
Norman Davies, Varşovia. Insurecţia din 1944, Ed. Rao, Bucureşti, 2008
Publicată în aceeaşi colecţie ca şi istoriile lui Antony Beevor, "Stalingrad" şi "Berlin. Căderea", cartea reţine atenţia aşteptându-te la un nivel asemănător al calităţii.
Norman Davies este în mod sigur un istoric care îndrăgeşte cauza poloneză, şi a scris această carte (de altfel extrem de voluninoasă şi în mod sigur presupunând un mare efort) cu multă pasiune.
Pe scurt, amintesc aici că în august 1944 mişcarea poloneză de rizistenţă în faţa ocupaţiei germane a declanşat în Varşovia o insurecţie împotriva ocupantului german, pe fondul apropierii ofensivei sovietice. Speranţele unei conlucrări cu sovieticii însă s-au năruit, sovieticii nu au înaintat suficient de repede pentru a se uni cu forţele insurecţiei poloneze, condiţii în care germanii au putut să o reprime şi apoi să distrugă integral Varşovia. Întârzierea sovieticilor a născut multiple acuzaţii că a fost un gest deliberat din partea acestora, care nu doreau să împartă cu vreo forţă locală conducerea Poloniei postbelice.
Pasiunea lui Norman Davies pentru cauza polonezilor nu este însoţită şi de o ştiinţă a transpunerii acestei drame în aşa fel încât să ne ataşăm ei. Autorul este foarte preocupat de a descrie diversele "trădări" ale cauzei poloneze, bineînţeles în primul rând cea a lui Stalin şi sovieticilor, dar şi a puterilor occidentale, încât povestea în sine a insurecţiei se pierde în acest discurs care adună dovezi peste dovezi ale "trădării".
Autorul se considseră a fi în primul rând un judecător al istoriei din pperspectiva sa post factum, şi rămâne prea puţin loc pentru a descrie ce au trăit în sine bărbaţii şi femeile acelui timp, ce au gândit ei atunci, fără să-i judecâm din perspectiva noastră care are avantajul unei jumătăţi de secol de decantări.
Concluzia apocaliptică precum că insurecţia din Varşovia ar fi însemnat începutul războiului rece este destul de forţată.
Un alt aspect deranjant, mai ales că vine de la un autor care evident iubeşte Polonia şi pe polonezi, este că nu transcrie integral numele peronajelor poloneze, motivând că ele sunt imposibil de reţinut şi pronunţat de către cititor. Trecând peste involuntara insultă adusă inteligenţei cititorilor săi, personajele istorice ale insurecţiei, care ar trebui să umple cartea şi să ne stârnească imaginaţia, se ascund în urma unor abrevieri anodine, fapt care nu serveşte cu nimic (ba chiar dimpotriva) dorinţei autorului de a impresiona cititorul cu eroismul polonezilor în acele momente de cumpănă.
Publicată în aceeaşi colecţie ca şi istoriile lui Antony Beevor, "Stalingrad" şi "Berlin. Căderea", cartea reţine atenţia aşteptându-te la un nivel asemănător al calităţii.
Norman Davies este în mod sigur un istoric care îndrăgeşte cauza poloneză, şi a scris această carte (de altfel extrem de voluninoasă şi în mod sigur presupunând un mare efort) cu multă pasiune.
Pe scurt, amintesc aici că în august 1944 mişcarea poloneză de rizistenţă în faţa ocupaţiei germane a declanşat în Varşovia o insurecţie împotriva ocupantului german, pe fondul apropierii ofensivei sovietice. Speranţele unei conlucrări cu sovieticii însă s-au năruit, sovieticii nu au înaintat suficient de repede pentru a se uni cu forţele insurecţiei poloneze, condiţii în care germanii au putut să o reprime şi apoi să distrugă integral Varşovia. Întârzierea sovieticilor a născut multiple acuzaţii că a fost un gest deliberat din partea acestora, care nu doreau să împartă cu vreo forţă locală conducerea Poloniei postbelice.
Pasiunea lui Norman Davies pentru cauza polonezilor nu este însoţită şi de o ştiinţă a transpunerii acestei drame în aşa fel încât să ne ataşăm ei. Autorul este foarte preocupat de a descrie diversele "trădări" ale cauzei poloneze, bineînţeles în primul rând cea a lui Stalin şi sovieticilor, dar şi a puterilor occidentale, încât povestea în sine a insurecţiei se pierde în acest discurs care adună dovezi peste dovezi ale "trădării".
Autorul se considseră a fi în primul rând un judecător al istoriei din pperspectiva sa post factum, şi rămâne prea puţin loc pentru a descrie ce au trăit în sine bărbaţii şi femeile acelui timp, ce au gândit ei atunci, fără să-i judecâm din perspectiva noastră care are avantajul unei jumătăţi de secol de decantări.
Concluzia apocaliptică precum că insurecţia din Varşovia ar fi însemnat începutul războiului rece este destul de forţată.
Un alt aspect deranjant, mai ales că vine de la un autor care evident iubeşte Polonia şi pe polonezi, este că nu transcrie integral numele peronajelor poloneze, motivând că ele sunt imposibil de reţinut şi pronunţat de către cititor. Trecând peste involuntara insultă adusă inteligenţei cititorilor săi, personajele istorice ale insurecţiei, care ar trebui să umple cartea şi să ne stârnească imaginaţia, se ascund în urma unor abrevieri anodine, fapt care nu serveşte cu nimic (ba chiar dimpotriva) dorinţei autorului de a impresiona cititorul cu eroismul polonezilor în acele momente de cumpănă.
Autorul, totuşi, rămâne cu meritul de a fi pus la dispoziţia publicului universal o monografie despre unul din momentele dramatice ale istoriei unui popor din Europa de Est, fapt mai rar întâlnit, ţinând seama de relativul dezinteres al istoricilor pentru această zonă a Europei. În plus autorul face mai mult decât să descrie insurecţia din Varşovia din 1944 ci şi urmăreşte destinele, foarte sugestive din perspectiva ulterioară, a principalilor participanţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu