-ul, reşedinţa primatului Ungariei, acesta şi-a mutat sediul la Trnava (cu nume unguresc Nagyszombat). Că localitatea era un loc frecventat şi cunoscut românilor (cei ardeleni) dovadă este că Trnava are şi un nume românesc - Sâmbăta Mare.

Trnava pe acea vreme era deci principalul centru religios catolic al Ungariei.

Scurtă istorie a Slovaciei

Elena Mannova ( coord ), Scurtă istorie a Slovaciei, Ed. Enciclopedică, 2011

Semnalez ceea ce este probabil o premieră editorială la noi, o istorie a Slovaciei.

Cartea este una de înalt nivel ştiinţific, e în spate un grup de autori de cel mai înalt nivel academic. Dezvantajul, stilul un pic cam scortos al cartii. Explicabil, tinand seama de scopul urmarit, de a oferi o imagine echilibrata dincolo de polemicile posibile.

Slovacii sunt un popor care, din punctul unei abordari clasice a istoriei, nu se incadreaza in categoria popoarelor "făuritoare de istorie". Chiar şi comparativ cu situaţia românilor, slovacii sunt pe un nivel încă şi mai defavorizat din acest punct de vedere, pentru că românii au constituit nişte state, care, cu toate vicisitudinele istoriei, au supravieţuit şi au jucat un anume rol, fie şi modest, în politica internaţională.

Totuşi o istorie a Slovaciei prezintă un mare interes. Primul este acela de comparaţie. Şi românii şi slovacii sunt printre popoarele mici ale europei şi este interesant a se vedea evoluţia în paralel, cu posibilitatea de a trage concluzii interesante şi pentru destinul românesc dintr-o abordare comparativă. Mai mult, românii, în cazul Transilvaniei, au făcut parte cam din aceleaşi unităţi politice ca şi slovacii, aşa că provocările la care au trebuit să răspundă în istorie au fost similare.

Pe un alt plan, o istorie a Slovaciei este interesantă ca tip de abordare istorică. În lipsa unei constituiri statale, Slovacia este o creaţie foarte recentă a istoriei (fără a pune la socoteală momentul celui de la doilea război mondial vorbim de Slovacia abia din 1993), abordarea istoriei din perspectiva faptelor de putere politică şi socială cu accent etnico-statal este în mod forţat extrem de limitată ca posibilităţi. Într-un capitol privind problema istoriografiei Slovaciei, autorii recunosc că astfel de demersuri s-au făcut, însă rezultatul este unul neconvingător, o înşiruire de fapte absolut nerelevante din punct de vedere cultural (cultură privită ca totalitate de manifestări de civilizaţie). Abordarea potrivită în acest caz extrem al slovacilor, este aceea a multiculturalismului, a istoriei central-europene ca istorie a slovacilor, văzuţi ca parte a acestei istorii. Dacă viitorul va fi al unor State Unite ale Europei este posibil ca acest tip de abordare a istorie să devină norma. Autorii sunt convingători în a dezvălui Slovacia ca un spaţiu multicultural în mod organic, şi te îndeamnă să meditezi dacă nu cumva popoarele europei centrale nu sunt chiar mai bine pregătite decât vest-europenii pentru Europa unită.

Tarta cu nuci (raw)

Ingrediente:

pentru cosulet:

• o cana de migdale,
• 2-3 linguri de miere
• coaja rasa de lamaie

pentru crema

• o cana de miez de nuca
• o cana de curmale fara samburi

Se macina migdalele cat mai marunt se amesteca cu mierea si coaja de lamaie. Se framanta cu mana  

pina iese un aluat. Intr-o forma rotunda de 10 cm in diametru, tapetata cu hartie de gatit, se pune aluatul si se preseaza cu mina astfel incat sa se obtina forma de cosulet de tarta.

Pentru crema se macina nuca. Apoi se pun treptat in robot curmalele pentru a se obtine crema. Daca curmalele sunt foarte deshidratate se tin vreo 1/2 ora in apa.

Se umple cosuletul cu crema obtinuta. Deoarece am avut zmeura congelata am adaugat-o ca  decor si o nota de gust in plus.

Se lasa in frigider vreo ora. Apoi se poate scoate din forma si aseza pe un platou. Sunt cam opt portii.

Tot despre Obrenović

Familia Obrenović avea legături în tările române nu numai sentimentale, ci şi mult mai materiale, interese de afaceri. Milos Obrenović, principele Serbiei, investise în Valahia vreo două miliane de lei (e vorba de leul de cont folosit în Valahia corespunzător se pare unei monede mărunte olandeze cu mare circulaţie la un moment dat) căci pe la 1835 aflăm despre acestea din lichidarea afacerilor încurcate ale unui grec Cristea Sachelarie, supus austriac, care făcuse oficiul de intermediar. (după Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident, p.183)