Confesiunile unui cafegiu

Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, Humanitas,2008

O carte cu adevarat unica din mai multe puncte de vedere. Gheorghe Florescu, prin experienta s-a personala se afla intr-o pozitie exceptionala pentru a spune o astfel de poveste exceptional. Gheorghe Florescu, nascut in 1944, isi face o cariera in comertul socialist al anilor 60-70-80, in principal ca si renumit vanzator de cafea preparata dupa metoda faimosilor negustori cafegii armeni. Din aceasta pozitie Gheorghe Florescu se afla la o intersectie intre istoria mare (istoria Romaniei comuniste isi gaseste o reflectare interesanta in istoria comertului in special cel de cafea, deosebit de sensibil la comandamentele politice) si istoria mica, istoria artei de a supravietui intr-un regim totalitar dus la extrem, in care se perinda o galerie fascinanta de oameni simpli, militieni, securisti, inalti functionari comunisti, scriitori, medici , artisti, toti uniti de interesul de a obtine acea marfa rara in vremurile comuniste, cafeaua. In plus, cartea este unica, pentru ca, desigur, Gheorghe Florescu nu este unic intre armatele de vajnici organizatori ai comertului de stat socialist, dar dumnealui poseda in mod evident un mod superior de receptare a faptului cotidian si calitati de scriitor ceea ce i-a permis sa transpuna aceasta experienta a sa intr-o carte, intrunire de calitati si situatii probabil irepetabile.

Cartea este un document inegalabil despre realitatea existentei cotidiene a cetateanului Romaniei socialiste, document mai graitor decat biblioteci intregi de studii si colectii de documente despre comunism.

Mizeria morala, compromisul permanent sunt constantele acestei existente care frapeaza chiar mai mult decat lipsurile materiale generalizate descrise.

Bouvard si Pecuchet

Gustave Flaubert, Bouvard si Pecuchet, trad. Irina Mavrodin, Ed. Art, 2007

Referindu-ma la o alta carte, consideram ca problematica si dificultatile cunoasterii in fata asaltului de date si informatii sunt o caracteristica a lumii post(hiper)moderne. Cartea lui Gustave Flaubert, Bouvard si Pecuchet, ma face sa revizuiesc aceast consideratie. Si cetateanul Frantei sec. al XIX-lea se simtea la fel de asaltat. Acest ultim roman al lui Flaubert, de altfel neterminat, surprinde cu umor aventurile a doi modesti copisti, care, beneficiind de o neasteptata independenta financiara, incep sa-si organizeze existenta conform datelor puse la dispozitie de ce mai diversi autori in cele mai diverse domenii de activitate. Esecul este total, iar povestea mutitudinii de incercari a celor doi de a adapta existenta reala unei informatii (pseudo)stiintifice este prilej pentru Flaubert de a construi intr-o maniera extraordinar de moderna un panoptic al mai tuturor ideilor care circulau in epoca, prilej de ironie la adresa unei cunoasteri prolixe.

Poate ca deosebirea dintre noi cei de astazi si semenii de acum un secol si mai bine este ca noi nici nu ne mai permitem sa radem de asa ceva.