Peripetiile bunului parinte Mockinpott

Hisashi Inoue, Peripetiile bunului parinte Mockinpott, traducere Emil Eugen Pop, Ed. Univers Bucuresti, 2008

Trebuie sa marturisesc de la inceput ca demult nu am mai incercat o asa bucurie a lecturii ca in cazul acestei carti. Un roman care inevitabil duce cu gandul la inventivitatea narativa si umorul unui Creanga.

Eroii lui Hisashi Inoue sunt ceva mai maturi decat cei din Amintiri din copilarie, sunt trei studenti saraci din Tokio, un Tokio la putini ani dupa cel de al doilea razboi mondial. Cei trei, in incercarile lor de a depasi permanentele probleme materiale, trec din nazdravanie in nazdravanie, din catastrofa la alta catastrofa, fiind mereu salvati de un profesor apartinand unui ordin monahal catolic, parintele Mockinpott.

Hisashi Inoue stie sa dea acestor intamplari dimensiuni epopeice, umorul situatiilor este debordant, personajele se definesc in tuse ferme, fara compromisuri si fara referinte la moralitate.

Daca adolescentul Holden Caulfield din "De veghe in lanul de secara" a lui Salinger traia drama maturizarii, a alegerilor si responsabilitatii, Hisashi Inoue nu-si propune sa mediteze asupra existentei, ci ca in farsele din teatrul comic japonez, tinerii sai eroi nu propun decat o evadare dintr-o lume, care sub presiunea conformismului, nu lasa prea mult de ales.

China - o istorie

John Keay, China - a history, HARPER COLLINS PUBLISHERS, 2008

China este un subiect care trezeste un interes indiscutabil, atat din prisma unui prezent dinamic cat si din punctul de vedere al unui trecut fabulos si exotic pentru privitorul european/occidental.

Cu toate acestea, in Romania cartile despre istoria Chinei lipsesc. Doar carti de popularizare care sunt axate pe cateva aspecte exotice, sau carti care privest numai unele momente ale istoriri Chinei.

Cartea lui John Keay, posibil de procurat si in librariile din Bucuresti, umple acest gol. O lucrare temeinic construita care poate calauzi cititorul in descoperirea istoriei Chinei. Sigur a aborda intr-o singura carte intrega istorie a Chinei este o incercare care presupune si compromisuri, si inevitabil autorul trebuie sa strabata unele epoci cu o anumita superficialitate. Dar niciodata cititorul nu va simti ca ceva din ceea ce este esential nu a fost spus.

Pe de alta parte, cartea incearca sa pastreze un echilibru extrem de delicat intre doua categorii de abordari extreme. Exista o perspectiva occidentala care ignora in mare masura mecanismele interne ale Chinei. Pe de alta parte este istoria mitic-mistificata a liniei principale de istorici chinezi (si autorul abordeaza problematica lungii traditii chinezesti a mistificarii istoriei) care favorizeaza imeginea unei istorii chinezesti unitare, o lunga succesiune de dinastii, in care unitatea si centralismul reprezinta o finalitate ineluctabila.

Keay nu uita nicio clipa sa sublinieze ca multe din unitatile de masura si periodizarile caracteristice istoriei occidentale sunt in mare masura inoperante pentru istoria Chinei, care are o logica proprie, de lume in sine.

Pe de alta parte demonstreaza ca diversitatea caracterizeaza in mai mare masura China decat o imagine de monolit. Mai mult perioadele din istoria Chinei in care diversitatea s-a putut manisfesta mai apasat au fost poate si momentele cele mai stralucite pentru cultura chineza.