luni, 31 octombrie 2011

The Lady in the Tower -The Fall of Anne Boleyn

Alison Weir, The Lady in the Tower - The Fall of Anne Boleyn, UK, Jonathan Cape, 2009

Aventurile maritale ale lui Henric al VIII -lea  Rege al Angliei între 1509 şi 1547, au depăşit ca interes cadrul naţional britanic. Mulţi oameni au auzit de cele 6 neveste şi sfârşitul tragic al unora dintre ele.
Copiii britanici erau obişnuiţi cu următorul exerciţiu mnemotehnic ca să reţină soarta nevestelor lui Henric.
Divorţată, omorâtă, decedată,
Divorţată, omorâtă, supravieţuitoare.
Anne Boleyn este a doua din seria de 6 neveste şi prima omorâtă. Fie şi prin acest lucru evenimentul a fost unul extraordinar, pentru prima data o regină a Angliei era executată (1536)
Autoarea Alison Weir dedică o carte întreagă acestui eveniment, demers unic. Ce explică această posteritate extraordinară, care justifică chiar redactarea unei cărţi întregi despre căderea unei regine?
Prima explicaţie este, aşa cum explică chiar autoarea, şansa ca fiica lui Anne Boleyn să fie viitoarea regină Elisabeta I a Angliei, cu o domnie care a marcat profund istoria Angliei. Astfel că, este absolut explicabil, ca după tragicul eveniment, din dorinţa de a flata pe suverana Angliei, mulţi autori să fie preocupaţi în a spăla imaginea condamnatei Anne Boleyn prezentând-o ca pe o victimă inocenta, un personaj tragic.
Mai mult, Elisabeta I a fost o campioană a religiei protestante, astfel că, Anne Boleyn, care a protejat şi ea pe protestanţi, a devenit o martiră a protestantismului, o victimă a uneltirilor duşmanilor catolici.
Tema victimei inocente a fost preluată de literatura romantică, care astfel a popularizat în toate straturile societăţii această imagine: o Anne Boleyn victimă inocentă, personaj tragic prin definiţie.
Ce aduce nou această abordare.
Dincolo de minuţiozitatea cercetării concentrat pe un fapt istoric cu o desfăşurare în timp de mică amploare,  se face simţită influenţa studiilor de gen. Anne Boleyn este o victimă în primul rând a condiţiei ei de femeie  într-o lume a bărbaţilor. Prin statutul de Regină a participat la jocuri de putere care erau în esenţă monopolul bărbaţilor. Aşa că după eşecul său în a-ţi îndeplini principala sarcină rezervată de mentalitatea epocii pentru o regină, să dea naştere unui moştenitor de sex masculin care să preia coroana, opţiunile ei în acest joc de putere s-au îngustat foarte mult, şi rezolvarea crizei politice nu mai putea fi decât eliminarea fizică a Reginei.
Dincolo de aceste teorii în permit să am şi o opinie foarte personală: vâzând tabloul bietei Anne Boleyn ce se presupune a fi fost făcut în preajma  morţii, parcă începi să înţelegi de ce a vrut Henric să scape de ea. Nu că l-aş aproba…

duminică, 30 octombrie 2011

Chec cu banane

Checul cu banane imi aminteste de Londra, unde l-am mancat prima data. Se gaseste si pe la noi, la un lant de cafenele. Dar e mai bun facut acasa.

Ingrediente:


  • 250 g faina
  • 2 lingurite praf copt
  • nucusoara macinata 1/2 lingurita
  • 160 g unt
  • 230 g zahar
  • 2 oua
  • 3 banane facute piure
  • un praf de sare
 Bateti cu mixerul untul si zaharul pina capat un aspect aerat cremos. Adaugati peste unt si ouale pe rand si amestecati pina la omogenizare.. Adaugati piureul de banane si amestecati. Apoi adugati faina, praful de copt, nucusoara si sarea. Amestecati bine.
Tapetati forma de chec cu hartie de copt si turanati compozitia.. Se da la cuptorul incazit la 170 grade (ceva mai tare decat mediu). Se pune in partea superioara a cuptorului. Se lasa la copt cam 45 minute. 

Cantitatile sunt pentru un chec.

vineri, 28 octombrie 2011

Privind in soare

Julian Barnes, Privind in soare / Staring at the Sun, traducator Mihai Moroiu, Bucuresti, Nemira, 2011

Nu am mai scris nimic despre Julian Barnes de ceva vreme. Era si cazul sa revin cu o carte a lui, tinand seama ca tocmai a luat premiul MAN pentru The Sense of Ending. Astfel autorul primeste si o recunoastere britanica, pentru ca, daca ne-am lua dupa premiile primite pina acum, Julian Barnes pare un fel de autor francez de limba engleza.

Nu am citit inca The Sense of Ending, dar va recomand o carte care se gaseste deja prin librarii, Privind in soare. Barnes este ocupat, ca in mai toate cartile lui din ultimii ani de devenirea omului, si poate ar merita si nota, devenirea omului in contextul societatii contemporane.

Este o carte despre cele sapte minuni ale lumii fata de care deseori uitam sa le remarcam miracolul:


  1. sa te nasti
  2. sa fii iubit
  3. sa fii deziluzionat
  4. sa te casatoresti
  5. sa dai nastere unei fiinte
  6. sa primesti intelepciunea
  7. sa mori.
Cum regasim minunea din aceste lucruri noi oamenii moderni, fiinte conditionate de ratiune, care nu ne smulgem hainele de deznadejde ca anticii, nu ne sinucidem de rusine ca personaje celebre ale istoriei, nu murim cu pocainta si nadejde, nu ne razbunam cu cruzime pe cei care ne-au facut rau, cel mult ne ducem in padure si urlam la cer ca Unchiul Leslie?

Simplu. A descoperit asta Jane (personajul principal al cartii) intr-o calatorie in China. Asa cum se deosebeste jadul bun de jadul rau... te uiti la el.

Si asa poate vom avea sansa sa privim in soare. Si poate si suporturile de mingi de golf vor ajunge sa infloreasca, cine stie...



sâmbătă, 22 octombrie 2011

Chec cu dovleac

 Dovleacul a napadit pietele. Placinta cu dovleac am facut. Am luat reteta de placinta cu mere si am inlocuit merele cu dovleac ras. Dar ce se mai poate face?

Un chec cu dovleac!

Ingrediente:


  • 250 g piure de dovleac copt
  • 240 g faina
  • 150 g zahar
  • 1 ou
  • 65 g unt
  • 100 ml lapte
  • o picatrura esenta vanilie
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 1 lingurita scortisoara
  • optional: miez de nuca. cardamon, nucusoara
Ustensile. Castron pentru amestec, tava de copt pentru cozonaci, hartie de copt.

Cantitatile sunt pentru un chec.

Feliile taiate mai mici de dovleac se pun pe o tava de copt la cuptor la 180 grade si se lasa se coaca vrea 40 minute.
Se taie miezul si se paseaza ca sa se optina un piure.

Se pune intai oul si zaharul in castron. Se bate un pic ca sa se omogenezize.
Se adauga untul topit si se amesteca.Se adauga piureul, sarea, scortisoara si alte condimente daca e cazul, si esenta de vanilie


 Se amesteca. Se adauga apoi faina si praful de copt. Se incorporeaza si acestea. Apoi se pune laptele si miezul de nuca. Se obtine ce se vede mai jos.
Amestecul se pune in tava de copt tapetata cu hartie de copt. Se da la cuptorul incins la 170 de grade (un pic mai mult decat un foc mediu). Se lasa 50 minute poate chiar o ora.
Este delicios

joi, 20 octombrie 2011

Sahinsahul



Ryszard Kapuściński, Sahinsahul, Humanitas,2009

Este evident vorba, de fostul sah al Iranului detronat de revolutia islamica in 1978.

Cartea este un exemplu, ca toate cartile lui Kapouscinski, de reportaj transformat in literatura.
Autorul gaseste evenimentul cel mai sugestiv, amanuntul care transforma informatia in comunicare emotionala cu cititorul.
Istoria guvernarii sahului e surprinsa in cateva momente. Istoria oameenilor sub guveranrea sahului,  e rascolitoare desi sunt doar cateva randuri bine alese (a se vedea interviul cu daramatorul de statui).
Si o concluzie, subdezvoltarea e un cerc vicios din care cu greu se poate iesi, revolutiile politice fiind rareori solutii pentru aceasta.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Paine rapida

Cu totii ne dorim o paine proaspata, calda, si cu cat mai putin E-uri. Pe  de alta parte putini avem timpul si rabdarea sa parcurgem etapele producerii unei paini in casa, tinind seama de timpul lung cerut de crescutul painii. Iata o reteta care presupune foarte putin timp in afara de timpul pentru copt (dar treaba asta o face cuptorul, asa ca ne putem vedea de alte treburi)

Ingrediente:


  • 450 g faina (alba sau integrala)
  • 200g iaurt din cel gros
  • 150 ml lapte
  • 1 lingurita de sare 
  • 1 lingurita de bicarbonat de sodiu,
Ustensile: castron pentru amestec, tava de copt (de cozonac , sau rotunda cu diamentrul 20 cm) hartie de copt

Puneti toate ingredientele in castron si amestecati cu mina pina obtineti una aluat.
Asezati aluatul in forma de copt dorita, tapetata cu hartie de copt. Crestati la suprafata. 
Puneti la copt in cuptorul incalzit la180 grade (foc puternic). Acoperit si la suprafata cu foaie de hartie de copt, deoarece are tendinta sa se arda la suprafata.
Lasati la copt cam 50 minute.
Cantitatile sunt pentru o paine.


duminică, 2 octombrie 2011

Imam Bayildi

Pentru ca e plin sezon al vinetelor, o reteta cu specific turcesc, bineinteles cu vinete, si foarte usor de facut.

Ingrediente:


  • 2 vinete mari
  • 2 ardei capia
  • 2 cepe
  • 250 g rosii
  • 5 catei de usturoi
  • 3 liguri de ulei
  • sare si piper dupa gust
Se taie vinetele in jumatati. Se scobeste miezul cu o lingura, cu grija pentru a pastra forma vinetei. Miezul se pastreza.
Intr-o tigaie se pune cepele taiate marunt cu ulei la calit pentru 2-3 minute.  Dupa aceea se adauga ardei capia curatati de samburi si cotor, si taiati in bucati mici. Se lasa inca vreo 5 minute.
Se adauga si rosiile taiate in bucati mici. Se mai lasa 2-3 minute. Dupa care se dauga usturoiul taiat marunt  si sarea si piperul macinat, dupa gust. Se mai lasa cam un minut. La sfarsit se pune miezul de vinete, taiat in bucati mici, si se mai lasa vreo 5 minute. In tot acest timp se amesteca in cratita ca sa se prajeasca uniform. Rezulta o tocanita gustoasa.
Se aseaza vinetele intr-o tava cu scobitura in sus. Se umplu cu tocanita din cratita. Ce prisoseste se asterne in tava direct.
Se lasa la cuptorul incalzit la 180 grade (foc puternic dar nu maxim) pentru 25-30 minute (cat se patrund bine vinetele, se inmoaie si isi schimba culoarea). 
Traducerea numelui retetei este "Imamul a murit/lesinat". Evident de buna ce e mancarea!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...