Incident diplomatic moldo-grec inainte de revolutia de la pas'opt

Iată cum se rezolvau incidentele între naţiuni în vremurile de odinioară.

Să-l lăsăm tot pe Ion Ghica sa povestească:

"Mihai-vodă Sturdza, pe la anul 1842, ducându-se în voiaj în streinătate, încredinţase trebile domniei vărului şi ministrului său favorit, logofătului Costache Sturdza. Tot p-atunci consulul grecesc, lipsind şi el în concediu, lăsase cancelaria consulatului în seama unui dăscălaş anume Căminarache, om de casă şi de masă boierului Sturdza. Grecu, îngâmfat să se vadă el reprezentant de putere europeană, îmbracă haine cusute cu fir, îşi trânteşte în cap o şleapă cu pene, îşi pune spanga la brâu şi o pleacă să facă vizită oficială locotenentului de domn. Glumeţul Costache Sturdza, când îl vede gătit astfel, îl apucă râsul şi-l primeşte cu: 'Ce e asta, caraghiosule?''

Grecuşorul, nemulţumit de o asemenea primire, se supără, părăseşte salonul ministrului, se duce la consulat, dă bandiera elinească jos şi rupe relaţiunile cu guvernul Moldovei, declarând că s-a făcut ofensă regelui Othon, în persoana reprezentantului său.

Afacerea ajunge la Constantinopol, unde ministrul Greciei aleargă în toate părţile, cerând reparaţie de la Poartă, şi după trei luni de negocieri şi intervenire a mai multor puteri amice se hotărăşte ca postelnicul cel mare al Moldovei să se ducă în plină uniformă la consulatul elinesc din Iaşi, să esprime părerea sa de rău pentru neînţelegerea urmată şi după aceea să asiste la rădicarea steagului grecesc, care să se facă cu muzică şi cu onoruri militare.

După îndeplinirea acelor formalităţi, grecu, îmbrăcat iar cu uniforma ştiută, se duce să facă vizită locotenentului domnesc, şi atunci marele logofăt îl primeşte cu mâna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicându-i: 'Na, mascara, vino de sărută mâna'. Grecu i-a sărutat mâna şi astfel s-a închis incidentul. Caminarache a făcut chef mare în ziua aceea, că de trei luni fusese înţărcat de la masa bogată în mâncări bune şi vinuri alese a măreţului boier Costache Sturdza."

Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Litera, 2002, p.25-26

Mândria, mândrie, dar tot mai bună e sarmaua!