O zi din viata lui Ivan Denisovici

Alexandr Soljenitin, O zi din viata lui Ivan Denisovici,Editura: Humanitas, An de aparitie: 2008

Dupa "Arhipelagul Gulag", "O zi din viata lui Ivan Denisovici" este o lectura obligatorie. Sau poate invers, aceasta carte scrisa cu nerv si care se citeste pe nerasuflate, va va deschide pofta sa cititi mult mai voluminosul si poate mai searbadul (nu mai e literatura, ci istorie imbinata cu memorialistica) "Arhipelagul Gulag". Este povestita efectiv o zi din viata unui detinut politic din lagarele comuniste. O zi norocosa va conchide la final eroul, fericit ca a reusit sa manance cate doua portii la pranz si la cina din mancarea mizerabila din lagar. Cartea nu spune chiar tot, edulcoreaza pe alocuri, pentru ca este o carte care a fost scrisa si chiar publicata in Uniunea Sovietica in vremea dezghetului lui Hrusciov. Soljenitin povesteste aceasta zi si nu putem uita ca a fost el insusi un detinut in lagar si cu atat mai realista este descrierea sa.

Arhipelagul Gulag

Alexandr Soljenitin Arhipelagul Gulag, Editura: Univers, An de aparitie: 2009, 3 vol.

Arhipelagul Gulag a lui Soljenitin este o carte care are prea putin nevoie sa fie prezentata. Este o disectie amanuntita, si in acelasi timp un inventar fara omisiuni, al bestialitatii cuprinse in ceea ce s-a numit comunismul varianta sovietica. Totul insotit de un extraordinar simt al alegerii amanuntului sugestiv, transpus cu un talent literar ce nu poate fi contestat.

Dincolo de aceasta succinta prezentare cartea ma pune pe ganduri cu privire la modul in care romanii isi asuma istoria. Aceasta carte a fost scrisa de Soljenitin pe cand URSS era in plina glorie, ca asumare a unui destin istoric de un dramatism extraordinar, temelie a sperantei ca totusi ceva se va schimba candva. Istoriografia sau memorialistica romaneasca nu a produs niciodata ceva similar, desi experiente ale bestialitatii si suferintei extreme au existat si in universul comunismului romanesc. Probabil ca cea mai buna fresca a comunismului romanesc este "Amintirile unui cafegiu". De o parte dramatismul suferintei, in cealalta tehnicile spertului si compromisului permanent. Poate ca ne meritam, ca popor, soarta ingrata...