Clatite cu banane

Sunt mare consumator de clătite. Ştiu cum este după o "supradoză". Nu e prea plăcut. Deci am încercat variante care să mai uşureze situaţia în momentele când cad în păcatul lăcomiei.

Inspirat de reţetele raw am înlocuit laptele cu banane. Vă povestesc ce a ieşit.

Ingrediente:

• 2 banane
• 1 cana de faina de orez,
• 2 ouă
• 2-3 linguri de ulei
• 1 plic de praf de copt.

Am luat bananele şi le-am pasat bine într-un piure cât mai fin posibil. Piureul de banane l-am pus în două căni şi am completat cu apă cât să umplu cănile. Am amestecat bine ca să iasă o pastă.

Compoziţia de banane am amestecat-o cu făina de orez, ouăle şi uleiul. Dacă vi se pare că e prea gros mai puneţi apă. Trebuie să iasă cam ca o smântână de magazin. Se dă la rece vreo jumătate de oră.

În rest urmaţi indicaţiile de la clătite scoţiene .

Merge şi cu făină de grâu, dar cu făina de orez e mai dietetic.

Merge chiar şi fără ouă, dar sunt cam sfărâmicioase, şi parcă nu prea gustoase.

Nu numai că sunt mult mai uşoare pentru digestie, dar au şi un gust special şi parfum de la banane.

Unirea Principatelor şi "uniuni" sentimentale

Pentru că a fost sărbătorită Unirea Principateloria să vedem ce a făcut domnitorul unirii, Alexandru Ioan Cuza.

Mult iubitul personaj al istoriei noastre, principele Alexandru Ioan Cuza, era şi el om cu păcate lumeşti.

După ce se întoarce doar cu bacalaureatul de la Paris, se înscrie în armata moldavă. Deh! uniforma dădea bine la cucoane, şi asta era marea pasiune a tânărului ofiţer, nu învăţătura.

Nu avem fotografii a lui Cuza, dar din picturile epocii se poate trage concluzia că era bărbat frumos, cu trecere.

"Trecerea" şi slăbiciunea domniţelor pentru el, i-au adus şi succesul în carieră. 

La 16 martie 1857, îl găsim sublocotenent; la 24 martie, locotenent; la 24 aprilie - capitan, iar la 3 mai, făcut maior . Toate sub oblăduirea caimacamului Vogoride, prezentat în toate cărţile de istorie ca unealta turcilor în a pune beţe în roate priectelor unioniste ale vremii. La 24 iunie 1857, Cuza fiind unionist şi cu principii, îsi dă demisia pentru a protesta contra alegerilor pentru divanurile ad-hoc, măsluite de caimacam.

Surpriză însă, la 24 august 1859,  revine în armată fiind înaintat, de acelaşi Vogoride, la gradul de polcovnic (colonel). Primeşte şi funcţia de ajutor al Hatmanului Militiei (oastei) Moldovei.

Cariera fulminantă a lui Cuza în armată, şi iertarea ce se bucură din partea mai marelui ţării, are însă o explicaţie: Cocuta Vogoride, nascuta Conachi, sotia caimacamului Nicolae Vogoride. Aceasta se pare că avea mare slăbiciune pentru Cuza, iar Vogoride pentru soţia sa, lanţul slăbiciunilor, ce mai.

Povestea de amor care a marcat viaţa lui Cuza a fost însă cea pentru Maria Catargiu-Obrenović, care i-a năcut şi doi fii. Nu i-a fost soţie, dar a fost persoana cu care l-au găsit conspiratorii în noaptea de 11 februarie 1866 când Cuza a fost îndepărtat de la conducerea României (George Potra, Din Bucurestii de ieri, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1990, vol. I, pag. 507). Maria Catargiu-Obrenović a fost şi cea care se afla în trăsura ce-l ducea pe principe în exil după îndepărtarea sa din tron. Soţia , Elena Cuza, a venit abia mai târziu cu un alt transport.

Maria Catargiu-Obrenović e un personaj internaţional. E a fost căsătorită cu Miloš Obrenović din familia domnitoare a Serbiei  Obrenović. Fiul rezultat din această căsătorie, Milan Obrenović  a devenit Milan IV prinţ domnitor al Serbiei între 1868 şi 1882. şi apoi a luat titlul de rege al Serbiei sub numele de Regele Milan I (1882-1889). Adică primul rege al Serbiei era pe jumătate român. 
Se pare că celor din dinastia Obrenović le plăceau moldovencele pentru că şi Milan Obrenović s-a însurat cu Natalie Keşco fiica unui boier basarabean, colonel în armata rusă, Petru/Piotr Keşco şi a Pulcheriei Sturdza din renumita familie ce domnise în Moldova.

Incident diplomatic moldo-grec inainte de revolutia de la pas'opt

Iată cum se rezolvau incidentele între naţiuni în vremurile de odinioară.

Să-l lăsăm tot pe Ion Ghica sa povestească:

"Mihai-vodă Sturdza, pe la anul 1842, ducându-se în voiaj în streinătate, încredinţase trebile domniei vărului şi ministrului său favorit, logofătului Costache Sturdza. Tot p-atunci consulul grecesc, lipsind şi el în concediu, lăsase cancelaria consulatului în seama unui dăscălaş anume Căminarache, om de casă şi de masă boierului Sturdza. Grecu, îngâmfat să se vadă el reprezentant de putere europeană, îmbracă haine cusute cu fir, îşi trânteşte în cap o şleapă cu pene, îşi pune spanga la brâu şi o pleacă să facă vizită oficială locotenentului de domn. Glumeţul Costache Sturdza, când îl vede gătit astfel, îl apucă râsul şi-l primeşte cu: 'Ce e asta, caraghiosule?''

Grecuşorul, nemulţumit de o asemenea primire, se supără, părăseşte salonul ministrului, se duce la consulat, dă bandiera elinească jos şi rupe relaţiunile cu guvernul Moldovei, declarând că s-a făcut ofensă regelui Othon, în persoana reprezentantului său.

Afacerea ajunge la Constantinopol, unde ministrul Greciei aleargă în toate părţile, cerând reparaţie de la Poartă, şi după trei luni de negocieri şi intervenire a mai multor puteri amice se hotărăşte ca postelnicul cel mare al Moldovei să se ducă în plină uniformă la consulatul elinesc din Iaşi, să esprime părerea sa de rău pentru neînţelegerea urmată şi după aceea să asiste la rădicarea steagului grecesc, care să se facă cu muzică şi cu onoruri militare.

După îndeplinirea acelor formalităţi, grecu, îmbrăcat iar cu uniforma ştiută, se duce să facă vizită locotenentului domnesc, şi atunci marele logofăt îl primeşte cu mâna întinsă, răsturnat într-un fotoliu, zicându-i: 'Na, mascara, vino de sărută mâna'. Grecu i-a sărutat mâna şi astfel s-a închis incidentul. Caminarache a făcut chef mare în ziua aceea, că de trei luni fusese înţărcat de la masa bogată în mâncări bune şi vinuri alese a măreţului boier Costache Sturdza."

Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Litera, 2002, p.25-26

Mândria, mândrie, dar tot mai bună e sarmaua!

Placinta cu bostan

Nu ma pot abtine sa nu arat si placinta de bostan.

Pentru foi urmati reteta de la placinta de mere.

Pentru umplutura lucrurile sunt putin diferite.

Va trebuie cam 1,5 kg - 2 kg de bostan cumparat in piata.

Taiati in bucati mai mici si puneti feliile la cuptor pentru 30 de minute la 170 grade. Bostanul este foarte zemos si prin coacere eliminati din apa.

Indepartati coaja. Trebuie sa mai aveti cam 1-1,2 kg de miez. Dati-l prin razatoarea mare sau chiar taiati in cuburi mici. Amestecati cu scortisoara. Fiind, spre deosebire de mere, foarte dulce nu are nevoie de zahar..

Cartea lui Saladin

 Tariq Ali, Cartea lui Saladin, Humanitas, 2011

Un roman istoric despre Saladin, eroul lumii arabe in calitatea sa de personaj care a condus lupta musulmanilor de alungare a cruciatilor din Orientul apropiat, cu marea izbanda de a relua cetatea Ierusalimului de la acestia.

Cartea are un fir narativ compus cam scolareste: un scrib consemneaza povestile despre Saladin, iar pentru diversitate totul este impanat cu o intriga de harem.

Totusi viata sultanului Saladin, precum si exotismul lumii sale sunt suficient de interesante ca sa tina cititorul in priza. 

Saladin e un personaj usor de manipulat propagandistic. Pe de o parte este un erou care indeamna la unitatea musulmanilor impotriva mai puternicilor crestini, un mesaj mereu actual si puternic in lumea musulmana. Pe de alta parte, Saladin a manifestat in multe situatii toleranta, deci se poate lansa si un mesaj de toleranta printre musulmani in numele sau.

Cea mai indrazneata idee lansata de autor este aceea ca lumea musulmana este slaba prin aceea ca jumatate din popukatia sa este in afara vietii active: femeile. Si incearca sa lanseza o dezbatere precum ca in religia islamica originara nu exista vreo interdictie pentru femei de a lua parte la viata activa.

Fioroasa armată turcească

Mai toate scrierile istorice de pe la noi nu uită să sublinieze suferinţele pricinuite poporului român de către oştile otomane. Nu zic că nu o fi fost aşa (oştirile în campanie, de orice naţie, sunt prilej de suferinţe chiar şi în vremurile de astăzi mult mai preocupate de disciplina ostaşului), dar lucrurile trebuie nuanţate. Iata o descriere a armatei otomane în Bucureşti (e drept dintr-o perioadă de decădere a puterii sultanilor, pe la 1820) făcută de Ion Ghica:

"... dar ni s-a spus că au pornit pe la amiazi, soitarii înainte îmbrăcaţi în haine pestriţe, cu coade de vulpi la căciuli, jucând chiocecurile, strâmbându-se la lume pe uliţă, şi făcând fel de fel de caraghioslâcuri; după dânşii veneau meterhaneaua şi tumbechiuurile în sunetul surlelor şi tobelor, şi în urma oastea, fiecare turc având pe umeri sau pe  cealma câte o pisică, o maimuţă sau un coroi. Răutăţi n-au făcut, dar speria lumea, dând dezghinuri cailor şi trăgând la pistoale în semn de bucurie"

Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Litera, 2002, p.212

Salata cu rosii uscate, urda si spanac

O idee de salata luata dintr-o calatorie in Grecia.

Cantitatile sunt dupa ochiul si pofta fiecaruia:

Ingrediente:

• spanac de preferinta cu frunza mica tanar (baby)
• rosii uscate
• miez de nuca maruntit
• urda
• ulei de masline
• sare.

Se amesteca si pofta buna!