Vlad Tepes si Dracula

De pe ici-colo citesc despre cum istorici mai putini inspirati au incurcat si mai mult lucrurile in chestiunea lui Dracula si Vlad Tepes.

Iata un exemplu despre activitatea lui Radu Florescu si mitul lui Dracula

... acesta din urmă însă american, profesor la Boston, venea din când în când în ţară să tipărească tot felul de chestii, făcea banii pe din două cu un fotograf, Miclea îl chema, fotograful lucra bineînţeles pentru securitate. ... Între altele, Radu junior a scos, în colaborare cu un irlandez, unul Mc Nally, nişte cărţulii despre Vlad Ţepeş, vorba vine Vlad Ţepeş, scria acolo despre Dracula, se căznea să-l facă cât mai asemănător cu vampirul. Nu-şi prea scoteau banii, făceau de aceea amândoi, cu rândul, turnee de conferinţe despre Dracula, asta prin statele din Munţii Stâncoşi, în Colorado, Montana, Oregon, pe acolo mai ţin chestii din astea. Pe afişe scria « DRACULA TRĂIEŞTE ! ÎNVIEREA LA ORELE 8.00 FIX. SALA BISERICII MORMONE. INTRAREA 5 $”. Doi vlăjgani aduceau pe podium un sicriu, deşurubau capacul, şi ieşeau, în fund se auzea o muzică fioroasă. La un moment dat se stingea lumina, lumea se foia, copiii ţipau, se aprindea un reflector verde, capacul sălta uşor, se ridica din coşciug Florescu, în capul oaselor, avea pe el un giulgiu alb-verzui. Era Florescu înalt, ciolonos, cu faţa ciupită rău de vărsat, ca mâncată de viermi, ochii în fundul capului, făcea paralele…

Radu Constantinescu „ O sută de istorioare cu istoricii Epocii de Aur”

Briosa

Pentru ca e sezonul cozonacilor am ales sa incerc varianta frantuzeasca: Briosa. 

Ingrediente

• 375 g faina
• 6 oua (5 pentru compozitie unul pentru uns la final)
• 175 g unt unmuiat la temperatura camerei
• 1 ingurita si jumatate de sare
• o lingura de zahar
• 4 linguri de lapte
• un pachet de 25 g drojdie de bere
• putina apa

Activati drojdia punand laptele usor incalzit impreuna cu zaharul si 50 g de faina intr-o cana. Amestecati, adaugati si putina apa, cat sa cuprinda compozitia, si lasati la cald acoperit.
Drojdia se activeaza si compozitia se va umfla in 10 -15 minute cat sa dea pe afara.

Puneti restul de faina si sarea intr-un vas mare in care sa puteti framanta. Faceti in mijloc o gaura, unde turnati amestecul de drojdie si 5 oua usor batute. Incepeti sa incorporati ingredientele aducand faina dinspre margine spre centru. Framantati bine. Aluatul este destul de lipicios, spre deosebire de cel de paine care atunci cand este bine framantat se dezlipeste de peretii vasului, insa trebuie framantat suficient cat sa se lege bine, daca este luat din vas si lasat sa cada, sa ramana mai mult sau mai putin "o bucata". Cand e adus la aceasta consistenta ungeti mainile cu ulei si adunati bine aluatul intr-o "minge", si puneti la crescut intr-un vas acoperit, intr-un loc cald. Trebuie lasat sa creasca pina isi dubleaza volumul. Asta inseamna cel putin o ora, dar poate fi si mai mult, in functie de temperatura locului.

Cand a crescut suficient, framantati un pic pina aluatul se dezumfla. Taiati untul in bucati mici si introduceti-l in aluat framantand  cu degetele bine, pina tot untul se omogenizeaza cu aluatul.

Daca vreti sa imbogatiti reteta adaugand stafide, fructe uscate, acum este momentul sa le amestecati si pe ele.

Pregatiti o forma (eu am una rotunda de 17 cm diametru, se potriveste perfect la aceste cantitati), tapetata cu hartie de copt sau unsa cu unt. Puneti compozitia in tava. Lasati sa mai creasca in tava vreo 30 de minute.

Dati la copt la 200 grade (foc iute spre maxim). Trebuie copt 25-30 de minute. Exista riscul sa se arda prea tare sus, acoperiti cu o folie sau reglati directia de coacere daca va permite cuptorul.

Conform retetei originale nu este un desert. Briosa este o paine de "boieri" ca sa zicem asa. Puteti insa sa o indulciti cu cateva linguri de zahar si se va apropia de cozonacul nostru.

Pentru un sac de oase

Lluis-Anton Baulenas, Pentru un sac de oase, Meteor Press, 2011

O carte din seria celor care incearca sa ne spuna ca siluirea libertatii si demnitatii umane este lucrul cel mai cumplit. O carte scrisa de un catalan din perspectiva catalana, despre suferinta indurata in timpul dictaturii franchiste. Autorul nu este neaparat un om de stanga, dar este in primul rand unul dintre cei care cred in valoarea omului.

In ciuda catorva note false in construirea dialogului, povestea este una puternica, cu aer de tragedie greaca, unde sfarsitul este previzibil tragic, dar tragedia este necesara ca afirmare a demnitatii umane chiar dincolo de moarte. Este povestea lui Genis Aleu, un locuitor al Barcelonei, desfasurata in doua planuri, unul ce al adolescentei petrecute in vremea razboiului civil din Spania (1938-1939)  si imedit dupa ocuparea Barcelonei de catre franchisti, si un al doilea plan, calatoria tragica spre implinirea unei promisiuni facute tatalui muribund de a ingropa crestineste ramasitele unui tovaras de lagar de prizonieri, victima a razbunarii franchistilor. O carte care va va tine prinsi, prin talentul scriitorului de a pendula intre tablourile celor doua planuri, care construiesc intr-o tensiune masurata dar captivanta, un final tragic dar in acelasi timp victorios, prin afirmarea demnitatii umane.

Istoria Lituaniei

Istoria Lituaniei, Silviu Miloiu , Florin Anghel , Veniamin Ciobanu , Zigmantas Kiaupa, Editura Cetatea de Scaun, 2011,

Lituania are o istorie care merită să fie cunoscută, mai ales că a fost în contact o bună perioadă şi cu istoria românilor (mai precis cu istoria Moldovei).

Între secolele 14 şi 16 Lituania a fost o mare putere ale cărei stăpâniri se întindeau până la graniţa Moldovei. Istoriografia noastră foarte aproximativă vorbeşte de relaţiile cu Polonia, deşi mai corect este să vorbim de relaţiile Moldovei cu Lituania care se afla într-o uniune personală cu Polonia (regele Poloniei era în acelaşi timp şi Mare Duce al Lituaniei, însă cele două state aveau organizare separată, armate separate, chiar şi politică externă separată de multe ori).

Fapt încă şi mai interesant lituanienii prin secolul al XVI-lea îşi inventaseră o descendenţă valahă! Cum Renaţterea adusese la modă rădăcinile Romane, lituanieinii şi-au găsit şi ei astfel de rădăcini pe filieră valahă. Astfel, se susţinea foarte des şi cu toată seriozitatea, că descendenţii coloniştilor romani din Dacia, datorită invaziilor barbare, ar fi migrat spre Marea Baltică, şi din ei s-ar trage lituanienii. Sigur teoria a fost infirmată mai târziu, între limba lituaniană şi limba latină e greu de găsit similitudini în afara unor împrumuturi de dată mai recentă, însă ...încurcate sunt cărările istoriei.

O istorie a Chinei

Rayne Kruger, O istorie a Chinei, Ed. Artemis

Spunem deunazi ca scrie o istorie a Statelor Unite intr-o carte de dimensiuni modeste e un pariu riscant. Unii insa sunt si mai ambitiosi, vor sa scrie istoria Chinei in vreo 200 de pagini.

Evident ca e foarte greu sa prinzi istoria Chinei, care are o cultura scrisa de cel putin 3 milenii, intr-un demers atat de "minimalist". Cartea sufera la capitolul urmaririi sistematice a unor fenomene importante penru istoria chineza. Este o abordare mai mult factuala, si evident si aceea spusa unor selectii discutbile. Totusi, autorul are un simt deosebit al detaliului pitoresc, si cartea este o lectura placuta, si, in definitiv, utila pentru cine nu are timp sa aprofundeze subiectul. 

De ce este Romania altfel?

Lucian Boia, De ce este Romania altfel, Humanitas 2012,

O carteaabia lansata, care este provocta de recentele tulburari politice de pe la noi. De ce nu reuseste Romania sa fie o tara "normala" in sensul occidental al noralitatii? O carte seu care incearca sa raspunda la aceasta intrebare. Cititorii familiarizati cu opera lui Lucian Boia vor gasi aici reluate o serie de idei dragi autorului, care explica, fara menajamene, din punct de vedere istoric, fenomenul numit Romania. O concluzie se impune, in orice caz cu discursuri sforaitoare, nationaliste, nu vom reusi sa rezovam problemele Romaniei, caci inainte de orice tratamen trebuie sa recunastem care ne sunt problemele.

O istorie a Statelor Unite

Philip Jenkins, O istorie a Statelor Unite, traducere Mihai Stoica, Artemis

Desigur a comprima istora Statelor Unite intr-o carte de dimensiuni medii este un demers riscant. Philip Jenkins reuseste sa selecteze dintr-o tematica atat de ofertanta principalele curente care au marcat istoria americana, sa sublinieze paticularismul acestei istorii precum si sa notifice cititorul asupra falselor legende create in jurul "mitului american".

Tinand seama de dezbaterea politica in curs de la noi un pasaj mi-a atras atentia:

" Pentru a impiedica supunerea guvernuluiunei schimbari radicale sub forta unei dorinte trecatoare a lectoratului (de pilda, in chestiunea anlarii datoriilor), constitutia stipula termene diferie pentru variatee elemente ale autoritatii alese, in speranta ca el putin o parte a guvernului sa ramana in functiune pina ce o anumita panica sa un entuzasm avea sa treaca.Toti mmbri amerei inferioare, Camera Reprezentantilor, trebuiau sa fie supusi alegerilor populare o data la doi ani, fiind astfel cel mai apropae de opinia publica. ... Senatorii urmau sa fie in serviciu timp de sase ani, cu o treime din intregul corp supus schimbarii o data la fiecare doi ani, prin rotatie.Presedintele era ales pe patru ani. In ramura judiciara, justitia federala era mai degreaba numita decat aleasa, servind pina la moarte, pna ce se retrageau sau pina ce erau inlaturati prin puere sub acuzare. ... natura mai putin receptiva a Senatului si a Curtii Supreme a impiedicat pe unii presedinti sau Congresul sa introduca o legislatie rapida sau nechibzuita."

Pasteis de nata

Pentru ca tot am auzit de aceste bunatati portugheze, mi-am zis sale incerc si eu.

Am cautat o reteta cat mai simpla.

Intai aluatul.

Ingrediene:

170g de faina

50 m apa rece

1/4 linguruta de sare

60 g unt rece

Se amesteca faina, sarea si cu apa si se amesteca se framanta pina se obtine un aluat. Lasati vreo jumatate de orasa se odihneasca. Apoi intindeti luatul intr-o forma de aproximativ 10X20 cm cam de 4-5 mm grosime.

Taiati unul in bucati mici si impartiti in trei "portii". Puneti o prima portie peste jumatate din suprafata aluatuui indoiti cealalta juatate deasupra si intideti din nou aluatul la aceeasi dimensiune. Repetati procedeul de inca 2 ori. Daca e pea cald si in timpul operatiunilor  untul se topeste de tot si incepe sa curga puneti aluatul in frigier si asteptati sa se intareasca, si reluati activiatea dupa ce s-a intarit.

Dupa ce ati pus ultima portie de unt si ati intins din nou la dimensiunea de 10x20 cm indoiti aluatul ca pe o rulada lunga de 10 cm, inveliti in folie si dati a frigider pentru vreo 30 de minute.

In timpul acesta faceti crema.

Ingrediente

25 g faina (vreo doua linguri, nu cu varf)

120g zahar

3 galbenusuri de ou

1 ou intreg

30 ml lapte

coaja de lamaie rasa

scortisoara macinata cam 1/2 lingurita

Amestecati faina cu zaharul si scortisoara.

Fierbeti laptele cu lamai rasa, si apoi strecurati ca sa obtineti laptele curat. Luati de pe foc. 

Puneti cam jumatate din cantitatea de lapte peste amestecul de faina si amestecati sa se dizolve. Apoi amestecati cu tot laptele.

Bateti usor ouale. Puneti cateva lingurite din amestecul cu lapte in oua si amestecati.

Apoi puneti ouale batute in amestecul de faina si lapte si amestecati bine. Crema astfel obtinuta (este destul de lichida, ca o smantana) se da la rece.

Preagatiti niste forme din cele care se folosesc pentru briose sau muffins. NU folositi forme de unica folosinta din carton sau hartie de copt pentru ca acelea nu fac fata la emperaturi de peste 220 grade si in acest caz va va trebui mai mult.

Scoateti aluatul de la frigider. Este sufiient pentru 8-10 prajituri. Taiati rulada de aluat intr-un numar corespunzator de felii pentru cate forme aveti.

Intindeti un pic aluatul pe masa de gatit presarata cu faina, si apoi ajutandu-va de degete, prin presare, folosind discul de aluat astfel obtinut, imbracati forma de briosa in aluat. 

Formele pregatite tineti-le la rece atat timp cat nu le dati la cuptor.

Umpleti formele cu crema, lasand o mica diferenta de nivel (crema creste un pic la copt).

Incingeti cuptorul la maximul pe care vi-l permite cuptorul. Orginal aceste prajituri se fac in cuptoare profesioniste care scot peste 300 grade. Cuptoarele de acasa nu au astfel de temperaturi disponible. Totusi nu disperati. Asteptati ca cuptorul sa fie bine incins. Dupa care puneti la copt prajiturile in partea cea mai de sus a cuptorului.Acolo se produce temperatura maxima din cuptor, probabil aproape de cele 300 de grade.

Se coc cam 10-15 minute. Crema trebuie sa faca buline maro, "arse"deasupra.

Snt diverse variante, cu arome imbunatatite, se numeste si Pasteis de Belem.

Romania, tara de frontiera a Europei

Lucian Boia, Romania, tara de frontiera a Europei, Humanitas, Ed. a IV-a 2012

Este o carte care contine tot ceea ce se spune "decent" despre istoria Romaniei. Este o carte scrisa cu gandul de a explica Romania strainilor, din punct de vedere istoric. O misiune nu tocmai usoara pentru ca din  nefericire istoriografia romaneasca insista asupra unor teme de-a dreptul deconcertante pentru oricine se vrea sa se aproprie de Romania si istoria ei.

Asa cum arata si titlul Romania este o tara a frontierei, nu numai ca astazi in mod administrativ este o frontiera a Uniunii Europene, ci si in sensul ca a fost permanent in un spatiu de confluente. Desi istoriografia romaneasca tinde sa sublinieze particularismul romanesc, probabil singurul particularism autentic este cel al adaptabilitatii romanilor la orice curente si mode cu care au venit in contact, si au fost multe fara indoiala.

Si pentru amuzament, celebrul tablou reprezentand Romania de la 1848 a avut ca model pe Maria Rosetti, care era de fapt Mary si foarte englezoaica, si e pictata de Rosenthal, un ungur din comunitatea evreiasca. Ce poate exprima mai bine faptul ca Romania este o sinteza din cele mai diverse elemente?

Pliculetul Minervei

Umberto Eco, Pliculetul Minervei, Humanitas 2011,

O colectie de articole ale lui Umberto Eco ce au aparut in L'Espresso. Chiar daca sunt atinse de placuta patina a efemerului unor evenimente, Umberto Eco nu poate fi decat interesant. 

Oare de ce Titanicul a fost un asa mare succes? Vi se raspunde aplicand tehnicile de analiza ale operelor destructurate/dezarticulate. Sunt vedetele imagini ale unui curent la moda sau vedetele impun o imagine la moda? Pai asta este una dintre problemele centrale ale operei lui Umberto Eco, relatia dintre semn si semnificat.

Totul scris cu umor si intorsaturi neasteptate (Henric al VIII-lea isi trimitea calaul ca sa execute divorturile).

Si poate cel mai plin de invataminte este ultimul eseu din carte , un colocviu imaginar despre cum ne pregatim pentru inevitabila noastra disparitie. Simplu. Atingand intelepciunea de a realiza ca toti cei din jurul nostru sunt niste dobitoci. 

Biscuiti cu smochine si seminte de fenel

Tocmai intors din sudul Italiei mi-am dorit sa repet acasa un dulce intalnit pe acolo: biscuiti cu smochine si seminte de fenel.

Ingrediente:

- 125 g unt la temeperatura camerei,
- 125 g zahar,
- 225 g faina alba,
- 2 galbenusuri de ou,
- 50 grame smochine uscate (vreo 5-6 smochine) taiate bucati mici,
- 2 lingurite de seminte de fenel macinate (se gasesc la magazine tip plafar pentru ceai)
- un praf de sare

Cantitatile sunt pentru 12-18 biscuiti depinde de forma si grosimea pe care o doriti.

Productie usoara. Se amesteca untul cu zaharul cu ajutorul mixerului pina capata un aspect cremos. Se adauga galbenusurile batute si apoi faina si se amesteca bine. la sfarsit se pun bucatile de smochine si semintele de fenel.

Aluatul se intinde pe o suprafata presarata cu faina si se taie biscuitii in forma dorita.

Se dau la cuptorul incins la 180 grade pentru 15 minute.

Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989 Geniul Carpatilor

Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceausescu 1965-1989 Geniul Carpatilor, traducere Vasile Moga, Polirom, 2011

Recunosc ca sunt pasionat de cartile de istorie si inca si mai pasioat de cele care au ca obiect studiul comunismului.

Ceausescu iata ca a devenit un fel de imagine exemplara  a dictatorului comunist. Subiectul pasioneaza pe istorici, fiind de aceasta data un polonez cel care abordeaza o astfel de analiza istorica. Mai demult citeam cartea lui Thomas Kunze, Ceausescu o biografie.

Evident ca exista o tentatie compratista care este foarte utila in cerctarea istorica, o comparatie intre comunismul "nostru" si comunismul "lor" (polonez, est-german). Utila pntru ca ne scoate din orizontul marginit al frustrarilor si justificarilor personale sau personalizate indreptandu-ne spre calea unei cunoasteri reale. Din pacate comunismul romanesc se dovedeste a fi produs un caz aberant nu numai in raport cu regulile general acceptate ale societatilor nomale, libere, ci si raportat la alte cazuri de state unde s-a aplicat socialismul real.

Mai mult, Burakowski merege pe linia stdiilor foarte moderne care se bazeaza pe diagnosicul relatiilor de putere si lanseaza (si sustine cu argumente) o ipoteza care explica succesul dictaturii ceausiste: acesta se bazeaza pe faptul ca sistemul de putere consacrat sub aceasta dictatura a asigurat, in spatele decorului cultului personalitatii, o iresponsabilitate si impunitate aproape desavarsita clasei coducatoare (clasei politice ca sa o numim in termeni contemporani) pentru actele sale. Vazand apetenta clase politice romanesti actuale pentru iresponsabilitate fata de actele sale parca tind sa-i dau dreptate lui Burakowski.

Paine cu semola di grano duro rimacinata

Graul dur este graul folosit pentru paste. Este un tip de grau mai bogat in proteine. Poate fi folosit si la patiserie sau facut paine. Faina are o culoare galbuie, care este mprumutata si produselor finale. Produsele finale au o consistenta mai elastica decat cele obtinute din grau normal. O consistenta foarte placuta, de altel. Creste insa mai greu, asa ca din motive de timp am amestecat in proportie 50%-50% cu faina normala.

Am folosit reteta de la paine de alac, cu singura modificare ca acum au fost 350 grame de semola de grau dur si 350% grame de faina normal.

Vedeti cam ce a iesit.

Istanbul

Orhan Pamuk, Istanbul, Polirom, 2011

Poate fi Istanbulul un oras sentiment, un oras emblem culturala precum este Parisul, Londra sau alte capitale Europene? Orhan Pamuk demonstreza ca da, Istanbulul este mai mult decat o aglomerare de cladiri, cu un urbanism indoielnic, este in primul rand o stare de spirit. O carte care vine oarecum logic in urma "Muzeului inocentei", care avea ca decor pentru  povestea unei iubiri dramatice acelasi Istanbul. "Istanbul" este o autobiografie, unde personajul este mai putin autorul cat devenirea culturala, si perceptia unui Istanbul care traieste drama modernizarii abrupte si nostalgia traditiei. Un model cum pana unui scriitor de geniu, poate transforma un colt de lume cu care istoria a fost mai putin generoasa in a-l propulsa in primul rand al culturii mondiale contemporane, intr-un loc emblematic si universal.

Halva turceasca

Halvaua turceasca imi aminteste de parfumurile copilariei, prajeli dulci care umpleau bucataria de mirosuri cu promisiuni. Nu e vorba de prajitura ca la mama acasa, ci de prajitura ca la "tata acasa" pentru ca, probabil indemnat si de simplitatea retetei, responsabil de "productie" era tata. Mai jos o reteta oarecum imbunatatita fata de cea de demult, dar la fel de savuroasa.

Ingrediente:

• 200 ml lapte,
• 200 ml apa,
• 1 lingurita de scortisoara macinata,
• 1 praf de cardamon,
• 150 grame gris
• 50 g unt,
• 150 g zahar,
• 70 g migdale (sau nuci, sau altele asemanatoare)

Intr-un vas puneti laptele, apa, 1/2 lingurita de scortisoara, cardamon si 100 g zahar sa fiarba pina se topeste zaharul. Tineti apoi vasul in apropierea focului ca sa ramana cald.

Intr-un alt vas (cel mai bun unul de tuci) puneti untul la topit apoi adaugati grisul. Lasati focul mic. Prajiti grisul in unt, amestecand din cand in cand pina capata o culoare galbuie. Dureaza cam 15 minute.

Tocati marunt migdalele. Jumatate din cantitate puneti peste gris si mai lasati 5 minute la prajit, amestecand. Turnati apoi amestecul lichid peste gris. Amestecati energic. Se obtine foarte rapid un amestec de consistenta unei mamaligi ceva mai moi. Puneti si restul de zahar (50 g) si 1/2 lingurita scortisoara.  Amestecati si luati de pe foc.

Puneti amestecul intr-o forma (eu am folosit o tava de copt mica de chec, care se potriveste perfect la aceste cantitati)

Nivelati si decorati cu restul de migdale. Se poate pudra cu putina scortisoara macinata. Lasati sa se raceasca. Devine consistent si se poate taia on felii.

Rusia, 1815 - 1881

Sherman Rusell, Rusia, 1815 - 1881, ALL

O carte din colectia Acces la Istorie, colectie pe care o recomand. Daca va intereseaza un anume subiec al istoriei dar nu aveti timp sa citit tomuri groase, cartile din aceasta colectie rezolva problema. Sunt introduceri foarte seriaose si bine facute intr-o anume problematica istorica care va pot da cunostintele minime necesare pentru a aborda acea problema.

In particular cartea de spre Rusia, se fereste de o mare provocare prvind istoriile despre Rusia in sec.al XIX-lea si anume acela al dezbaterii din perspectiva Revolutiei Bolsevice din 1917. Multi autori sunt tentati sa vada sec. al XIX-lea rus ca o pregatire a Revolutiei comuniste, ceea ce este profund gresit, oamenii de atunci au actionat din cu totul alte motive decat " o pregatire pentru bolsevism"

Tarta de Ibiza

Flao d Eivissa este o prajitura traditionala din celebra insula si, prin extensie, in Catalunia. Este o prajitura pregatita traditional cu ocazia sarbatorilor pascale, fiind un echivalent pentru Pasca de la noi. 

Pentru aluat va trebuie:

• 280 grame faina
• 1 lingurita de anason macinat,
• 60 ml lichior de anason (Ouzo e un astfel de lichior. Daca nu aveti merge si orice tuica fiarta cu o lingurita de anason)
• 60 ml ulei
• 2-3 linguri de apa.

Pentru umplutura:

• 400 g branza de vaca dulce (reteta originala e cu branza de capra)
• 3 oua
• 170 g zahar
• coaja de la o lamaie rasa,
• cateva frunza de menta

Aluatul se face amestecand pur si simplu ingredientele in castron adaugand treptat apa cat aluatul sa fie suficient de elastic ca sa se poata modela in forma de tarta, dar sa nu devina lipicios.

Intr-o tava rotunda de cam 20 cm diametru,cu hartie de copt, puneti aluatul, dand forma de tarta prin presare.

Pentru umplutura, frecati branza ca sa devina mai cremoasa, sa se sparga "bulgarasii"

Amestecati apoi zaharul si coaja de lamaie. La final puneti ouale si menta si amestecati bine.

Se umple tarta cu rezultatul (care e semivascos).

Se da la cuptor la 180 grade pentru 30 de minute.

Amestecul dintre gustul de branza parfumata cu lamaie si gustul de anason de la coca este unul deosebit.

23 august 1949 - fapt divers

Aflăm că în comuna Corni satul Urlesti judetul Covurlui a luat fiinţă GAC-ul “23 August”. Iniţial sătenii ceruseră permisiunea să-l numească “Gheorghiu-Dej” însă acesta le-a răspuns recomandându-le numele de “23 August”.[1]         

          Se scriu poezii precum “Cântec pentru 23 August” de Maria Banuş în care se vorbeşte de : “Dragostea fierbinte/Pentru marele Stalin/Dascăl şi părinte” .[2]

          Se decernează decoraţii .Listele beneficiarilor ocupă pagini întregi în ziare.[3]

          Sunt şi gesturi mai mărunte privind munca de propagandă precum expoziţii ale gazetelor de perete sau unele care sigur trezeau entuziasmul ca inaugurarea ştrandului Mogoşoaia.[4]

---

[1] “Scinteia“, nr.1494, 3 august 1949, p.1

[2] “Scinteia“,nr.1509, 20 august 1949,p.2

[3] “Scinteia“,nr.1511, 23 august 1949, p.4

[4] “Scinteia“,nr.1511, 23 august 1949 , p.3

Maestrul si Margareta

Mihail Bulgakov, Maestrul si Margareta, Humanitas

Am citit cumulta curiozitate acest roman, tinand seama de celebritatea sa. Am fost insa cam dezamagit. Romanul este in definitiv o satira sociala datata in Uniunea Sovietica a anilor 30 din secolul trecut. Sigur, a scrie asa cum a scris aici Bulgakov despre societatea societica, era un act de curaj. Totusi putin ramane ca literatura. Efectul povestii vizitei unei gasti mefistofelice care dezgroapa tot raul unei societati ipocrit virtuoase si egalitare asupra cititorului de astazi neafectat de racilele acelei lumi este unul destul de redus.

Partea recuperabila este povestea Maestrului si a iubitei sale, o poveste a unui doctor Faust pe dos, caci exprima setea de sacru a autorului aruncat intr-o lume asumat si oprimant profana.

La mancare merge si un vin

Fiind cald si apetitul pentru gatit fiind mai scazut, cateva vorbe despre vinuri, pentru ca mancarea fara vin, hmmmmm!

Nu o sa va spun de sticle fitzoase deschise la nu stiu ce ocazii, ci de vinurile care merg pentru zilele noastre, cele de toate zilele (!!!).

Intai, dupa cum se vede dupa retete, nu prea sunt amator de carne, prin urmare capitolul vinuri rosii e in suferinta.

Sa incep. O podgorie buna, dupa mine, si unde puteti sa incercati cu incredere tot sortimentul e Tohani. Eu am un favorit: Feteasca Regala. Alb desigur. Perfect proportionat Pentru rosii, incercati Feteasca Neagra. 

Cotnariul era favoritul lui Pastorel (dupa Uricani). Din pacate traditia nu e foarte bine conservata acolo. Grasa de Cotnari, care e sora buna cu Aszu de la Tokaji, e vinificata ca un vin comun, desi  ar trebui sa fie cules tarziu, cu mucegai nobil, si supus unei vinificari atente. In schimb Feteasca Alba, usor spumanta, e de luat in seama.

Cramele Rotenberg s-au instalat la Ceptura, langa Ploiesti, zona cu traditie frumoasa la vinuri. Targetul lor este cel al vinurilor mai scumpe, dar au si un Merlot pentru toate buzunarele, bine proportionat.

Nu ratati vinurile din Basarabia (Rep. Moldova). Cricova face niste vinuri absolut superbe si la preturi aproape de sticla de cola de 2 litri. Incepeti cu Chardonnay.

Ca vorbeam de vinurile unguresti, se gasesc destule pe la noi si la preturi bune. Tokaji Aszu nu e la indemana tuturor, dar de ce sa nu incecati un Furmint din aceeasi regiune?

Sau celebrul vin rosu de cupaj Egri Bikaver (sange de taur de Eger). legenda spune ca inainte de a se fi inventat metodele chimice de dopaj de astazi, atletii de la inceputul secolului al XX-lea isi imbunatateau performantele cu doze substantiale din acest vin.

Orice sugestii sunt binevenite !!!

De re culinaria

Pastorel Teodoreanu, De re culinaria, Agora 2011

Pastorel nu are nevoie de prezentari, e o legenda a finului degustator de vinuri si a gurmandului.

De re culinaria este o colectie de articole din gazete ale lui Pastorel pe teme culinare, retete dar nu numai.

O carte despre care am meditat mult daca sa comentez aici sau pe blogul de retete. Pina la urma am scris aici urmand sa mai vorbesc despre Pastorel.

Oricum stiati ca un cozonac adevarat se face cu 50 de oua la kilogramul de faina? Asa zice Pastorel, eu inca nu am verificat.

Tot ceea ce ati dorit sa stiti despre regi si nu ati indraznit sa intrebati niciodata

Alexander von Schonburg,  Tot ceea ce ati dorit sa stiti despre regi si nu ati indraznit sa intrebati niciodata, Bucuresti, Ponte, 2012

O carte usurica, de barfe "regale" dar scrisa cu ceva perspectiva istorica. Daca va place sa va bagati nasul prin curtile regale, sa va distrati pe seama lor, e cartea potrivita.

„Odată, la vânătoare, s-a întâmplat ca Împăratul Ferdinand I al Austriei, cunoscut în istorie drept cel Bun, să doboare un vultur, iar când i-a fost adus a rămas extrem de dezamăgit să constate că pasărea are un singur cap, de vreme ce pe blazonul familiei sale avea două.“

Bere de ghimbir

Pentru ca e vara si toata lumea vrea ceva racoritor, la cererea unor prieteni, o reteta de sezon: bere de ghimbir. In ciuda numelui nu e o bautura alcoolica, ci o racoritoate destul de populara prin tarile anglo-saxone.

Ingrediente (cantitati pentru o sticla de plastic de 2 litri):

• o cana de zahar
• sucul unei lamai
• jumatate de lingurita rasa de drojdie uscata,
• radacina de ghimbir  rasa marunt cat sa umpli o lingura
• apa aproape cat sa umple sticla

Reteta e simpla. Puneti toate ingredientele in sticla de plastic. Neaparata o "sticla" de plastic deoarece va urma o fermentatie, si sticla risca sa plesneasca.

Adaugati apa rece cat aproape sa umple sticla lasand totusi un mic spatiu, din acelasi motiv, sa existe un mic spatiu de expansiune a gazelor rezultate din fermentatie, sa nu produceti vreun accident si sa fie nevoie sa redecorati casa.

Se agita bine ca sa se amestece ingredientele.

Se lasa la fermentat intre 24 si 48 de ore in functie de caldura exterioara. Puteti proba ca fermentatia s-a produs corespunzator punand mana pe sticla: daca lucrurile sunt OK sticla a devenit tare si imposibil de deformat prin apasare cu degetul (s-au degajat gaze care au facut sa creasca presiunea in sticla)

Cand ati hotarat ca e gata, desfaceti cu atentie dopul, si turnati intr-un alt recipient printr-o strecuratoare. Dati la rece. Este mai buna si mai sanatoasa decat orice bautura carbogazoasa de pe piata.

Briose cu ciocolata

Ingrediente

• 210 g faina
• 40 g cacao pudra
• 120 g zahar
• 1 plic de praf de copt
• 250 ml lapte
• 60 g unt topit
• o picatura de esenta de vanilie
• 80 g fulgi de ciocolata amaruie (o ciocolata data pe razatoare)
• un praf de sare

Atentie! Este nevoie de forme sau tava speciala de briose so hartie de briose. Se gasesc prin toate supermarketurile.

Cantitatile sunt pentru 12 briose.

Intr-un vas se amesteca prafurile: faina, zaharul, cacao, praf de copt, sare.

Intr-un alt castron se amesteca laptele, untul topit si vanilia.

Faceti o adancitura in mijlocul prafurilor si turnati amestecul cu lapte. Amestecati, dar nu va speriati daca are cocoloase.

la final puneti si fulgii de ciocolata.

Incalziti cuptorul la 180 grade.

Tapetati formele de briose cu hartia speciala.

Turnatu aluatul (care este ca o smantana groasa) in forme si dati la cuptor pentru 20-25 minute.

E gata. Se pot pastra mult timp la rece asa ca piteti face odata mai ulte pentru mai multe, ca sa ajunga pentru mai multe dimineti.

John Dryden King Arthur

What power art thou, who from below

Hast made me rise unwillingly and slow

From bed of everlasting snow?

See'st thou not how stiff and wondrous old

Far unfit to bear the bitter cold,

I can scarcely move or draw my breath?

Let me, let me freeze again to death.

Cold Genius Solo, Purcell

Purcell`s "Man is for the Woman made"

Purcell`s "Man is for the Woman made"

Man is for the woman made,
And the woman made for man;
As the spur is for the jade,
As the scabbard for the blade,
As for digging is the spade,
As for liquor is the can,
So man is for the woman made,
And the woman made for man.

As the scepter to be sway'd,
As for night's the serenade,
As for pudding is the pan,
And to cool us is the fan,
So man is for the woman made,
And the woman made for man.

Be she widow, wife or maid,
Be she wanton, be she stayed,
Be she well or ill array'd,
Whore, bawd or harridan,
Yet man is for the woman made,
And the woman made for man.\
text Peter Motteux

Tabouleh cu hrisca

O reteta derivata din clasicul tabouleh. Dar in loc de obisnuitul cous cous am pus hrisca, mie mi se pare mai bun si mai sanatos.

Ingrediente:

• doua legaturi generoase de patrunjel
• doua rosii
• 125 g hrisca
• o ceapa
• sucul de la o jumatate de lamaie
• 3-4 linguri de ulei de masline
• sare si piper dupa gust

Se incepe prin a pune hrisca la inmuiat cu cel putin 4 ore inainte de pregatirea salatei. Se pune apa cat aproximativ inca o data inaltimea hriscai din vas. Dupa ce se inmoaie bine hrisca se trece la preparare. 

Se taie patrunjelul marunt. Se adauga ceapa taiata solzisori mici. Rosiile se taie in jumatati si se indeparteaza samburii. Partea care ramane se taie in cuburi mici si se adauga in salata. Se pune hrisca inmuiata, sucul de lamaie, uleiul , sarea, piperul si se amesteca.

Este delicioasa. Se poate consuma simpla sau ca si garnitura pentru alte feluri. 

Paine cu faina integrala

Am incercat si faina integrala la paine. A iesit ce se vede mai sus.

Deaorece am facut o cantitate mai mare (3 paini sanatoase adica) ingredientele au fost:

• 1,5 kg faina integrala plus ceva faina de presarat,
• 4 cuburi de drojdie proaspata 25 g fiecare,
• 1, 1 litri apa
• 4 lingurite de sare
• 4 lingurite da zahar,

Am pus 2 cuburi de drojdie cu 130 g faina si 100 ml apa usor incalzota sa se activeze drojdia.

Restul de faina  impreuna cu 900 ml apa l-am amestecat si lasat vreo 20 de minute.

Separat cu 50 ml apa si 4 lingurite de zahar am dizolvat inca 2 cuburi de drojdie, iar in inca 50 ml apa am dizolvat sarea.

Am amestecat apoi toate ingredientele. Fiind o cantitate mai mare a fost ceva de muncit la framantat. Presarati mainile cu faina ca sa nu se lipeasca aluatul.

Cand aluatul a devenit nelipicios si elastic, am acoperit vasul cu un servet si l-am lasat vreo 45 minute la crescut. Fiind cald a crescut foarte repede, poate ca daca era alt anotimp ar fi durat mai mult.

Am inpartit aluatul in trei si l-am pus in forme tapetate cu hartie de copt. A  mai stat sa creasca si in forme vreo 30 de minute.

Am crestat painea cu un cutter si am pus-o on cuptorul dat la maxim. Pentru primele 15 minute am lasat in cuptor si o tava cu abur ca sa se faca abur si sa iasa coaja elastica si nu prea groasa.

Am scos sursa de abur si am mai lasat inca 30 de minute la copt. E gata! 

Paine de alac

Alacul e o cereala din familie cu graul. Nu foarte productiv a fost abndonat din culturi. A reveni in atentie odata cu agricultura ecologica.

Ingrediente

• 500 g faina alac
• 200 g faina normala de grau
• 2 lingurite de sare
• 500 ml apa foarte putin calduta
• 2 plicuri de drojdie uscata sau doua cuburi de rojdie proaspata

Fiind o faina mai pretentioasa se iau toate masurile de siguranta ca se va produce cresterea aluatului.

1. Se iau 70 grame  de faina si se pun intr-un castronel. Se adauga 50 ml apa si drojdia. Se amesteca  cu furculita si se lasa vreo 15-20 minute sa se activeze dojdia. Amestecul va creste spectaculos. Daca e drojdie proapata lucrurile vor functiona mai rapid.

2. 50 ml de apa se amestaca cu sare si se pun deoparte.

3. Restul de faina si apa se amesteca cu furculita intr-un castron mare. Se lasa vreo 20 minute.

4. Dupa ce au trecut cele 20 minute puneti amestecul de drojdie si apa cu sare peste faina in castron. Presarati mainile cu faina si treceti la framantat. Nu trebuie sa va ia prea mult. Trebuie sa se obtina un aluat elastica care sa se desprinda cu usurinta de pe peretii castronului. Daca vci se pare prea lipicios nsi framantatul a duratmai mult de 5 minute, mai adaugati putina faina, pina ajungeti la consistenta potrivita.

5. Acoperiti castronul cu un servet si lasat sa creasca aluatul intr-un loc caldut cu curenti de aer. In mod normal e nevoie de o ora. Daca aveti drojdie proaspata si este foarte cald se poate sa va creasca foarte frumos si in jumatate de ora.

6. Pregatiti formele in care coaceti painea, fie unbse cu unt si presarate cu faina, fie cu hartie de copt. cantitatea aratat ajunge pentru doua pini. Rupeti aluatul in doua si rulati modelati pe o suprafata cu faina alutul in forma dorita.

7. Dupa ce ati pu aluatul in forma acoperiti cu servet si lasati sa mai creasca o ora la loc cald.

8. Incalziti cuptorul la 220 grade. Puneti in cuptor o tava cu apa incat aceasta sa fiarba si sa degaje aburi.

9. Puneti painea la copt. Dupa 15 minute scoateti sursa de aburi.

10. Mai lasati vreo 30 minute la copt. 

11. Stingeti focul, dar mai lasati painea vreo 5 minute cu usa intredeschisa in cuptor.

12.Scoateti painea din cuptor si din forme si lasati sa se raceasca.
E o paine gustoasa din categria "pine neagra". Are un iz usor de migdale.

Pâine

Cea mai simplă reţetă de pâine.

Ingrediente:

• 1 kg faina alba,
• 630 ml apa, uşor călduţă
• 3 plicuri de drojdie uscata (a 7 grame) sau 3 cuburi de drojdie proaspata,
• 2 linguriţe de sare,
• 2 linguriţe de zahăr.

Puneţi făina într-un castrin suficient de mare sau chiar pe masa de gătit. faceţi în mijlocul grămezii o groapa. În aceasta turnaţi jumătate de apă, puneţi drojdia, sarea şi zahărul. Încorporaţi aducînd uşor făine de pe margini spre centru. După ce aţi încorporat turnaţi şi restul de apă. Frământaţi cu mîinele presărate cu făină până cănd se obţine un aluat car se desprinde uşor de pe mâini şi de pe vas, destul de elastic. Nu vă chonioţi prea mult cu frământatul, în maxim 5 minute ar trebui să fie gata. În funcţie de calitatea făinii este posibil să fie nevoie de ceva mai multă apă sau mai puţină, aşa că puteţi să ajustaţi cantităţile de făină sau apă.

Puneţi aluatul într-un vas, sau lăsaţi-l în vasul în care aţi frământat, acoperit cu un şervet, într-un loc călduţ (să fie vreo 21 grade cel puţin) ferit de curenţi de aer. Lăsaţi la crescut cel puţin o oră.

Luaţi aluatul şi frământaţi-l vreo 30 de secunde. Daţi-i forma pe care doriţi să o aibă în final (eu am făcut nişte chifle). Tăvile în care puneţi aluatul este suficient să le presăraţi cu puţină făină. Mai lăsaţi să mai crească vreo oră. 

Puneţi în cuptorul încins la 220 grade.

Un secret, pentru orice pâine, este ca, la începutul coacerii, să puneţi în cuptor o sursă de aburi )de exemplu o tacă cu puţină apă). Lăsaţi vreo 15 minute la copt cu aburi, după care scoateţi din cuptor sursa de aburi.

Mai coaceţi 15-30 minute (depinde de calitatea făinii, mărimea pâinilor). E gata.

Miturile comunismului

În ciuda relativei sale originalităţi, ştiinţa marxistă rămâne un produs istoriceşte datat, foarte tipic pentru secolul al XIX-lea. Mitologia comunistă nu a fost un accident, nici o revelaţie neaşteptată, providenţială sau catastrofală, ci împlinirea unei îndelungate căutări, a unei aspiraţii profunde. Se explică astfel imensul său potenţial de seducţie şi de iradiere, şi mai cu seamă influenţa asupra intelectualilor porniţi să asalteze lumea. Se adresa unor oameni convinţi dinainte.
Imaginarul epocii prezintă o remarcabilă îmbinare de mituri. Să le numim pe cele mai evidente:

• -mitul Raţiunii (potrivit căruia Raţiunea are întotdeauna dreptate, ceea ce este logic fiind şi adevărat);
• mitul Ştiinţei (potrivit căruia ştiinţa are dubla vocaţie de a oferi o explicaţiem completă şi definitivă a lumii şi de a modifica lumea);
• mitul Unităţii (potrivit căruia Universul, natura, societatea, omul se integrază într-un TOT coerent şi guvernat de legi riguroase);
• mitul determinismului (potrivit căruia o înlănţuire perfectă de cauze şi efecte ar conduce destinele lumii);
• mitul previziunii ştiinţifice (potrivit căruia Ştiinţa şi raţiunea, mizând pe stăpânirea legilor ştiinţifice , pot să prevadă realităţi care se refuză observaţiei sau exeperimentului, precum cele situate în viitor sau departe în spaţiu. Societatea comunistă şi societatea marţiană decurg, în egală măsură, din acest principiu mitologic);
• mitul Progresului, susţinut prin mmitul Evoluţiei (potrivit căruia ar exista un sens ascendent în istoria Universului, a vieţii şi a omenirii);
• mitul transformării lumii (potrivit căruia omul va recrea lumea, atât natura cât şi societatea, potrivit unui plan ştiinţific şi raţional);
• mitul lumii noi (potrivit căruia lumea de mâine, creată de om, va fi esenţial diferită de epocile precedente ale istoriei);
• mitul omului nou (potrivit căruia lumea nouă va fi populată de oameni).

Şi, acoperind cea mai mare parte a acestor mituri, cel mai puternic şi mai activ dintre toate, mitul milenarist, arhetip durabil al imaginarului, atât în varianta religioasă cât şi, mai ales în sec al XIX-lea, în versiunile sale secularizate. celor care nu mai sperau în coborârea lui Mesia, legile ştiinţifice le ofereau un înlocuitor desăvârşit, certitudinea unui MIleniu fără Dumnezeu, şi a unei perfecţiuni cu nimic mai prejos de proiectele milenariste tradiţionale.

Lucian Boia, Mitologia ştiinţifică a comunismului, Humanistas, Bucureşti, 1999, p. 39-40

Crema ciocolata cu alune de padure

Din seria, ce se gaseste la magazin dar nu va recomand sa cumparati, crema de alune cu ciocolata. E plin pe rafturi, dar cantitatea de alune si ciocoalta e minuscula, crema fiind un fel de margarina cu parfum de ...

Ingrediente:

• 200 g alune de padure
• 100 g lapte praf
• 60 grame zahar pudra
• 20g cacao
• (optional) doua linguri de unt de cocos.

Puneti alunele 5-10 minute in cuptorul incins la 160 grade. Nu sa le prajiti, ci sa le incalziti cat sa stimulati eliberarea uleiurilor din miez.

Se pun in robot si se macina fin. Uleiurile transforma totul intr-un fel de unt. Adaugati, cacvao, lapte praf, zaharul pudra, si amestecati bine cu ajutorul robotului. Se pune la rece ca sa se intareasca.

Untul de cocos este util daca vreti sa dati o fata mai comerciala produsului. Se gaseste in magazine naturiste. Amestecat si el in compozitie emulsioneaza mai bine, si produsul final are "fata" mai de fabrica.

Ciorba de loboda

Pieţele sunt pline de loboda, aşa că nu trebuie ratat momentul pentru producţia uneia dintre cele mai tradiţionale şi delicioase mâncăruri ale sezonului cald, ciorba de lobodă. Când afară e încins şi practic nu mai ai chef să mănânci nimic, o ciorbă de lobodă rece face minuni.

Reţeta nu e standard, fiecare ştie o variantă ca la mama acasă.

Cantităţile sunt descrise pentru o oală de 4-5 litri.

Ingrediente.

• 3-4 morcovi,
• 2-3 bucăţi de albitură (păstârnac, rădăcină de pătrunjel, ţelină)
• o ceapă
• 2-3 legături de lobodă
• 1 legătură de pătrujel
• 1 legătură de mărar,
• 1 kg de cartofi
• o lămâie (sau borş) pentru înăcrit,
• sare şi piper după pofta inimii.

Se umple oala cu apă pe trei sferturi.

Se pun morcovii şi albitura, tăiate nici prea mare, nici prea mărunt. Se pune şi ceapa tăiată sferturi. Se adaugă sarea şi piperul.

Se pune la fiert, la foc mediu pentru vreo jumătate de oră, până se mai înmoaie rădăcinoasele.

Se adugă şi cartofii. Aceştia fierb diferit ca timp ţinând seama de prospeţime şi calitate. Fierbeţi până când puteţi să-i înţepaţi cu furculiţa cu uşurinţă. Se foloseşte, în loc de cartofi, orez sau paste.

Adaugaţi loboda tăiată mărunt.  

Puneţi şi substanţa de acrit. Eu, după multe dezamăgiri cu borşul din diverse surse, şi cum am fost leneş ca să fac propriul borş aşa cum trebuie, folosesc lămâie. Sucul de la o jumătate de lămâie poate fi de ajuns. Dacă vă place mai acru stoarceţi toată lămâia.

Mai fierbeţi 3-4 minute. Stingeţi focul.

Tăiaţi mărarul şi pătrunjelul mărunt şi adaugaţi-le şi pe acestea.

E gata. Merge şi caldă, dar rece, vara e fără egal.

Storia del Sud

Gianni Custodero, Storia del Sud, dal Regno normanno alla prima repubblica, Capone Editore,2006

Prilejuit de o excursie prin zona de sud a Italiei am cautat sa ma pun la punct cu istoria acestei zone. In definitv stim putin depre ea, istoria Italiei fiind pentru publicul larg mai mult istoria nordului cu Florenta, Milano, Torino, Venetia si Roma. Sudul e oarecum uitat, desi a avut o istorie interesanta si a fost in epoca medievala in centrul istoriei universale. O zona punte intre Orient si Occident, a fost, dupa dezmembrarea imperiului Roman, provincie bizantina, emirat arab, iarasi sub bizantini, regat normand, fief al imparatilor (romano -germani) suabi, fief al casei de Anjou, regat aragonez, provincie spaniola, regat  independent al casei de Bourbon (ramura spaiola), pentru ca in fine sa fie unit cu Italia prin actiunea impetuosului Garibaldi.

Cartea lui Gianni Custodero probabil nu este o capodopera, dar isi atinge obiectivul de a prezenta concis o istorie atat de zbuciumata.

Revani

Revani sau ravani e o prăjitură oriental-balcanică. Ca mai toate prăjiturile orientale se laudă cu o concentraţie mare de zahăr. Are însă un dichis care o face extrem de plăcută: se mănâncă musai cu iaurt (unii zic că merge şi cu smântână groasă). Deşi combinaţia pare ciudată, vă grantez că e fără pereche, şi în ciuda unor prorociri răuvoitoare, nu afectează deloc digestia.

Ingrediente.

Pentru sirop:

• 350 g zahăr
• 300 ml apă
• o lingură de apă de flori de portocal (se găseşte la supermarket)
• zeama de la două portocale
• jumătate de linguriţă de scorţişoară

Pentru aluat:

• 350 g griş
• 120 g migdale bine mărunţite
• 50 g făină
• 2 plicuri de praf de copt
• 200 g unt la temperatura camerei
• 150 g zahăr
• 4 ouă
• coaja rasă de la două portocale
• 250 g lapte la temperatur camerei

Începeţi cu siropul, deoarece va trebui utilizat la prăjitură rece,  să aibă timp să se răcească.

Puneţi toate ingredientele pentru sirop într-o oală, amestecaţi , puneţi pe foc până dă în clocot. Lăsaţi vreo 5 minute să clocotească, să se îngroaşe puţin siropul. Luaţi de pe foc şi lăsaţi să se răcească.

Într-un castron frecaţi untul tăiat în bucăţi mici cu zahărul amestecând cu mixerul (la viteză mică să nu se împrăştie pe toţi pereţii) După ce s-a omogenizat untul cu zahărul, începeţi să adugaţi treptat, unul cîte unul, ouăle. Puneţi în acelaşi amestec coaja de portocale şi apoi laptele. Omogenizaţi.

Separat amestecaţi prafurile: grişul, făina, praful de copt, migdalele (bine mărunţite în robot).

Adugaţi prafurile la compoziţie amestecând uşor cu o lingură până se omogenizează. Se obţine un amestec vâscos, dar încă destul de fluid ca să curgă.

Eu am folosit o tavă de 22 cm diametru. Tava nu are nevoie de hărtie de copt, dar puteţi să presăraţi un pic de făină ca să se desprindă mai uşor prăjitura după ce e coaptă.

Se pune compoziţia în tavă. Se dă la cuptorul încins la 190 grade (foc puternic spre maxim) pentru 35-40 minute.

După ce se scoate din cuptor, peste prăjitura caldă, se toarnă încet, cu răbdare, siropul. Deşi pare o cantitate foarte mare de sirop, prăjitura îl va absorbi pe tot.

Se lasă cel puţin câteva ore, sau cel mai bine pentru a doua zi ca să se îmbibe bine.

Şi, insist, nu uitaţi de iaurt. 

Puls

Julian Barnes, Puls, Pulse, Nemira, 2011

Ca tot veni vorba de Julian Barnes, o alta carte scrisa de acesta: Puls.

Aparent o carte despre cupluri. Fiecare nuvela din colectia de momente cuprinse in carte au in centru un cuplu sau mai multe. Dar si despre Pulsul vietii, intre marile aspiratii si rutina inrobitoare. Plus nimicuri simpatice si rafinate strecurate printre randuri. 

Sentimentul unui sfarsit

Julian Barnes, Sentimentul unui sfarsit, (The Sense of an Ending), traducere Radu Paraschivescu, Nemira, 2011

Este tocmai cartea premiata cu Premiul Man Booker în 2011.

O alta carte dintr-o perspectiva personala a autorului. Cu aceeasi aplecare spre analiza a conditiei umane din perspectiva limitei, finalului.

Dincolo insa de starea emotionala, cartea inceraca sa dea un raspuns, literar, unei intrebari care va chinui intotdeauna ora bilantului, care sunt acele fapte, gesturi care au schimbat destinul personal?

Ratiunea nu reuseste sa dea un raspuns la aceasta intrebare, asa cum nu reuseste sa dea un raspuns la chestiunea care sunt cauzele Primului Razboi Mondial, paralela deloc intamplatoare ce urmeaza sa o descoperiti in carte.

Are viata invingatori si invinsi, sau doar supravietuitori? Sau supravietuitorii, alegand virtutile caii de mijloc pentru a trece de incercarile vietii, un stoicism modern, oare nu au pierdut deja? Sau este poate singura victorie posibila, la indemana conditiei umane?

Intrebarile, si poate raspunsul, sunt in cartea lui Barnes care ramane pentru mine unul dintre cei mai buni scriitori contemporani.

Chec cu lamaie

Pentru ca sunt amator de chestii british, ceaiul de dimineata merge cu ceva bun cu aroma de lamaie. Deci un chec de lamaie. Cu o consistenta speciala mai aproape de niste biscuiti cremosi.

Ingrediente:

• 60 g unt
• 180 g faina
• o lingurita praf de copt
• 3 oua
• coaja rasa de la trei lamai
• 230 g zahar 
• 100 ml smantana
• o lingurita de rom
• zeama de la o jumatate lamaie
• un praf de sare

Cantitatile sunt pentru un chec.

Intr-un castron puneti faina si praful de copt. Separat bateti ouale, apoi amestecati cu coaja de lamaie, zeama, zaharul, smantana, romul si un praf de sare. Turnati amestecul peste faina si omogenizati bine cu o lingura de lemn.

Intr-o craticioara topiti untul. Luati de pe foc si lasati un pic sa se raceasca, fara sa se solidifice. Turnati untul topit peste restul amestecului si omogenizati.

Puneti in forma de cozonac tapetata cu hartie.

Incalziti in prealabil cuptorul la 170 grade. Se lasa 40-50 minute la copt.

Se raceste in forma.

Mihai Viteazul- descris altfel

Mihai Viteazul este figura centrala a ideologiei nationaliste romanesti. Insa mai sunt unii care au curajul sa spuna lucrurile mai pe sleau:

"Cel dintai voievod al nostru care a putut sa se iscaleasca a fost Mihai Bravul, asta fusese insa negustor mai inainte vreme, stia si turceste, romaneste invatase mai tarziu, de scris n-a scris o iota, era om cu bun simt."

Radu Constantinescu, 100 de istorioare cu istoricii Epocii de Aur, Fides, Iasi, 1997, p.244

Supa de linte

O reteta super simpla pentru rezolvat problema, Ce mai mancam de post?

Ne trebuie:

• 500g linte de preferat linte rosie cu bob mic
• 1 litru de lapte de soia,
• o legatura de marar,
• sare si piper dupa gust.

Se spala bine lintea. Se fierbe cam jumatate de ora pina se inmoaie. Se paseaza bine, e moale si se face ca un piure. Se poate pune si in robot.

Pasta se amesteca cu laptele de soia. Puteti sa potriviti cantitatea de lapte dupa cum vreti sa iasa supa: mai lichida sau mai crema.

Se pune sare si piper dupa pofta fiecaruia si mararul tocat marunt. E delicios.

Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă

Totul a pornit de la Thocomerius–Negru Vodă, carte care a scandalizat, prin îndrăzneala de a supune discuţiei publice, şi nu de cabinet, o teză istorică altfel benignă, aceea că, la români, aidoma tuturor celorlalte naţiuni din Europa, Ţara Românească a fost întemeiată de un barbar, în cazul nostru un cuman.
Bineînţeles demersul a deranjat, atât timp cât pâinea şi cuţitul în istoriografia românească sunt deţinute încă de istoriografi formaţi la scoala osanalei de partid şi de stat, exarsaţi în genealogii de voievozi neaoşi de la Burebista la Ceauşescu în linie dinastică directă.
 Neagu Djuvara, tot fermecător şi elegant, le răspunde şi le dă şansa de a fi părtaşii unei polemici care poate va deveni celebra în cultura română.

Somon cu orz

 Nu e cine stie ce filozofie sa prajesti somon (pentru cine nu stie se prajeste intodeauna asezat pe pielita si numai cand e aproape gata se intoarce si pe cealalta parte), insa intersanta este combinatia.

Alaturi este o salata de  orz fiert, cu ro;ii coapte si dovlecei fierti. 

Orzulse inmoaie repede in reo 20 de minute. Dovleceii sunt fierti usor vreo 2 minute ca sa se inmoaie un pic. Rosiile jumatati pe plita se fac imediat. Adaugati si putin chimen si sare. Cantitatile sunt dupa pofta inimii.